|
POMUL DE CRĂCIUN – FRAGMENT DE PROZĂ POETICĂ MACEDONSKIANĂ A INTERFERENŢELOR
Miron Costina Violeta – profesor
Şcoala cu cls. I-VIII Tălpaş, judeţul Dolj
“Proza lui Macedonski este exclusiv poetică și când se silește să romanțeze rezultatele sunt meschine”1, apreciază G. Călinescu, iar în acceaşi direcţie Adrian Marino numeşte proza lui Macedonski “eminamente poetică, descriptivă, de esență subiectivă și memorialistică”2. Despre proza poetică, Maria Corti își îndreaptă discuția asupra poemului în proză în spiritul lui Cohen și consideră proza poetică “acea specie de aparentă proză”3 pe care Zamjatin o suprapune, negăsind nicio diferență între poezie și proză poetică, în termenii lui Todorov poétique de la prose4.
Pomul de Crăciun5 cu dedicația Fiilor și fiicei mele, Alexandru, Nikita, Pavel, Constantin și Anna Macedonski, în Cartea de aur (1902) dezvăluie viața grea a familiei autorului din cauza nerecunoașterii contemporanilor, acest fapt fiind chiar precizat într-o publicație la rubrica Notițe literare, unde alături de precizarea că narațiunea a apărut tradusă în limba greacă într-o publicație ateniană, autorul precedă lucrarea cu o scurtă autobiografie, cu accent pe condiția sa de damnat într-o societate nerecunoscătoare:
“Alexandru Macedonski s-a născut cam pe la 1854. Este fiul valorosului general și fost ministru român Macedonski. El încă de tânăr s-a deosebit prin o cunoștință adâncă a limbei sale cât și ca poet. După moartea marelui Alecsandri, poate fi considerat ca cel întâi poet român. Poemele sale se disting prin vivacitatea creațiunei, tonul și frumusețea ideilor, precum și prin diversitatea, măiestria și dulceața formei, și în aceste calități Macedonski a întrecut pe toți cei dinaintea lui. Pe când se afla la Paris a fost conlucrător la mai multe reviste franceze și belgiene, și a avut fericirea să-și vadă operile primite în toate părțile cu măgulitoare aprecieri. Întorcându-se în București, de câtva timp a reluat direcțiunea vechei sale reviste Literatorul, ridicând stindardul reacției împotriva stricării limbei prin provincialisme. Dânsul a luptat și luptă puternic pentru frumusețea limbei și întemeierea unei ortografii literare. Precum se străvede din chiar versurile sale, el a fost răsplătit cu amărăciuni și prigoniri. Singurul bărbat de stat ce l-a distins este Ureche, care, pe când se afla ministru al instrucțiunei, l-a onorat cu medalia Bene-Merenti de I-a clasă.”6
Macedonski descrie cu nostalgie un tablou de iarnă, în care zăpada părea mai albă când era copil, copilăria nefiind decât vârsta purității, inocenței: “Zăpada Crăciunului, ce era zăpada copilăriei mele, parcă era mai albă. Fulgii ei parcă erau mai mari. Și când viscolea, ce viscol! Fluturii de iarnă, albii fluturi ai lui decemvrie și ianuarie, se învârtejau turbați”, iar la maturitate din cauza necazurilor nu i se mai pare totul “alb”. Își amintește de locurile copilăriei, de biserica preotului Cioacă, de fântâna Jianului, din Craiova, unde azi Editura și Revista Scrisul Românesc a înălțat o piatră din marmură, care să amintească trecătorilor de Alexandru Macedonski, iar acele locuri, cu mlaștina din descrierea macedonskiană, au fost transformate în Grădina Botanică a Craiovei: “Bunăoară, că locuiam într-o casă mare (...) Această casă era înconjurată cu stufuri de trandafiri de dulceață ce întocmeau împrejurul ei niște minunat de vesele grădinițe între verzile zăbrele ale micilor garduri ce le despărțeau de curte. Mare, de te pierdeai în ea, era în sfârșit curtea, din fundul căreia pornea, spre mai pomenita fântână a Jianului, o grădină de pomi roditori ce se tot prăvălea până se înfunda într-o mlaștină, în care creștea trestia și papura”. Aflat la maturitate, căsătorit și cu cinci copii, dar din cauza banilor puțini, au existat zile nefaste când nu avea ce mânca, Macedonski, tată și soț iubitor a făcut tot posibilul să creeze copiilor atmosfera feerică a sărbătorilor de iarnă: “Și iată că, vă zic, acum să vă apropiați ca să vedeți pomul mai bine, și să vă dați tot într-o vreme seama că, atât tu, Alexe, dragul tatei, copilul meu mai mare, cât și tu, Nikituș, care ai venit al doilea după dânsul, și împreună cu voi, frații și sora voastră, că veți găsi fiecare în acest brad măcar câte una din micile minuni pe care Moș Crăciun mi le-a adus să le agăț în crăcile lui, pentru voi.” Din cauza lipsei banilor, nu poate să materializeze dorința de a cumpăra copiilor lucruri adevărate și sub forma unei magii le descrie acestora ce se găsește în pomul de Crăciun, ca aceștia să nu simtă lipsurile prin care trec părinții lor. Alături de acele mici atenții, tatăl îi asigură de iubirea și susținerea lui, făcându-le tot felul de urări : “Privește însă, Alexe, ce mai cal a atârnat el acolo, zicându-mi să-l desprinde și să ți-l dau anume ție. El e alb ca o porumbiță și e la fel cu cei care-ți plac. Dar nu te uita că șeaua lui e de hârtie, pentru că eu îți spun că e de catifea și muiată toată în fireturi de aur... Vei încăleca și tu într-o zi, dragul tatei, pe un cal adevărat. (...) Pentru tine, Nikituș, nu mi-a adus moșul să pun în pom decât o mince. Oricum, ea fiind poleită, cred că îți va plăcea... Pe lângă asta, vei vedea că, de cum vei da cu dânsa de pământ, ori în zid, ea va sări, mai sus, și va merge mai departe, în loc să-și piardă din puteri... Așa să faci și tu în luptele vieței: de câte ori nenorocul te-o azvârli mai jos, tu să te zbârlești și să te ridici tot mai sus, că, urmând așa, doar de-o crăpa ceasul... sau mincea. Dar veniți și voi, ceilalți, Pavele, Hyacinth și Nino, deși Crăciunul și-a îndesat căciula pe urechi și nu mi-a mai adus alt, – vrând să facă haz de mine – decât un sac de gogoși de tufă”.
Proza lui Macedonski, Pomul de Crăciun este “un imn către Soare”7, fiind atras de aur, poleire, lumină, soare, strălucire etc. în care elementele simboliste interferează cu cele parnasiene.
Note bibliografice:
Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:
|
