PARTENERIAT FAMILIE - ŞCOALÃ

Inst. DOBREA MONICA

Şcoala cu cls. I -VIII „Înv. N. Pâslaru” Casin, jud. Bacãu

Motto: „Prezenta pãrintilor poate transforma cultura scolii.”

S. L. Lightfoot

„Pentru noi, pãrintii sau adultii care trãim alãturi de un copil sau îl însotim de-a lungul vietii, provocarea constã în a-i permite sã realizeze actul cel mai dureros pentru fiecare, acela de a creste si de a se diferentia de noi. Îl autorizãm astfel sã ne pãrãseascã, sã se despartã de noi, sã se îndepãrteze, pentru a întâmpina riscurile si minunile vietii.” (Jacques Salome)

În aceastã lume în permanentã schimbare, aflatã sub presiunea competitiilor de orice fel, pãrintii, educatorii, oamenii de afaceri, comunitãtile locale, statele si guvernele nationale se strãduiesc împreunã sã încurajeze sistemele de îmbunãtãtire a educatiei, pentru a-i ajuta pe copii sã se dezvolte. Unul dintre mijloacele de îndeplinire a acestui scop, implicarea familiei în educatie, a existat de generatii.

Familiile trebuie sã fie implicate în îmbunãtãtirea învãtãrii acasã, precum si în scoalã, dacã avem copii care vor sã devinã persoane instruite. Familiile pot întãri învãtarea acasã, prin implicarea în scolile în care studiazã copiii lor, încurajându-i pe acestia sã participe la lectii si sustinându-le interesul pentru discipline incitante si lãrgindu-si propriile abilitãti parentale.

Toate acestea sunt utile, pentru cã familiile în societatea modernã se confruntã cu solicitãri ridicate, cu o competitie crescutã pentru obtinerea atentiei din partea copiilor lor, precum si cu poveri economice, care forteazã tot mai multi pãrinti sã lucreze în afara cãminului si limiteazã serios timpul pe care acestia îl petrec cu copiii lor. Se stie cã nu de putine ori se înregistreazã o lipsã de comunicare între scoalã si familii si cã adesea practicile scolare esueazã în a veni în întâmpinarea nevoilor multor familii de elevi.

ªcolile pot, si chiar joacã un rol important în întãrirea acestor interdependente. Pãrintii se întorc cãtre scoalã pentru a fi îndrumati. Când cadrele didactice si conducerea scolii sunt dornici sã-i atragã pe pãrinti, atunci rezultatele copiilor se îmbunãtãtesc.

Familiile trimit copiii la scoalã, acolo unde sperã ca ei sã-si dobândeascã instrumentele necesare pentru a reusi în viatã. ªcolile preiau copiii si-i trimit înapoi în familiile lor, acolo unde presupun cã le va fi furnizat sprijinul de care acestia au nevoie pentru a creste si a învãta. Cercul acesta în care casa si scoala îsi împart actiunea asupra capacitãtii copiilor, este unul ce a fost considerat centrul dezvoltãrii, al dezbaterilor si al obtinerii informatiilor de orice naturã. Majoritatea institutiilor educationale au un grup formal de legãturã scoalã-familie, fie cã este comitetul de pãrinti, consiliul scolii sau „camera pãrintilor”. Relatiile sunt denumite diferit: „implicare parentalã”, „parteneriat”, „relatie scoalã-familie”, dar toate reprezintã convingerea cã dacã adultii –în cadrul celor douã institutii-comunicã si colaboreazã, atunci cei care vor avea de câstigat sunt numai si numai copiii.

Termenul de „parteneriat scoalã-familie” este folosit pentru a sublinia faptul cã scolile, familiile si comunitãtile împart responsabilitãtile care vizeazã copiii, prin suprapunerea sferelor de influntã. Ele pot fi separate, în cazul în care institutiile respective îsi alocã foarte putin în ceea ce priveste resursele, scopurile sau responsabilitãtile sau se pot suprapune creând un spatiu pentru activitãtile de parteneriat.

Realitatea de zi cu zi a familiei este diferitã azi de cea a generatiilor anterioare. Pãrintii si copiii îsi petrec mult mai putin timp împreunã si aproape toti adultii se confruntã cu o permanentã dorintã de a echilibra cererile vietii de familie, cu cele ale slujbei. Într-o vreme în care pãrintii se aflã sub presiuni fantastice, care-i fac mai putini capabili sã participe la viata copiilor lor, existã o nevoie si mai mare de a se implica, mai ales în educatie.

ªcolile trebuie sã rãspundã nevoilor pãrintilor si sã le ofere acestora sprijinul necesar pentru ca ei sã se poatã implica în procesul de învãtare al copilului. În acelasi timp, pãrintii trebuie sã încetineascã ritmul vietii cotidiene, acordând mai multã importantã detinerii de cãtre urmasii lor a unei educatii. E util ca ei sã serveascã drept model pentru copiii lor.

Cercetãrile aratã cã, indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când pãrintii sunt parteneri în educatia copiilor lor, rezultatele determinã performata elevilor, o mai bunã frecventare a scolii, reducerea ratei de abandon scolar si scãderea fenomenului delicventei.

Iatã si câteva actiuni concrete pe care pãrintii, scoala si comunitãtile le pot întreprinde pentru a-i ajuta pe copii sã învete:

Sã elaboreze un program zilnic pentru teme. Sã existe un loc linistit de studiu,

fãrã TV sau radio. Sã se descurajeze convorbirile telefonice din timpul lucrului. Pãrintii sã încurajeze eforturile copilului si sã fie disponibili sã le rãspundã la întrebãri, precum si sã discute cu ei ceea ce si-au însusit;

Sã citeascã împreunã cu copilul. Sã-l ducã pe acesta la bibliotecã si sã-l ajute sã-si

gãseascã cãrtile potrivite. Studiile aratã cã atunci când pãrintii le citesc copiilor sau îi ascultã cum citesc, în mod frecvent, performantele acestora se îmbunãtãtesc.

