Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Stilistica si problematica stilului
Scris de administrator   
Vineri, 08 Decembrie 2017 11:34

STILISTICA ŞI PROBLEMATICA STILULUI

Profesor Andra Elena Diaconu

Școala Gimnazială Fitionești, județul Vrancea

Prin analogie cu dihotomia langue – parole a lui Ferdinand de Saussure, discipolul acestuia, Charles Bally, dezvoltă distincţia stilistică­ – stil. Prin distincţia limbă – vorbire, Saussure separă „ceea ce este social de ceea este individual” şi „ceea ceea ce este esenţial de ceea ce este accesoriu şi mai mult sau mai puţin accidental”[1]. Ȋn concepţia lui Saussure, limba „nu presupune premeditare şi reflecţia nu intervine aici”, pe când „vorbirea, este dimpotrivă un act individual de voinţă şi de inteligenţă”[2].

Pe baza acestor diferenţe dintre limbă şi vorbire, Bally stabileşte trăsăturile stilisticii şi ale stilului. Astfel, în concepţia lui Bally, stilistica studiază manifestarea spontană a mijloacelor colective de exprimare a afectivităţii existente în limba vorbită de o întreagă comunitate, iar stilul reprezintă utilizarea voluntară, conştientă şi intenţionată a limbii de către un individ, pentru a crea frumosul prin cuvinte.

Remarcăm pe baza acestor din urmă definiţii că Bally asociază stilistica noţiunii de limbă, deci stilistica este, în concepţia lui, o ştiinţă a limbii care are ca obiect limbajul oral caracterizat prin spontaneitate şi afectivitate şi exclude limbajul scris, prin extrapolare, stilul, căci prin noţiunea de stil lingvistul genevez înţelege cercetarea stilurilor individuale ale scriitorilor. Astfel, Bally face distincţia între cercetarea stilistică şi cercetarea stilului, cea dintâi se înscrie în sfera ştiinţei limbii şi se numeşte stilistică lingvistică, iar cea de-a doua, se înscrie în sfera ştiinţei literaturii şi poartă denumirea de stilistică literară/ estetică.

Tudor Vianu este cel dintâi în literatura de specialitate autohtonă care adoptă ideea existenţei unei stilistici unice a textului lingvistic indiferent de natura acestuia. Astfel, stilisticianul distinge în faptele de limbă „un nucleu al comunicării şi o zonă înconjurătoare a expresivităţii individuale”[3]. Tot astfel, E. Coşeriu susţine ideea că stilistica cercetează două aspecte esenţiale: valorile expresive existente în limba unei comunităţi, pe de o parte, şi originalitatea expresivă a vorbirii individuale, pe de altă parte.

T. Vianu consideră stilul ca fiind obiectul de cercetare al stilisticii, căci nu este posibil, spune el, „de a vorbi despre o stilistică lingvistică şi una nelingvistică. Toate efectele de stil rezultă dintr-o anumită întrebuinţare a limbii, a lexicului cu toate varietăţile lui, apoi a formelor şi a construcţiilor ei, astfel încât noţiunea unei stilistici nelingvistice este o alăturare de cuvinte nejustificată”[4].

Conform lui Roman Jakobson, funcţia expresivă „are ca scop exprimarea directă a atitudinii vorbitorului faţă de cele spuse de el” pentru a produce‚ „impresia unei anumite emoţii, fie adevărate, fie simulate”[5].

Bally situează la originea expresivităţii afectivitatea, iar Leo Spitzer, adaugă fantezia ca fapt generator de expresivitate, căci prin intermediul fanteziei cuvintele dau naştere la imagini a căror reprezentare se concretizează în mintea noastră odată cu noţiunea respectivă.

