PERSONALITATEA ÎN CONTEXTUL CUNOAŞTERII ELEVULUI

– O PERMANENTĂ PROVOCARE

Profesor Petruţ Steliana

Grup Şcolar „Mihai Eminescu” Jimbolia

Definiţia şi caracteristicile personalităţii

A ne cunoaşte elevii este cel mai important lucru pentru un dascăl. Asta înseamnă a cunoaşte personalitatea fiecăruia, şi a ţine cont de acest fapt.

În viaţa de zi cu zi de multe ori sunt folosiţi termenii de persoană şi personalitate, sensul comun al acestuia din urmă fiind o însuşire sau calitate pe care cineva o poate avea sau nu. Dar utilizarea lor ca termeni psihologici necesită o definire mai exactă a personalităţii.

Înainte de a defini personalitatea trebuie să definim persoana. Persoana înseamnă individul uman concret. Personalitatea însă, este o construcţie teoretică elaborată de psihologie, în scopul înţelegerii şi explicării modalităţilor de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană.

"PERSONALITATEA este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic."

Personalitatea şcolarului este totalitatea însuşirilor biofizice, psihologice şi socio-cultulare  ,înnăscute sau dobândite ori organizate într-un întreg, care îi asigura un comportament adecvat cerinţelor şcolii şi societăţii. În procesul său de formare personalitatea şcolarului se prezintă în continuă schimbare urmărind să acumuleze tot ceea ce este util şi să valorifice într-un mod propriu experiența acumulată pentru a răspunde corespunzător cerinţelor noi şi tot mai complexe ale mediului.

Conceptele din această definiţie sunt:

Organizarea dinamică - Problema centrală a psihologiei este organizarea mentală (formarea structurilor sau ierarhiilor de idei şi deprinderi, care ghidează în mod dinamic activitatea). Integrarea şi alte procese organizaţionale sunt necesare pentru a explica dezvoltarea şi structura personalităţii. Termenul implică şi procesul reciproc de dezorganizare, mai ales la acele personalităţi anormale care sunt marcate de o dezintegrare progresivă.

Psihofizic - Acest termen ne aminteşte că personalitatea nu este nici exclusiv mentală, nici exclusiv nervoasă. Organizarea sa atrage după sine funcţionarea atât a "spiritului", cât şi a "trupului" într-o unitate inextricabilă.

Sisteme - Un sistem este un complex de elemente într-o interacţiune reciprocă. O deprindere este un sistem, la fel şi un sentiment, o trăsătură, un concept, un stil de comportare. Aceste sisteme există în mod latent în organism chiar când nu acţionează. Sistemele sunt "potenţialul nostru de activitate".

Personalitatea este ceva şi face ceva. Sistemele psihofizice latente motivează sau direcţionează o activitate şi o gândire specifică atunci când intră în acţiune. Toate sistemele care compun personalitatea trebuie considerate ca tendinţe determinate. Ele exercită o influenţă directoare asupra tuturor actelor adoptative şi expresive prin care personalitatea ajunge să fie cunoscută.

Caracteristic - Orice comportament şi orice gândire sunt caracteristice persoanei şi sunt unice pentru aceasta.

Comportament şi gândire - Aceşti doi termeni constituie o etichetă pentru a desemna tot ceea ce poate un individ să facă. Ele sunt moduri de adaptare şi desfăşurare provocate de situaţia ambientală în care ne aflăm, totdeauna selecţionate şi conduse de sistemele psihofizice care alcătuiesc personalitatea noastră.

Personalitatea este compusă din trei elemente: id-ul (sinele), supraeul (superego) şi eul (ego).

Id-ul constituie impulsurile noastre biologice, universale care cer satisfacere imediată.

Supraeul este conştiinţa, id-ul reprezentat în personalitate.

Eul este partea persoanei care este în contact cu realitatea.

Personalitatea e văzută sub aspect dinamic, adică mişcarea "energiei psihice", a libido-ului între cele trei instanţe psihice.

Personalitatea umană se dezvoltă printr-o serie de stadii succesive, universale cu substrat biologic şi legate de vârstă numite "stadiile dezvoltării psiho-sexuale".

Primul stadiu este stadiul oral (1 an) în care sugarul caută plăcere prin acte orale (suptul, muscatul).

Al doilea stadiu este stadiul anal (2 ani) când apare controlul intestinelor şi al vezicii urinare.

Al treilea stadiu este stadiul falic (3-5 ani) este perioada conştientizării sexuale iniţiale, sau altfel spus conflictul Oedipal.

Al patrulea stadiu este stadiul latenţiei (5 ani-pubertate) în care este important dezvoltarea fizică şi deprinderile intelectuale.

Al cincilea stadiu este stadiul genital când apare sexualitatea matură.

Din numeroasele definiţii ale personalităţii se desprind câteva caracteristici ale acestuia, care evidenţiază faptul că personalitatea este o structură.

