Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Relatia parinte-copil un factor esential in dezvoltarea multilaterala a copilului
Scris de administrator   
Sâmbătă, 08 Iulie 2017 16:42

RELAȚIA PĂRINTE-COPIL, UN FACTOR ESENȚIAL ÎN DEZVOLTAREA MULTILATERALĂ A COPILULUI

Prof.Brătilă Cristina-Zonica

C.S.E.I. ,,Elena Doamna, Focșani”, județul Vrancea

Despre relaţia dintre părinţi şi copii s-a scris foarte mult şi s-au realizat multe cercetări în ultima vreme.Se ştie deja, de foarte mult timp, că părinţii reprezintă primul model social de influenţare a copiilor şi că aceştia contribuie la formarea concepţiei despre viaţă, a modelului de comportare şi de relaţionare a copiilor.

Modelele educaţionale aplicate de părinţi în relaţiile cu copii pot avea influenţe negative asupra dezvoltării personalităţii acestora. Din acest motiv este important ca părinţii să găsească un echilibru în ceea ce priveşte organizarea şi controlul copilului şi cerinţele pe care le au.

Copilul are nevoie de un climat familial echilibrat în care să se simtă în siguranţă şi de o comunicare eficientă cu părinţii săi. Acest lucru este posibil dacă aceştia din urmă sunt atenţi la nevoile copilului, se preocupă de educaţia lui, dacă dau dovadă de înţelegere, sunt afectuoşi şi calmi şi participă la evenimentele importante din viaţa lui. Totodată, este necesar ca părinţii să fie fermi, să stabilească limite şi să nu lase copilul să facă tot ceea ce vrea, aspecte care pot fi îndeplinite printr-o comunicare adecvată părinte-copil.

Ca orice altă relaţie, relaţia părinte-copil este una complexă, care începe să se construiască încă din primele zile de viaţă ale copilului şi care impune foarte multe condiţii-răbdare, dăruie, înţelegere, atenţie, dragoste, comunicare şi tot aşa mai departe. Această relaţie se bazează atât pe comunicarea verbală, cât şi pe cea nonverbală – gesturi, mimică, ton al vocii, postură care să întărească cele comunicate verbal de părinte.

Pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului şi pentru dezvoltarea unei relaţii adecvate şi a unei comunicări eficiente între părinte şi copil, pe lângă satisfacerea nevoilor de bază ale copilului, foarte importante sunt şi nevoile emoţionale ale acestuia şi anume:

respectul: chiar dacă este doar un copil, el are nevoie de respectul şi de valorizarea celorlaţi, ca orice alt individ. Respectarea copilului înseamnă oferirea de alternative, explicarea motivelor care impun un comportament sau altul, libertatea de exprimare şi de a lua decizii şi multe alte lucruri;

sinceritatea: copiii au nevoie de a cunoaşte oamenii şi de a avea încredere în ei, cu atât mai mult în părinţii lor. Minciunile sau adevărul spus pe jumătate nu fac altceva decât să-i facă să fie confuzi şi să-şi dezvolte un stil de comunicare bazat pe minciună şi nesinceritate;

acceptarea: copilul are nevoie să fie acceptat şi valorizat de părinţii săi indiferent de succesul sau insuccesul acţiunilor sale, lucru care se poate realiza atât prin încurajări verbale cât şi prin încurajări nonverbale. Din acest punct de vedere, în general, părinţii au mai mult tendinţa de a valoriza şi recompensa succesul copilului şi de a critica sau pedepsi eşecul acestuia. În timp, această atitudine a părinţilor duce la deteriorarea comunicării dintre cele două generaţii şi nu-l fac pe copil decât să se ferească de ei şi să-i mintă, pentru a nu fi criticat sau a i se aduce din nou reproşuri;

dragostea: un copil are nevoie de dragostea părinţilor săi tot timpul adică atât în momentele fericite cât şi în cele triste. Părintele îşi poate exprima dragostea faţă de copil atât verbal, cât şi nonverbal – îmbrăţişări, strângeri de mână, mângâieri etc. Alternarea comportamentelor de manifestare a dragostei cu cele de neglijare, de indiferenţă sau cu cele agresive, îl pot face pe copil să nu mai aibă încredere în părinţii săi, să-i evite, să-i mintă sau, mai rău, sa-i respingă;

