STATUTUL EPISTEMOLOGIC AL PEDAGOGIEI

Orice stiinta se constituie relativ lent, parcurcand 3-4 faze.

Faza prestiintifica se caracterizeaza prin faptul ca fenomenelor care impresioneaza sau uimesc li se dau explicatii mitico-religioase, fiind insotite de practici magice si de conditia ca fenomenele respective pot fi supuse vointei omului prin tehnici artificiale, mai mult sau mai pun fanteziste. In faza metafizica acestea din urma dispar pe fondul incercarilor de a explica in mod rational si abstract fenomenele respective. Faza empirica debuteaza odata cu renuntarea la explicatiile religioase si metafizice si adaptarea unor metode de culegere si colectionare a faptelor concrete carora nu li se pot insa formula explicatii cauzale si legitati generale. Abia in faza teoretica stiintele ating maturitatea: faptele culese empiric sunt supuse interpretarilor logico-matematice care permit formularea de legitati si exprimarea de predictii.

Stiintele omului, intre care si pedagogia, nu au atins maturitatea teoretica de tip logico-matematic si nici nu se poate sconta, in viitorul apropiat, pe un atare succes. Este chiar posibil ca interpretarea logico-matematicä a fenomenelor educationale sa nu fie calea spre constituirea unei pedagogii autentic stiintifice. Stiintele omului, ar trebui sa se preocupe nu atat de formularea unor legitatii riguroase, cat de cäutarea unor sensuri si semnificatii ale existentei umane menite a-1 ajuta pe om sa-si depaseasca conditia aparte in lumea viului. Omul este singura fiinta constienta de sine si de conditia sa tragica.

Pedagogia perennis si pedagogia temporalis

Actualmente, pedagogia poate fi consideratä o stiinta aflata in faza empirica. Achizitiile sale stiintifice s-au realizat pe doua cai. De-a lungul mileniilor, experienta educativä a decantat o serie de idei si practici cu valoare incontestabila (pedagogia perennis); acestora li s-au adaugat, incepand din secolul al XIX-lea, rezultate ale cercetarilor bazate pe metode imprumutate din stiintele naturii, precum observatia si experimentul (pedagogia temporalis).

Numeroasele teorii pedagogice nu au caracteristicile celor din stiintele naturii, ele raman, ca si doctrinele pedagogice, ireconciliabile. Inca nu s-a constituit o stiinta unica a educatiei, capabila sa-si integreze coerent si cumulativ achizitiile noi realizate prin investigatii sistematice. Nu exista o pedagogie, ci pedagogii care nu au in comun decat o parte mai mult sau mai pun insemnata de valori ale pedagogiei perennis.

Educatia si paideia

Decantarea si cristalizarea gandirii pedagogice au depins direct de devenirea educatiei de-a lungul proceselor de umanizare si civilizare a omului. Toate acestea s-au realizat prin acumularea, tezaurizarea si transmiterea culturii. Interdependenta dintre educatie, cultura si civilizatie este atat de stransa incat studiul lor separat este intotdeauna artificial. Tot astfel, umarirea modului de constituire a pedagogiei ca fara a lua in seama fenomenele educationale care au generat-o, ramane partiala. Acesta era intelesul complet al conceptului elin de paideia.