STRATEGII DE INTEGRARE A ELEVILOR CU C.E.S.

ÎN ORA DE LIMBA ROMÂNĂ

Prof. Magdalena Cotlerenco-Medeleanu

Şcoala cu clasele I-VIII „Mihail Sadoveanu”, Brăila

Integrarea şcolară este un proces de includere în şcolile de masă obişnuite, la activităţile educative formale şi nonformale, a copiilor consideraţi ca având cerinţe educative speciale. Considerând şcoala ca principala instanţă de socializare a copilului (familia fiind considerată prima instanţă de socializare), integrarea şcolară reprezintă o particularizare a procesului de integrare socială a acestei categorii de copii, proces care are o importanţă fundamentală în facilitarea integrării ulterioare în viaţa comunitară prin formarea unor conduite şi atitudini, a unor aptitudini şi capacităţi favorabile acestui proces.

Cerinţele educative speciale desemnează acele nevoi speciale faţă de educaţie care sunt suplimentare, dar şi complementare obiectivelor generale ale educaţiei. Fără abordarea adecvată acestor cerinţe speciale nu se poate vorbi de egalizarea şanselor de acces, participarea şi integrarea şcolară şi socială.

În jurul nostru observăm în fiecare zi oameni diferiţi. Aceste diferenţe nu se referă doar la înălţime, forma fizică, conturul feţei, culoarea pielii, ci, mai ales la felul de manifestare al fiecăruia, la calitatea muncii sale. De asemenea, aceste diferenţe sunt constatate şi la nivel intelectual, nivel de care depinde în cea mai mare măsură reuşita sau nereuşita unei activităţi.

Fiecare elev este unic şi are valoarea sa, indiferent de problemele pe care le prezintă în procesul de învăţare şcolară. Fiecare copil prezintă particularităţi individuale şi de relaţie cu mediul, trăsături care necesită o evaluare şi o abordare personalizată. Copiii cu deficienţe au şi ei aceleaşi trebuinţe în creştere şi dezvoltare. Aceşti copii au în acelaşi timp şi anumite necesităţi particulare, individualizate. Ei sunt diferiţi din punct de vedere al temperamentului, motivaţiilor, capacităţii chiar dacă prezintă acelaşi tip de deficienţe. Integrarea copiilor cu CES permite, sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice, perceperea şi înţelegerea corectă de către ceilalţi elevi a problematicii şi potenţialului de relaţionare şi participarea lor la serviciile oferite.

Educaţia integrată se referă la integrarea în structurile învăţămantului general a elevilor cu CES pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cat mai echilibrate a acestor categorii de copii.

Educaţia integrată a copiilor  cu CES urmăreşte dezvoltarea capacităţilor fizice şi psihice a acestora care să-i apropie cat mai mult de copii normali; a implementării unor programe cu caracter colectiv-recuperator, stimularea potenţialului restant ce permite dezvoltarea compensatorie a unor funcţii menite să suplinească pe cele deficitare, crearea climatului afectiv în vederea formării motivaţiei pentru activitate în general şi pentru învăţare în special, asigurarea unui progres continuu în achiziţia comunicării; formarea unor abilităţi de socializare şi relaţionare cu cei din jur; formarea de deprinderi cu caracter profesional şi de exercitare a unor activităţi cotidiene; dezvoltarea comportamentelor adaptative şi a însuşirilor pozitive ale personalităţilor care să faciliteze normalizarea deplină. Fiecare copil cu CES trebuie să beneficieze de un program adecvat şi adaptat de recuperare care să dezvolte maximal potenţialul fizic şi psihic pe care îl are. Integrarea urmăreşte valorificarea la maximum a disponibilităţilor subiectului deficient şi antrenarea în mod compensatoriu a palierelor psiho-fizice, care nu sunt afectate în aşa fel încât să preia activitatea funcţiilor deficitare şi să permită însuşirea de abilităţi care să înlesnească integrarea eficientă în comunitatea normală, Prin integrare se realizează şi o pregătire psihologică a copilului, care să contribuie la crearea unor stări efectiv emoţionale corespunzătoare în care confortul psihic este menţinut de satisfacţiile în raport cu activităţile desfăşurate. Raportul relaţiei socializare, integrare, incluziune are în vedere implicaţiile practice, teoretice ce privesc evoluţia sistemului de organizare a educaţiei speciale şi a pregătirii copiilor pentru integrarea şi incluziunile în activităţile profesionale şi în colectivităţile sociale.