răbdarea: unui copil nu i se poate cere ceva ”aici şi acum”, ci are nevoie de timp şi de explicaţii pentru a se putea adapta unui comportament sau altul solicitat de adult. Cei mai mulţi părinţi se aşteaptă şi doresc ca, o dată ce au cerut un anumit lucru copilului lor, acesta să-l realizeze fără a lua în considerare faptul că, mai întâi, copilul are nevoie să înţeleagă de ce este necesar acel lucru;

timpul: copilul are nevoie de compania şi atenţia părinţilor săi. Nu se poate construi o relaţie între părinte şi copil atâta timp cât părintele nu are timp pentru copilul său, este la serviciu mai toată ziua sau are alte priorităţi atunci când este acasă;

corectitudinea: este important ca, copii să cunoască regulile iar, o dată ce acestea au fost stabilite (în colaborare cu copii), aplicarea lor să fie corectă şi constantă;

înţelegerea: relaţiile, în general, se bazează pe înţelegere astfel că, şi copilul, are nevoie să fie ascultat şi înţeles de părinţii săi.

Bineînţeles lista de mai sus poate continua iar motivul pentru care am adus în discuţie aceste nevoi emoţionale ale copiilor nu este întâmplător deoarece tot mai mulţi părinţi tind să le piardă din vedere şi să se axeze doar pe satisfacerea nevoilor de bază ale copilului – hrană, sete, îmbrăcăminte, locuinţă, somn. În prezent, părinţii sunt foarte interesaţi de aspectul financiar, muncesc mult, uneori toată ziua, motivaţi de gândul: ”copilului meu să nu-i lipsească nimic!” şi, ca atare, nu mai au când să construiască o relaţie cu copilul lor, nu mai au când să discute cu el şi să-l asculte, să-l cunoască şi să-l facă să aibă încredere în ei . Copilul îşi vede din ce în ce mai puţin părintele, este singur majoritatea timpului, dacă este mai mic, sau îşi petrece toată ziua în compania calculatorului sau a prietenilor, dacă este mai mare.

Foarte mulţi autori au formulat tot felul de sfaturi şi recomandări pentru părinţi, mai ales, şi pentru copii, cu scopul de a-i ajuta să aibă o relaţie cât mai armonioasă şi o comunicare cât mai eficientă. Dar, pentru că obiectivul nostru în această lucrare este acela de a evidenţia şi argumenta propriile noastre idei asupra acestei problematici, vom trece, în rândurile de mai jos, la enumerarea propriu-zisă a acestora.

Pentru că relaţia părinte-copil este deosebit de complexă şi implică foarte multe aspecte, ne vom concentra atenţia doar asupra unora dintre acestea, acelea care, în opinia noastră, ar fi mai importante. De exemplu: ce poate face un părinte pentru a comunica eficient cucopilulsău? Iată o întrebare la care vom încerca să formulăm unele răspunsuri în continuare.

Părinţii, în general, au tendinţa de a discuta cu copii lor despre notele pe care le-au obţinut la şcoală, despre temele pe care le au, despre cât, cum şi la ce materii au învăţat sau motivele pentru care nu au învăţat, adică, cu alte cuvinte, despre temele pe care îi interesează mai ales pe ei ca părinţi, comunicarea axându-se, în astfel de situaţii, mai ales pe emiţător – de obicei părintele şi mai puţin pe receptor – copilul. Pentru ca părinţii să aibă o comunicare eficientă cu copii lor, acest lucru, din păcate, nu este suficient. Părinţii trebuie să fie conştienţi nu numai de importanţa lor ca emiţători ai unui anumit mesaj, ci şi de cea a emiţătorului pentru că, în funcţie de feedback-ul oferit, se poate observa dacă mesajul a fost clar, concis şi corect înţeles de emiţător. Copilul va comunica cu plăcere cu părintele său dacă temele de discuţie vor fi de interes comun şi dacă părintele nu va domina discuţia, va avea răbdare şi o atitudine deschisă, nu va ridica vocea şi îşi va asculta copilul, va oferi exemple şi se va asigura că mesajul său a fost corect înţeles. Aceste lucruri îl vor face pe copil să aibă încredere în părintele său, să fie sincer cu el şi să nu îl mintă, să-i ceară ajutorul atunci când are nevoie şi să ştie că se poate baza pe acesta.