Ȋn concepţia lui Michael Riffaterre, stilul este înţeles ca fiind o evidenţiere de natură expresivă, afectivă sau estetică adăugată informaţiei transmise prin structura lingvistică fără a altera sensul acesteia[6]. Această definiţie presupune o semnificaţie de bază, un fel de grad zero al expresivităţii, în raport cu care să putem măsura intensitatea. Astfel, M. Riffaterre, se gândea la măsurarea intensităţii fiecărei componente a enunţului (din planul sintagmatic) pe planul paradigmatic unde cuvintele sunt mai mult sau mai puţin „puternice” sinonimele sau substitutele lor posibile. Sensul cuvintelor, oricare ar fi acesta la nivelul limbii, este în mod obligatoriu alterat în planul sintagmatic al textului de ceea ce precedă sau urmează cuvintele respective. Ȋn aces sens, stilisticianul revine asupra definiţiei sale şi convine asupra faptului că ar fi mai clar şi mai rentabil de a defini stilul precum: „scoaterea în relief care impune câteva elemente din secvenţa verbală în atenţia lectorului, astfel încât acesta să nu le poată omite fără a mutila textul şi să nu le poată descifra fără a le găsi semnificaţii şi caracteristici (fapt ce demonstrează existenţa unei forme de artă, a unei personalităţi, a unei intenţii,etc.)”[7].

Conchidem aşadar că stilul este ansamblul de variaţii expresive care se manifestă într-o limbă pe cale orală sau scrisă şi el reprezintă obiectul de cercetare al stilisticii.

Cuvinte cheie: stilistică, stil ,funcţie expresivă

Prin analogie cu dihotomia langue – parole a lui Ferdinand de Saussure, discipolul acestuia, Charles Bally, dezvoltă distincţia stilistică­ – stil. Prin distincţia limbă – vorbire, Saussure separă „ceea ce este social de ceea este individual” şi „ceea ceea ce este esenţial de ceea ce este accesoriu şi mai mult sau mai puţin accidental”[8]. Ȋn concepţia lui Saussure, limba „nu presupune premeditare şi reflecţia nu intervine aici”, pe când „vorbirea, este dimpotrivă un act individual de voinţă şi de inteligenţă”[9].

Pe baza acestor diferenţe dintre limbă şi vorbire, Bally stabileşte trăsăturile stilisticii şi ale stilului. Astfel, în concepţia lui Bally, stilistica studiază manifestarea spontană a mijloacelor colective de exprimare a afectivităţii existente în limba vorbită de o întreagă comunitate, iar stilul reprezintă utilizarea voluntară, conştientă şi intenţionată a limbii de către un individ, pentru a crea frumosul prin cuvinte.

Remarcăm pe baza acestor din urmă definiţii că Bally asociază stilistica noţiunii de limbă, deci stilistica este, în concepţia lui, o ştiinţă a limbii care are ca obiect limbajul oral caracterizat prin spontaneitate şi afectivitate şi exclude limbajul scris, prin extrapolare, stilul, căci prin noţiunea de stil lingvistul genevez înţelege cercetarea stilurilor individuale ale scriitorilor. Astfel, Bally face distincţia între cercetarea stilistică şi cercetarea stilului, cea dintâi se înscrie în sfera ştiinţei limbii şi se numeşte stilistică lingvistică, iar cea de-a doua, se înscrie în sfera ştiinţei literaturii şi poartă denumirea de stilistică literară/ estetică.

Urmând aceeaşi direcţie ca şi Bally, Iorgu Iordan, întemeietorul stilisticii româneşti ca stilistică lingvistică susţine că „nu trebuie să confundăm stilistica cu studiul stilului. Aceasta aparţine esteticii sau criticii literare (...) pentru că stil înseamnă modul în care un scriitor foloseşte limba spre a obţine efecte de ordin artistic”[10].

Tudor Vianu este cel dintâi în literatura de specialitate autohtonă care adoptă ideea existenţei unei stilistici unice a textului lingvistic indiferent de natura acestuia. Astfel, stilisticianul distinge în faptele de limbă „un nucleu al comunicării şi o zonă înconjurătoare a expresivităţii individuale”[11]. Tot astfel, E. Coşeriu susţine ideea că stilistica cercetează două aspecte esenţiale: valorile expresive existente în limba unei comunităţi, pe de o parte, şi originalitatea expresivă a vorbirii individuale, pe de altă parte.

T. Vianu consideră stilul ca fiind obiectul de cercetare al stilisticii, căci nu este posibil, spune el, „de a vorbi despre o stilistică lingvistică şi una nelingvistică. Toate efectele de stil rezultă dintr-o anumită întrebuinţare a limbii, a lexicului cu toate varietăţile lui, apoi a formelor şi a construcţiilor ei, astfel încât noţiunea unei stilistici nelingvistice este o alăturare de cuvinte nejustificată”[12].