Există diferite forme de integrare a elevilor cu CES în activitatea didactică, integrarea care presupune construirea unei relaţii de colaborare

 emoţional-educaţională:

-                      integrarea parţială; presupune ca elevii cu CES să desfăşoare doar o parte din timpul lor în şcoală, participând direct doar la anumite discipline, acolo unde pot face faţă;

-                      integrarea totală, unde elevii cu CES petrec tot timpul în cadrul organizat, în instituţia de învăţământ acolo unde sunt înscrişi la începutul anului şcolar. Parcurgerea programului educaţional nu exclude participarea la şedinţele terapeutice, desfăşurate în spaţii speciale, destinate acestui scop;

-                      forme de integrare ocazională ce presupune participarea în comun la diferite excursii, serbări, întreceri sportive, spectacole, unde reuşesc sa stabilească relaţii cu ceilalţi membri ai grupului.

Crearea unui climat favorabil în colectivele de elevi de unde fac ei parte contribuie la dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare. Este bine să se înveţe cu ceilalţi copii, şi nu separat de ei. Cultura psihopedagogică a cadrului didactic se compune din cunoştinţe de psihologie, pedagogie, metodică, dintr-un ansamblu de deprinderi şi priceperi practice solicitate de desfăşurarea acţiunii practice.

Procesul integrării şcolare a copiilor cu CES presupune elaborarea şi aplicarea unui plan de intervenţie individualizat, centrat pe folosirea unor modalităţi eficiente de adaptare a curriculumului şi pe diversificarea ofertelor de învăţare în cadrul lecţiilor. În acest scop, principalele strategii care ar putea fi folosite pentru proiectarea unui curriculum din învăţământul integrat se referă la :

-                      selectarea unor conţinuturi din curriculumul general accesibile şi elevilor cu CES şi renunţarea la alte conţinuturi cu un grad ridicat de complexitate;

-                      accesibilizarea întregului conţinut printr-un proces de simplificare, cadrul didactic participant la procesul educativ modificand conţinutul astfel incat sa devina realizabil;

-                      diversificarea componentelor curriculumului general prin introducerea elevilor cu CES în activităţi individuale, terapeutice, destinate recuperării acestora.

Parcurgând şi depăşind toate aceste etape, profesorul îşi desfăşoară    activitatea spre a-l determina pe elevul cu CES să se integreze în societate, „să înveţe să înveţe”, pe cât este posibil şi să-l ajute să depăşească conştientizarea propriilor drame.

Elevii cu CES au, majoritatea, capacităţi intelectuale reduse, suprasolicitând dascălul în găsirea celor mai bune metode de lucru în cadrul lecţiei. Reluarea, repetarea, elemente mereu prezente în lecţiile cu elevi cu CES, pot afecta calitatea participării active. Aşadar, este mereu necesară identificarea celor mai bune metode pentru ca elevii cu CES să-şi menţină participarea activă la un nivel optim pentru ca,  în cadrul lecţiei, să nu intervină plictiseala,modificarea conţinuturilor învăţării fiind un proces gradat şi anevoios, mai ales sub aspectul corelării instruirii cu restul elevilor clasei.