Părinţii nu trebuie să uite că şi copii pot avea momente de nelinişte, de îngrijorare, de nesiguranţă sau de tristeţe, de neâncredere în propriile puteri sau de incertitudine, în astfel de momente fiind cu atât mai important ca ei să fie lângă copii lor, să-i sprijine, să aibă încredere în ei, să-i asculte şi să-i încurajeze. Un copil care observă că părinţii săi sunt alături de el doar în momentele în care are succes sau atunci când face lucrurile ”corect”, îşi va crea o imagine greşită despre părinţii săi, încercând ca, în timp, sa evite cât mai mult discuţiile cu ei. O astfel de situaţie duce, foarte probabil, la tensionarea şi deteriorarea relaţiilor dintre cele două părţi şi, ca urmare, şi a comunicării, constituind obstacole în comunicare părinte-copil.

Un alt aspect care ţine de relaţia dintre părinte şi copil este acela că aceasta ar trebui să se bazeze pe toleranţă şi nu pe agresivitate, forţă. Limitele toleranţei trebuie, totuşi, să se situeze la nivelul la care să nu devină nocive pentru copil şi să nu se transforme în nepăsare, indulgenţă necondiţionată. Părinţii nu pot comunica cu copii lor prin ţipete, crize de isterie, îmbrânceli, lovituri sau pedepse drastice, precum nu pot realiza acest lucru nici prin indiferenţă, supraprotecţie, absenţa regulilor, a responsabilităţilor sau a sancţiunilor.

Dar relaţia (comunicarea) părinte-copil nu presupune numai respectarea cerinţelor mai sus prezentate ci a şi multor alte condiţii, dintre care am dori să le mai amintim pe următoarele:

v copilul are nevoie de intimitate, la fel ca orice alt individ, astfel că este important ca părinţii să-i respecte intimitatea, fapt care îl va face pe copil să aibă încredere în părinţii săi şi să comunice cu aceştia;

v este necesar ca părinţii să ţină cont şi de nevoile copilului lor atunci când vor impune reguli şi norme; de asemenea, pe cât posibil, acestea nu vor fi impuse în absenţa copilului ci împreună cu acesta deoarece în acest fel le va înţelege mai bine, va fi mai responsabil şi se va angaja în respectarea lor;

v părinţii îl vor ajuta pe copil să-şi dezvolte o imagine de sine pozitivă. Pot realiza acest lucru prin încurajări şi aprobări verbale şi/sau nonverbale, complimente, prin asigurarea copilului că arată bine şi că este capabil de performanţe şi realizări deosebite, că este isteţ şi descurcăreţ. Totuşi, părinţii nu vor exagera în această privinţă cunoscut fiind faptul că insistarea pe aceste aspecte îl pot frustra pe copil şi poate avea mai mult efecte negative decât pozitive;

v chiar dacă părinţii nu sunt de acord cu prietenii copilului sau cu participarea lui laactivităţile de grup, vor încerca să accepte acest lucru sau, acolo unde este cazul, vor discuta cu acesta despre eventualele riscuri şi pericole, dar pe un ton calm şi liniştit, cu o voce caldă şi înţelegătoare;

v una, poate, dintre cele mai importante condiţii ale unei bune relaţii părinte-copil, ca de fapt în oricare altă relaţie, este aceea că părintele trebuie să arate afecţine faţă de copilul său. Dar ce înseamnă, de fapt, să fii afectuos cu copilul tău? A fi afectuos cu copilul tău însemnă foarte multe lucuri, de care am mai vorbit deja pe parcursul lucrării noastre şi pe care trebuie să le amintim ca să înţelegem cât mai bine semnificaţia acestui cuvânt. Astfel, o relaţie caracterizată prin îmbrăţişări, zâmbete, strângeri de mână, încurajări, săruturi are foarte multe şanse de a persista în timp şi de a se dezvolta decât o relaţie care se caracterizează prin critici, ţipete, jigniri, lipsa atingerilor fizice sau a încurajărilor. Nu este vorba de a-ţi răsfăţa copilul ci de a veni în întâmpinarea nevoilor sale fireşti despre care am mai vorbit deja.