Globalitatea: - Personalitatea unei persoane este constituită din ansamblul de caracteristici care permite descrierea şi identificarea ei printre celelalte. Însă nu trebuie să uităm că omul este unic prin fiecare persoană. Acest lucru înseamnă că unicitatea individului se conturează într-o personalitate unică însă asemănătoare pe anumite criterii, cu personalităţile altor indivizi.

Coerenţa: - Majoritatea teoriilor admit ideea existenţei unei anume organizări şi interdependenţe a elementelor componente ale personalităţii. Dar când în comportamentul unei persoane apar acte neobişnuite ele contravin acestor teorii. Personalitatea nu este un ansamblu de elemente juxtapuse, ci un sistem funcţional format din elemente interdependente.

Permanenţa temporală: - Deşi o persoană se transformă, se dezvoltă, ea îşi păstrează identitatea sa psihică. Omul are conştiinţa existenţei sale, sentimentul continuităţii şi a identităţii personale de-a lungul întregii sale vieţi.

Trăsătura psihică. Tipurile. Factorii de personalitate.

Trăsătura psihică este acel concept care evidenţiază aceste însuşiri sau particularităţi relativ stabile ale unei persoane sau ale unui proces psihic. În plan comportamental, o trăsătură este indicată de predispoziţia de a răspunde în acelaşi fel la o varietate de stimuli. De exemplu timiditatea este o trăsătură, fiind în cele mai multe cazuri însoţită de stângăcie, hiperemotivitate, mobilizare energetică exagerată etc.

Tipurile sunt formate din mai multe trăsături. (de exemplu: introvertit, extravertit, ciclotimic, etc.)

E. Kretschmer luând în considerare parametrii constituției fizice corporale descrie 3 tipuri, iar asocierile dintre trăsăturile fizice şi psihice s-au dovedit a fi semnificative pentru cazurile patologice:

Tipul picnic - statură mijlocie, exces ponderal, faţă plină, mâini şi picioare scurte, abdomen şi torace bine dezvoltate - căruia îi sunt asociate următoarele trăsături psihice, grupate într-un profil ciclitomic: vioiciune, mobilitate, optimism, umor, spontaneitate, sociabilitate, dar şi superficialitate în relaţiile sociale, înclinaţie către compromisuri,

Tipul astenic - cu corpul slab, alungit, mâini şi picioare lungi şi subţiri căruia i se asociază un profil psihologic numit schizotimic: înclinaţie spre abstractizare, interiorizare, sensibilitate, un simţ acut al onoarei, meticulozitate etc.

Tipul atletic - tipul cu o dezvoltare fizică şi psihică echilibrată.

Aptitudinile au o sferă de acţiune largă iar deprinderile se limitează la execuţia tiparelor printr-un exerciţiu mai lung sau mai scurt. Aptitudinile pot fi privite şi ca un produs social-istoric prin care diviziunea şi specializarea muncii au dus la diferenţierea aptitudinilor umane.

Personalitatea este o structură formată din trăsături organizate ierarhic. La fiecare individ există 2-3 trăsături cardinale care domină şi controlează celelalte trăsături.

Noţiunea de factor a fost introdusă în psihologie odată cu utilizarea analizei factoriale. De exemplu dacă un elev are rezultate bune la matematică se poate anticipa că va avea rezultate bune şi la fizică, explicaţia fiind existenţa unui factor comun, şi anume, un mod de raţionament tipic. În vârful piramidei factorilor se află factorul general deseori identificat cu inteligenţa.

Factorii şi trăsăturile de personalitate datorită asemănărilor dintre ele sunt utilizaţi ca sinonimi. Inteligenţa însă, după David Caruso, o defineşte ca pe o „abilitate de a percepe şi exprima emoţii, de a asimila emoţii în gândire şi de a regla emoţiile. De fapt este vorba de inteligenţa emoţională care a apărut ca urmare a faptului că anumite persoane obţineau rezultate deosebite şi reuşeau mai bine în viaţă decât altele care aveau un IQ mai mare. Însă acest lucru este posibil doar dacă dascălul îşi cunoaşte foarte bine elevii cu care lucrează. Fiind profesor de matematică acest lucru l-am observat la elevi în decursul anilor ţinând cont de personalitatea şi inteligenţa fiecăruia dintre elevi. În cunoaşterea elevului un rol important îl are familia, şcoala, profesorul. Nici o schimbare nu este posibilă fără acordul implicit şi participarea activă a părinţilor, elevilor, profesorilor.

BIBLIOGRAFIA:

PAVELCU VASILE. - Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1969.

ALLPORT GORDON - Structura şi dezvoltarea personalităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1981.

IOAN NICOLA - Tratat de pedagogie şcolară, Editura didactică şi pedagogică Bucureşti 1993.

SUPORT DE CURS - Să ne cunoaştem elevii - o permanentă provocare, CCD Timiş - 2011.

IOAN DAMŞA, ION DRĂGAN, MARIA TOMA DAMŞA – Activitatea educativă în învăţământul preuniversitar, Ed. Emia Deva 1999.