Ȋn acelaşi scop de a plasa stilul în centrul studiului stilisticii, Dumitru Irimia subliniază eroarea de a limita sensul noţiunii de stil la nivelul individualităţii scriitorilor şi noţiunea de stilistică la nivelul limbajului oral, sprijinindu-se de factorul semantic – etimologic al termenului stil. Astfel, termenul stil de la care s-a format şi termenul stilistică, provine din latinescul stilus/ stylus care însemna instrument de scris.

Odată cu introducerea conceptului de stil ca obiect al stilisticii, Vianu raportează stilul şi totodată stilistica la conceptul de expresivitate, stilul fiind, în fapt, modul specific în care se constituie, există şi se manifestă expresivitatea unui text.

Substantivul expresivitate este definit drept „calitatea de a fi expresiv; exprimare vie, clară, plastică” şi s-a format prin derivare de la adjectivul expresiv care desemnează „ceva care exprimă plastic, viu, sugestiv, elocvent; care evocă imagini vii; care reflectă puternic stări sufleteşti interioare”.

Pe baza acestor definiţii, specialiştii scot în relief, pe de o parte, relaţia dintre expresivitate şi imagine, iar pe de altă parte, expresivitate şi afectivitate. Prin urmare, expresivitatea este reprezentarea lingvistică a imaginaţiei şi afectivităţii. Aşadar, expresivitatea unui text, indiferent de natura lui, este determinată de individualitatea comunicativă a vorbitorului. Altfel spus, expresivitatea este în strânsă corelaţie cu funcţia expresivă asociată emiţătorului şi care pune în lumină dimensiunea subiectivă a comunicării.

Conform lui Roman Jakobson, funcţia expresivă „are ca scop exprimarea directă a atitudinii vorbitorului faţă de cele spuse de el” pentru a produce‚ „impresia unei anumite emoţii, fie adevărate, fie simulate”[13].

Bally situează la originea expresivităţii afectivitatea, iar Leo Spitzer, adaugă fantezia ca fapt generator de expresivitate, căci prin intermediul fanteziei cuvintele dau naştere la imagini a căror reprezentare se concretizează în mintea noastră odată cu noţiunea respectivă.

Ȋn concepţia lui Michael Riffaterre, stilul este înţeles ca fiind o evidenţiere de natură expresivă, afectivă sau estetică adăugată informaţiei transmise prin structura lingvistică fără a altera sensul acesteia[14]. Această definiţie presupune o semnificaţie de bază, un fel de grad zero al expresivităţii, în raport cu care să putem măsura intensitatea. Astfel, M. Riffaterre, se gândea la măsurarea intensităţii fiecărei componente a enunţului (din planul sintagmatic) pe planul paradigmatic unde cuvintele sunt mai mult sau mai puţin „puternice” sinonimele sau substitutele lor posibile. Sensul cuvintelor, oricare ar fi acesta la nivelul limbii, este în mod obligatoriu alterat în planul sintagmatic al textului de ceea ce precedă sau urmează cuvintele respective. Ȋn aces sens, stilisticianul revine asupra definiţiei sale şi convine asupra faptului că ar fi mai clar şi mai rentabil de a defini stilul precum: „scoaterea în relief care impune câteva elemente din secvenţa verbală în atenţia lectorului, astfel încât acesta să nu le poată omite fără a mutila textul şi să nu le poată descifra fără a le găsi semnificaţii şi caracteristici (fapt ce demonstrează existenţa unei forme de artă, a unei personalităţi, a unei intenţii,etc.)”[15].

Conchidem aşadar că stilul este ansamblul de variaţii expresive care se manifestă într-o limbă pe cale orală sau scrisă şi el reprezintă obiectul de cercetare al stilisticii.

 

Bibliografie:

 

  1. Iordan,Iorgu , Lingvistică romanică. Evoluţie. Curente. Metode, Bucureşti, Editura Academiei, 1962
  2. Irimia, Dumitru, Introducere în stilistică, Editura Polirom, Iași, 1999,
  3. de Saussure, Ferdinand, Curs de lingvistică generală, Editura Polirom, Iaşi, 1998
  4. Vianu,Tudor, Cercetarea stilului în vol. Studii de stilistică, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1968


[1] Ferdinand de Saussure, Curs de lingvistică generală, Editura Polirom, Iaşi, 1998, p.40;

[2] Idem;

