PLEDOARIE PENTRU LECTURĂ

Prof. Stan Cristina

Şcoala Gimnaziala Bâsca-Chiojdului, jud. Buzău

Lumea se schimbă cu o rapiditate extraordinară, mass-media pătrunde în viaţa fiecăruia dintr noi, copleşindu-ne prin informaţie, comunicaţia este rapidă, prin telefon, internet sau fax. În asemenea condiţii, nu este chiar de mirare când unii dintre elevi, şi nu numai, se întreabă la ce bun o ora de limba şi literatura română, un dascăl care predă aceeaşi gramatică cu norme rigide, un profesor care să-i trimita să citească pe Eminescu, Creangă, Sadoveanu sau Preda, torturându-i 50 de minute cu lucruri care, aparent, s-ar putea să nu le folosească niciodată.

Răspunsul nu este simplu, căci activitatea de educaţie a profesorului de limbă şi literatură româna este un factor de gândire şi de simţire, de modelare a sufletului şi de  pe lângă achiziţiile din programa şcolară, manuale şi cărţi, elevul este ajutat de profesor să-şi formeze comportamente noi, adecvate pentru manifestarea creativităţii, iniţiativei şi complexităţii personalităţii sale, pentru ca tânărul educat să devină un reper al comunităţii căreia îi aparţine.

Cred că progresul şcolar este determinat de ce face, cum face profesorul de limbă şi literatură română şi, bineînţeles, de ce vor şti să facă elevii săi. Profesorului îi revine sarcina dificilă de a forma la elevi, în primul rând, deprinderea de a citi, pentru că lectura este singura cale de adaptare, oferind posibilitatea de dezvoltare interioară şi spirituală.

Învăţarea limbii şi literaturii române în şcoală este o cale importantă de formare şi autoperfecţionare, stimulând memoria, imaginaţia, gândirea. Lectura înseamnă explorarea unui univers nou, confruntarea de idei, modele de urmat, repere, asumarea de atitudini.

În învăţământul primar şi gimnazial, lectura în clasă este foarte importantă deoarece prin ea se realizează atât dobândirea unei experienţe psihointelectuale, cât şi educaţia şi instrucţia elevilor. Aceştia  vor înţelege că lectura este un act esenţial al existenţei  şi realizării operei literare, ca rezultatal coparticipării cititorului la semnificaţia mesajului artistin încorporat în operă.

Actul lecturii are la bază un fond  cultural, emoţional şi comportamental care diferă  de la un receptor la altul, ceea ce presupune o pregătire a elevului pentru a recepta textul literar.profesorul  trebuie să-l atragă, să-i cultive gustul pentru lectură, prezentând verbul a citi ca pe un act cultural obligatoriu, de educaţie ce se desfăşoară într-o perioadă îndelungată de timp bprin abordarea unor texte diverse.

Obligativitatea, superficialitatea, renunţarea, modul de a gândi astazi nu mai citeşte nimeni, sunt atitudini aculturale, nepedagogice care fac ca relaţia profesor-literatură-elev să se transforme într-o convenienţă, cu un efect negativ asupra celui din urmă.

Receptarea textului literar înseamnă şi predarea normelor ortoepice şi ortografice ale limbii române, acestea aflându-se în raport de reciprocitate, în sensul că ortografia fixează grafic ortoepia sau că imaginea scrisă a cuvântului, corectitudinea lui influenţează stilul. Profesorul de limbă şi literatură română trebuie să analizeze textul împreună cu elevii printr-o confruntare a greşelii cu norma, prin fixarea variantei corecte cu ajutorul unor exemple adecvate de cunoaştere, caracterizare, grupare, morivare, disociere, în scopul formării deprinderilor corecte.

Studierea limbii şi literaturii române în şcoală oferă posibilitatea de a solicita ortografia şi ortoepia în interpretarea operei literare, în multe csazuri acestea determinând stilul şi individualizarea unor personaje sau relevând intenţionalitatea scriitorului de a exprima o idee, un anumit mesaj. Lectura este una dintre căile importante de formare, îmbogăţire şi de nuanţare a vocabularului elevilor, de aceea profesorului de limbă şi literatură română îi revine obligaţia de a cunaşte ce şi cât citesc elevii, de a orienta lectura acestora. Programa oferă posibilitatea stabilirii unei bibliografii obligatorii, de referinţă, pe care elevii trebuie să o parcurgă pentru a-şi forma o cultură generală, pentru a-şi  educa gustul şi simţul estetic. În cadrul orei de literatură, profesorul are posibilitatea de a analiza textele literare într-o discuţie liberă, necoercitivă, dezvoltând la elevi simţul de observaţie şi analiză, stabilind etape şi nivele de lectură ale înţelegerii unui text, vocabularul necesar exprimării observaţiilor, punctelor de vedere. Profesorul de limbă şi literatură română trebuie să urmărească pe termen lung, prin obiective educaţionale concrete,  formarea deprinderilor, a instrumentelor de lucru.

Sunt convinsă că ora de limbă română înseamnă comunicare literară, presupunând un om şi o carte. Cartea nu este un spaţiu sec, închis, ci o lume spirituală, o punte între autor şi cititor. Lectura nu este numai un act de manifestare a operei, ci şi un proces de valorificare. Credinţa mea este că literatura nu se predă ca o împărţire a materiei pe secvenţe ordonate, ea presupune, în primul rând, lectură. Cultivarea deprinderii de a citi trebuie să ajungă pâna intr-acolo încât lectura trebuie să ajungă o necesitate cotidiană, de aceea trebuie încurajat în a citi cât mai divers, în a-şi exprima opiniile. Eşecul în cazul literaturii înseamnă semialfabetizare, ingnoranţă, căci lectura nu poate fi înlocuită nici de internet, nici de film, presa, radio sau televiziune.

De ce pledez pentru calitatea şi eficienţa orelor de limba şi literatura română şi pentru letură? Tocmai pentru că nu vreau ca generaţiile următoare să fie ignorante, pentru că vreau ca tinerii de mâine să fie comunicativi şi înţelegători, bogaţi spiritual şi capabili să se integreze în societate.