ROLUL IMAGINII DE TELEVIZIUNE ÎN INFLUENŢAREA COMPORTAMENTULUI ELEVILOR

Prof. CIUCĂ (STAN) CRISTINA

Şcoala cu clasele I-VIII Basca-Chiojdului, Chiojdu, jud. Buzău

Lumea se schimbă cu o rapiditate extraordinară, mass-media pătrunde în viaţa fiecăruia dintre noi, copleşindu-ne prin informaţie, comunicaţia este rapidă, prin telefon, fax, internet. Mijloacele de comunicare în masă influenţează într-un grad foarte mare omul, ele fiind nu numai mijloace de informare, ci şi de formare şi de adaptare a omului la noile idei, obiceiuri sau mode. Omul modern se apleacă mai mult spre publicitate, radio şi televiziune, care sunt detinătorii şi creatorii de valori bine cotate.

            Lăsându-şi amprenta asupra unor segmente diferite de public, mijloacele de comunicare în masă influenţează atât prin dispozitive naţionale, cât şi prin activitatea unor procese inconştiente, ca urmare a răspunsului la intenţiile sursei sau pur şi simplu întâmplător.

            Impactul pe care televiziunea îl are asupra oamenilor se produce din cauză că aceştia doresc să fie la curent cu ultimele norme sociale şi cu cele mai recente evenimente. Unul dintre segmentele de public uşor de persuadat îl reprezintă copiii şi adolescenţii. Imaginea reprezintă mijlocul cel mai eficient de influenţare a comportamentului uman, iar prin faptul că televiziunea se bazează în primul rând pe imagine, acest mijloc de comunicare devine cu atât mai important în viaţa noastră şi a copiilor pe care îi educăm.

            Ne vom opri la influenţa pe care o au emisiunile de divertisment de tipul “Trăzniţi în NATO”, “În puii mei” asupra elevilor, atât din ciclul primar, cât şi din cel gimnazial. Elevii mediocri, care provin din familii în care părinţii, fie ca au un nivel scăzut de pregătire, fie ca au o atitudine indiferentă sau chiar  ostilă faţă de învăţătură, găsesc în imaginea unor personaje ca Pupăză, Gogoaşa şi alţii, “modele” comportamentale, adoptând cu uşurinţă ticuri verbale şi comportamentale. Li se pare absolut  normal să vorbească şi să se comporte ca  personajele pe care le văd la televizor, se amuză atunci când întâlnesc în viaţa de zi cu zi oameni beţi, care vorbesc indecent, care seamănă cu  “idolii” lor, ridicând prostia şi vulgaritatea la rang de model comportamental.

            Spre deosebire de această categorie de elevi există alta, a elevilor buni şi foarte buni, care discern binele de rău, considerând eroii acestor emisiuni drept personaje negative, al căror comportament şi limbaj trebuie evitate. Elevii care adoptă limbajul, atitudinea şi comportamentul unor personaje precum cele menţionate mai sus, găsesc aceste tipuri de emisiuni de divertisment, interesante, grozave, fiindcă adulţii din familia lor urmăresc astfel de emisiuni şi le consideră foarte bune. Tocmai de aceea, educaţia acestor elevi trebuie să pornească de la educaţia părinţilor.

            Un rol important în acest sens, revine cadrelor didactice care îndrumă colectivele de elevi: învăţătorilor (pentru ciclul primar) şi profesorilor diriginţi (pentru ciclul gimnazial), care trebuie să cultive dragostea de învăţătură şi de muncă, dragostea de părinţi şi de ţară, respectul pentru valorile morale, să imprime copiilor înţelepciune, cumpătare, spirit de dreptate şi curaj.

            Generaţiile tinere par confiscate definitiv de audiovizual. Acestea sunt veritabile generaţii telefage, altfel spus, mâncătoare de televiziune. Astăzi nu poate fi concepută viaţa fără televizor, iar televiziunea este una dintre cele mai populare ale secolului nostru. Influenţa ei este cu atât mai mare, cu cât uzează de două  „arme”: sunet şi imagine.

            Copiii nu urmăresc doar emisiuni pentru copii, ci sunt atraşi mai degrabă de emisiunile care le sunt interzise. Atracţia spre  astfel de emisiuni este cu atât mai mare, cu cât numărul înscris în bulina roşie este mai mare. Aşa se face că filmele horror sau thriller sunt vizionate şi de elevii din clasele primare şi gimnaziale, care impresionaţi de scenele violente, de valurile de sânge, de numărul morţilor şi de bătăile crâncene povestesc în pauze secventele care i-au impresionat, dar mai ales încearcă să imite violenţa şi agresiunea unor personaje care devin, pentru ei, modele. O colaborare mai strânsă a şcolii cu familia ar putea avea drept rezultat o selecţie mai riguroasă a emisiunilor pentru copii şi o mai mare supraveghere din partea părinţilor în ceea ce priveşte timpul petrecut de elev în faţa televizorului.

Chiar dacă televizorul rămâne „un rău necesar”, elevii noştri trebuie convinşi că niciodată televiziunea nu a născut şi nici nu va naşte intelectuali sau oameni cultivaţi. Aceştia se formează exclusiv prin lectura cărţilor, prin studiu îndelungat.

            Nu negăm faptul că putem vedea pe micul ecran lucruri interesante (pentru elevi sunt recomandate: spectacolele, emisiunile pentru copii, desenele animate, uneori dezbateri şi mese rotunde), însă ele nu pot suplini cărţile. Televizorul ne umple viaţa, dar cartea îi dă sens. Această diferenţă este esenţială şi imposibil de ignorat. Oricât de bine realizată şi sugestivă ar fi imaginea, fără cuvânt rămâne incompletă. Cuvântul este cel care zideşte!