[3] Tudor Vianu, Cercetarea stilului în vol. Studii de stilistică, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1968, p. 40;

[4] Tudor Vianu în Dumitru Irimia, Introducere în stilistică p.13;

[5] Roman Jakobson, Lingvistică şi poetică în Probleme de stilistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1964, p.88;

[6] “Le style est compris comme un soulignement (expressif, affectif ou esthétique) ajouté à l`information transmise par la structure linguistique, sans alteration de sens” – Michael Riffaterre, Essais de stilistique structurale, Présentation et traduction de Daniel Delas, Editure FLAMMARION, Paris, 1971, p.30;

[7] Idem p.31;

[8] Ferdinand de Saussure, Curs de lingvistică generală, Editura Polirom, Iaşi, 1998, p.40;

[9] Idem;

[10] I. Iordan, Lingvistică romanică. Evoluţie. Curente. Metode, Bucureşti, Editura Academiei, 1962, p. 322;

[11] Tudor Vianu, Cercetarea stilului în vol. Studii de stilistică, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1968, p. 40;

[12] Tudor Vianu în Dumitru Irimia, Introducere în stilistică p.13;

[13] Roman Jakobson, Lingvistică şi poetică în Probleme de stilistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1964, p.88;

[14] “Le style est compris comme un soulignement (expressif, affectif ou esthétique) ajouté à l`information transmise par la structure linguistique, sans alteration de sens” – Michael Riffaterre, Essais de stilistique structurale, Présentation et traduction de Daniel Delas, Editure FLAMMARION, Paris, 1971, p.30;

[15] Idem p.31;


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:

 

Revista cu ISSN

Analiza tranzitorie pe forme hibride de …

ANALIZĂ TRANZITORIE PE FORME HIBRIDE DE DELICVENȚĂ JUVENILĂ SECȚIUNE ARGUMENTATIVĂ Prof. educator Mureșan-Chira Gabriel Școala Gimnazială Specială Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/ Integrată, Cluj- Napoca Rezumat: Contracararea subculturii...

Read more

Horoscop 2013 cariera si bani

Horoscop 2013 cariera si bani

Horoscop 2013 - cariera si bani   Afla acum ce iti prezic astrele in ceea ce priveste cariera si banii pentru 2013 in functie de semnul tau zodiacal: Horoscop cariera si bani...

Read more

Evaluarea Nationala 2013 Matematica subi…

Evaluarea Nationala 2013 Matematica subiect si barem   Vezi subiectul si baremul de corectare de la a doua proba de Evaluare Nationala pentru clasa a VIII-a, pentru anul scolar 2012-2013, respectiv Matematica....

Read more

Onomastica auxiliar pretios pentru recon…

ONOMASTICA – AUXILIAR PREŢIOS PENTRU RECONSTITUIREA TRECUTULUI   Ileana Faur, profesor Limba şi Literatura română Liceul Tehnologic Transporturi Auto, Timişoara   Studiul îşi propune să descifreze mesajul istoriei ţinutului „zona Făgetului”, zonă păstrătoare a unor...

Read more

Proba practica la concursul de ocuparea …

ANEXA Nr. 5   la metodologie   PROBA PRACTICA din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate in unitatile de invatamant particular din invatamantul preuniversitar cu clase speciale - Limbi straine cu...

Read more

Abardorarea educatiei din perspectiva dr…

ABORDAREA EDUCAȚIEI DIN PERSPECTIVA DREPTURILOR OMULUI Berea Alexandra-Elena, prof. înv. primar la Școala Gimnazială Nr.5 Piatra-Neamț Școala este un mediu care trebuie să-i pregătească astăzi pe adulții de mâine. Dacă...

Read more

Despre educatia incluziva

 DESPRE EDUCAŢIA INCLUZIVĂ   Prof. Sorina Mirela Lungu Colegiul Tehnic Reşiţa   Acest articol pune în discuţie importanţa pe care o are integrarea copiilor cu cerinţe speciale, în învăţământul de masă. Incluziunea şcolară se referă la...

Read more

Alaturi de scoala

STUDIU- ALĂTURI DE ŞCOALĂ Prof.inv.primar Gligor Dana Școala Gimnaziala Cîmpeni Împreunã cu pãrinţii,şcoala îşi are rolul ei bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primarã a copilului. În acest context, educarea pãrinţilor...

Read more