PRINCIPII DE FORMARE INTERCULTURALĂ

A CADRELOR DIDACTICE

                                                       Prof. Popescu Mihaela,

Colegiul Tehnic Mătăsari, Gorj 

Societatea actuală impune formarea cadrelor didactice şi din perspectivă interculturală. În acest sens, Camilieri distinge o serie de norme sau principii ce stau la baza formării interculturale a cadrelor didactice. Scopul acestor principii este însuşirea de către cadrele didactice a unor serii de mijloace metodologioce şi de aptitudini strâns legate de contexte interculturale. De altfel, numai printr-o formare interculturală, cadrele didactice pot contribui la formarea elevilor în spiritului noii exigenţe a societăţii contemporane: deschiderea interculturală.

În contextul construirii unui spaţiu european unitar, a internaţionalizării economiei, a globalizării informaţiilor, formarea cadrelor didactice nu doar în perspectivă disciplinară sau psihopedagogică, ci şi din perspectiva interculturală devine un imperativ necesar. Trebuie menţionat că aceasta formare nu  trebuie însă să se realizeze întâmplător, ci structurat; ea presupune trecerea de la o logică a lui mono, frecvent întalnită în societăţile actuale, la o logică a lui inter- ─ centrată pe interacţiune, schimb, reciprocitate, interdependenţă, solidaritate. De altfel, numai printr-o formare interculturală cadrele didactice pot deveni acei mediatori interculturali care să contribuie, după cum remarcă, Alin Gavreliuc, la sănatatea socială şi politică a  întregii lumi de mâine.

Camilieri consideră ca formarea din perspectivă interculturală trebuie să-l înzestreze pe profesor cu mijloace metodologioce, dar şi cu aptitudini strâns legate de contexte interculturale şi de o analiză continuă a relaţiilor cu sine şi cu ceilalţi. În acest sens, o serie de norme sau principii de realizare stau la baza formării cadrelor didactice din perspectivă interculturală. Ne vom, referi în cele ce urmează la câteva dintre aceste principii esenţiale pentru orice cadru didactic implicat în procesul instruirii.

1. Înţelegerea logicii fiecărei culturi. Fiecare individ trebuie să conştientizeze că aparţine unei culturi cu toate caracteristicile demnităţii şi valorii. Desconsiderări şi atitudini negative în raport cu anumite culturi sunt lipsite de sens: există legături indestructibile între realităţi şi specificităţile lor culturale. Aşadar, se impune o privire din interior printr-un demers emic, şi nu din exterior pentru a înţelege o cultură.

2. Educarea în perspectiva relativismului. Raportarea la o altă cultură se va face ,,în relaţie cu”, detaşat, decentrat, într-un mod lipsit de orice judecăţi etnocentriste. În acest sens, două nivele ale acestei poziţii sunt identificabile : prezentarea propriului model cultural fără nici o intenţie de a-l impune celorlalţi şi  conştientizarea lipsei de superioritate a propriei culturi în raport cu altele.

3. A nu sacraliza culturile. Anumite culturi, recunoscute ca practici acceptabile, nu trebuie sacralizate sau supraconsiderate în raport cu altele.  De altfel, dinamica interculturală însăşi implică principiul schimbării şi al transformărilor permanente. Se va trece, astfel, de la o cultura statică, ca produs al unei societăţi vechi de secole, la o cultură ca proces, realizată dinamic, în timp, prin dialogul cu ceilalţi

4. A lua în serios eterogenitatea. Trăind în spaţii culturale multiforme, diferenţiate, apariţia eterogenităţii devine firească atunci când, se remarcă de la sine, fără constrângere. O atitudine potrivnică rasismului şi oricarei bariere artificial construită între indivizi sau colectivităţi este esenţială pentru oricine desfăşoară o educaţie interculturală.

5. A recunoaşte neînţelegerile şi conflictele. O percepţie obiectivă asupra realităţii reprezintă o dovadă clară de onestitate profesională. Existenţa conflictelor interculturale este incontestabilă, însă tocmai conştientizarea lor constituie un prim pas în a le rezolva.

După cum se observă, formarea din perspectiva interculturală a profesorului este un proces de durată, permanent adaptat situaţiilor manifestate la un moment dat. În Romania, formarea interculturală a cadrelor didactice se remarcă prin formarea iniţială şi continuă a acestora. Formarea iniţială se referă la cursurile modulului pedagogic urmate de studenţii fiecărei facultăţi pentru accederea la o viitoare profesiune de dascăl. Formarea continuă  presupune o permanentă informare a profesorilor în legatură cu diverse aspecte interculturale. În opinia lui Cucoş C., o virtuală programă de formare interculturală cuprinde o serie de teme precum: ,,Tendinţe ale societăţii contemporane: dinamica multicultural – intercultural“; ,,Fenomenologia transmiterii şi difuziunii culturale, identitate şi diferenţă culturală“;  ,,Relativismul cultural şi efecte perverse în educaţie“; ,,Filtrarea realităţii sociale prin imagini“; ,,Dificultăţi de relaţionare la ceilalţi“; ,,Discriminarea“; ,,Intoleranţa“; ,,Xenofobia“; ,,Etnocentrismul“ etc.

În concluzie, societatea actuală impune ca profesorul să fie format şi din perspectivă interculturală pentru a facilita permeabilitatea spirituală şi culturală a elevilor. A accepta alteritatea şi interdependenţa, a crea condiţiile exprimării personalităţii celuilalt, a pune bazele unui comportament solidar, trebuie să reprezinte obiectivele oricărui cadru didactic implicat în procesul educaţional. Dacă profesorul poate face în aşa fel încât noile generaţii să recunoască rolul esenţial al interdependenţelor şi interactiunilor, să-şi însuşească o manieră mai dinamică a drepturilor omului, atunci se poate spera că elevii vor fi pregătiţi să facă faţă noii exigenţe a societăţii actuale: deschiderea interculturală.

BIBLIOGRAFIE:

Cucoş, C. (2000). Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale. Iaşi: Polirom.

Camilleri, C. (1999). La psychologie interculturelle. În E. Drozda-Senkowska (ed.). Psychologie sociale.

Dasen, P., Perregaux, C., Rey, M. (eds.). (1999). Educaţie interculturală. Iaşi: Polirom.

Gavreliuc, A., Gavreliuc, D. et. al. (2006). Psihologia interculturală: Impactul  determinărilor culturale asupra fenomenelor psihosociale. Timişoara: Editura Universităţii de Vest.