Sã foloseascã televizorul cu întelepciune. Sã stabileascã anumite ore pentru privit

la TV si sã-l ajute pe copil sã-si aleagã programele potrivite. Sã selecteze programele, pe care sã le urmãreascã si sã discute împreunã subiectele respective;

Sã pãstreze legãtura cu scoala. Nu trebuie sã lase scoala sã fie cea care-i anuntã

cum se descurcã copilul. Sã stie ce învatã copilul, care-i sunt temele si cum si le rezolvã;

Sã-i laude pe copii, sã le aprecieze efortul. Sã-i încurajeze sã persevereze. Sã

cultive acasã o atmosferã caldã si suportivã, dar în acelasi timp sã stabileascã si standarde referitoare la modul de elaborare a temelor;

Sã le vorbeascã adolescentilor. Sã le cunoascã prietenii si locurile în care îsi

petrec timpul liber. Sã-i sprijine în activitãtile extracurriculare. Sã-i implice în activitãtile familiei.

Copiii si pãrintii pot învãta multe unii de la altii doar printr-o simplã actiune de comunicare. Adultii ar trebui sã le prezinte deschis acestora valorile lor. Discutând despre importanta unora, precum: onestitatea, încrederea de sine, responsabilitatea, pãrintii îsi ajutã copiii sã decidã singuri si sã adopte cele mai bune solutii.

ªcolile ar trebui:

Sã încutajeze familiile si profesorii sã stabileascã acorduri de învãtare. Acestea ar trebui sã defineascã scopurile, expectatiile si responsabilitãtile împãrtãsite ale scolilor si pãrintilor, ca parteneri egali la succesul elevilor;

Sã instruiascã pe cei din conducerea scolii. ªcolile bune valorizeazã implicare parentalã si îi cautã pe pãrinti. Cel mai adesea, scolile îi contacteazã pe acestia doar când sunt probleme. În dezvoltarea unui parteneriat va fi necesarã instruirea directorilor, cadrelor didactice si a altor membri din conducerea scolii, precum si a pãrintilor, în scopul de a-i ajuta pe toti colaboratorii sã obtinã abilitãtile necesare;

Sã ofere teme, care sã-i atragã pe pãrinti. Cele pe termen lung i-ar implica pe acestia în procesul de învãtare, astfel încât i-ar putea ajuta, de pildã, sã-si construiascã arborele genealogic, reconstruindu-si istoria familiei;

Sã existe programul de lucru din scoalã. Rãmânând deschise dupã-ameazã, seara si la sfârsitul sãptãmânii, scolile permit elevilor si familiilor sã se angajeze în activitãti de învãtare si recreative si oferã programe de educatie a adultilor si de instruire a pãrintilor;

Sã acorde pãrintilor dreptul de a decide. Ar putea sã se implice în hotãrâri care privesc scolarizarea copiilor. ªcolile pot prezenta optiuni, pentru ca pãrintii sã se angajeze individual sau colectiv în luarea de decizii referitoare la scopurile si standardele copiilor si cele ale institutiei de învãtãmânt;

Sã creeze un centru de resurse pentru pãrinti. Sã desemneze o zonã în scoalã unde sã invite pãrintii sã împãrtãseascã experientele celorlalti si sã lucreze cu profesorii si conducerea scolii în activitãtile specifice institutiei respective de învãtãmânt.

Iatã si câteva principii fundamentale ale colaborãrii familie-scoalã:

Copiii sã se implice ca participanti activi în interactiunile familie-scoalã, centrate

pe învãtare;

Sã ofere tuturor pãrintilor oportunitãti de a participa activ la experientele

educationale ale copiilor, chiar dacã vin sau nu la scoalã;

Colaborarea familie-scoalã sã fie folositoare pentru rezolvarea problemelor dificile

si drept cadru de sãrbãtorire a realizãrilor, a performantelor deosebite;

Relatia dintre cele douã institutii atât de importante sã constituie fundamentul

restructurãrii educationale si a reînnoirii comunitãtii;

Eficienta profesionalã a cadrelor didactice, a administratorilor si a întregului

personal al scolii sã fie maximizatã prin dezvoltatea unor abilitãti concrete, esentiale conexiunii cu pãrintii si comunitatea.

Îmbunãtãtirea relatiei scoalã-familie-comunitate este un obiectiv prioritar la nivelul învãtãmântului românesc. În conditiile în care scoala reprezintã pionul principal al educatiei tinerei generatii, dar nu suficient, educatia de tip familial devine necesarã cu atât mai mult cu cât bazele formãrii personalitãtii se pun în mediul familial. Familia se poate constitui într-un factor de risc sau în unul de protectie în functie de abilitãtile pe care le dezoltã, climatul educational si afectiv existent la nivel familial.

Acordul familiei cu scoala înseamnã gãsirea în comun a unei solutii care sã corespundã atât intereselor copilului si familiei cât si scolii si societãtii. Modul în care sunt prezentate, comentate, argumentate informatiile de cãtre pãrinti, influenteazã opiniile si atitudinile copiilor.

Bibliografie:

Adina Bãran-Pescaru - „Parteneriat în educatie familie-scoalã-comunitate”, Editura

Aramis, Bucuresti, 2004;

Ioan Nicola - „Tratat de pedagogie scolarã”, Editura Aramis, Bucuresti, 2003.