Toate ideile de mai sus nu au cum să nu te facă să vezi şi să înţelegi că în cadrul relaţiei părinte-copil este foarte importantă comunicare. Pentru o comunicare eficientă părinte-copil sunt necesare mai multe lucruri din partea părinţilor, mai ales: efort, răbdare, mesaje clare şi concise, atenţie, afecţiune, timp, respect şi încredere. Toate acestea pot asigura evitarea obstacolelor în comunicare, feedback şi alterarea rolurilor de emiţător şi receptor la cei doi parteneri ai comunicării.

Bibliogratie:

1.Rãşcanu Ruxandra, "Psihologia comportamentului deviant", Editura Universitãţii Bucureşti, 1994, p.23-28.

2. T.Keon & B.McDonald, 1982.

3. Sabini, J. & Silver, M., 1982; Fiske, S.T. & Taylor, S.E., 1984.

4. J.Turner & H.Giles, 1981; L.Mann, 1980.

5.Ermaine, F. - "Les visages du chef", Paris.

6. J.M.F. Jaspars & D.Pendleton, 1983; M.Henderson & M.Argyle, 1986.

7. Apud Campbell, 1978; Cohen, 1978; Piliavin, 1978; Walster & Gallagan J., 1984.

8. J.M.F. Jaspars, 1983.

 

Revista cu ISSN

Examenul national de definitivare in inv…

METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA EXAMENULUI NAŢIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT   Vezi metodologia privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivare (definitivat) în învăţământ.   Capitolul I Dispoziţii generale Art. 1 Prevederile Metodologiei privind...

Read more

Planificare model pentru matematica inva…

Planificare model pentru matematica invatamant primar   Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata model...

Read more

Analiza proiectelor educationale

ANALIZA PROIECTELOR EDUCAȚIONALE Prof. ing. Comănescu Marghioala Colegiul Agricol ,,Dr. C. Angelescu” Buzău Proiectul educațional este un ansamblu de activităţi corelate, organizate, ancorate în scopuri şi obiective bine delimitate, cu...

Read more

Evaluarea cadrelor didactice

EVALUAREA CADRELOR DIDACTICE   Mirela Frunzeanu, profesor pentru învăţământul primar, Mark Twain International School, loc. Voluntari, jud. Ilfov   Rezumat Orice școală de calitate are, în primul rând, cadre didactice de calitate ce prestează o...

Read more

Studiu privind etimologia cuvantului cra…

STUDIU PRIVIND ETIMOLOGIA CUVÂNTULUI CRĂCIUN   Prof. Curticăpean Diana Liceul Tehnologic “Dr. Ioan Șenchea” Făgăraș   Studiul de față își propune să prezinte evoluția etimologică a cuvântului Crăciun în opinia lingviștilor și prezentarea etimoanelor termenului.   După...

Read more

Titu Maiorescu si I L Caragiale consonan…

TITU MAIORESCU ŞI I. L. CARAGIALE CONSONANŢE SPIRITUALE    Prof.drd.GABRIELA IONESCU Colegiul Tehnic Nr.2, Târgu-Jiu, Gorj   Rezumat: Dintre iluştrii contemporani ai lui T. Maiorescu, acela care a rezonat cel mai profund cu teoriile şi...

Read more

Curentele de avangarda

CURENTELE DE AVANGARDĂ   Prof. Octavian Horia MINDA Şcoala cu clasele I-VIII SÎNANDREI TIMIŞ     Un modernism categoric, de frondă, alcătuind aşa-zisa mişcare de avangardă artistică, a fost promovat la reviste precum „Contimporanul” (1922-1732), ”Punct”...

Read more

Invatarea prin cooperare

INVATAREA PRIN COOPERARE                                                                                                                 Prof. Stan Cristina Scoala Gimnaziala Basca-Chiojdului, jud. Buzau   Una dintre temele abordate frecvent de catre teoreticienii si practicienii educatiei o reprezinta invatarea prin cooperare.            Propunem aceasta tema de reflectie ca...

Read more