Ca şi în cazul celorlalte discipline, ora de limbă şi literatură română, devine prilej de încercare de a dezvolta capacităţile de exprimare orală şi scrisă a elevilor cu CES. Cele trei competenţe generale nu se pot regăsi în activitatea de zi cu zi a cadrului didactic desfăşurand al unei activităţi ce are în prim plan relaţia cu aceşti elevi. Întreaga activitate trebuie sa se organizeze in vederea informarii si formarii cadrelor didactice de sprijin / itinerante privind utilizarea corecta a modalitaţilor de proiectare si implementare a demersului de intervenţie personalizata asupra copiilor cu cerinţe educative speciale, a identificării instrumentelor si a metodelor specifice de lucru adaptate particularităţilor de vârsta si individuale ale elevilor integraţi, creării premiselor pentru asigurarea unui climat socio-afectiv favorabil dezvoltării armonioase a personalităţii copiilor cu dizabilităţi.

Profesorul trebuie sa dovedească creativitate în conceperea unor materiale auxiliare care sa favorizeze o evoluţie favorabilă a copilului cu cerinţe educative speciale, să dezvoltare abilităţii de a constitui un portofoliu individual de intervenţie personalizată conform particularitaţilor psiho-individuale ale copiilor integraţi.

Competenţele specifice şi conţinuturile asociate dezvoltă un program educativ complex şi numai pregătirea cadrului didactic determină integrarea acestora în sistemul educaţional. Vom încerca o trecere în revistă a acestor competenţe specifice pentru a identifica conţinuturile educaţionale realizabile de elevii cu CES:

1.                  Receptarea mesajului oral în diferite situaţii de comunicare devine realizabilă în măsura în care elevul construieşte mesaje orale diverse, transcrie structuri din texte cunoscute, aplică principiile ascultării active în manifestarea unui comportament comunicativ adecvat. Se observă o imposibilitate a acestora de a crea forme lexicale corecte, să stabilească sensul unui cuvânt necunoscut prin apel la context, să stabilească rolul categoriilor semantice în textele literare studiate.

2.                  Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în producerea unor mesaje orale în situaţie de comunicare monologată şi dialogată devine realizabilă în măsura în care se solicită rezumarea orală a unui text dat. Realizarea orală a unui plan simplu şi dezvoltarea acestuia prin adăugarea ideilor secundare devine item irealizabil deoarece, de cele mai multe ori, aceşti elevi îşi pierd atenţia pe parcursul desfăşurării activităţii educative. În ceea ce priveşte utilizarea categoriilor gramaticale învăţate, în diverse tipuri de propoziţii, dovedesc incapacitate de a asocia fiecărei părţi de vorbire,  categoriile învăţate. Unii dintre ei însă diferenţiază subiectul de predicat şi uneori chiar alcătuiesc propoziţii respectând cerinţele indicate. Un element notabil îl constituie participarea la diferite situaţii de comunicare, manifestând o atitudine favorabilă progresiei comunicării.

3.                  Receptarea mesajului scris, din texte literare şi nonliterare, în scopuri diverse dovedeşte incapacitatea elevilor cu CES de a diferenţia elementele de ansamblu de cele de detaliu în cadrul textului citit, de a identifica problema principală abordată. Reuşesc însă să prezinte succint subiectul operei literare fără identificarea momentelor subiectului într-un text epic şi a procedeelor de expresivitate artistică într-un text liric.

4.                  Utilizarea corectă şi adecvată a limbi române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse devine ineficient realizată; rezumarea unui text citit, relatarea unor fapte, motivarea unei opinii se produce în texte minime cu grave greşeli de ortografie şi punctuaţie. Se observă incapacitatea elevilor cu CES de a utiliza un lexic adecvat, de a-şi exprima o opinie, de a se exprima nuanţat. De cele mai multe ori întrebările sunt directe şi dirijate şi răspunsurile pe măsură: scurte şi fără nuanţă.

Evaluarea elevilor cu CES se realizează diferenţiat faţă de ceilalţi participanţi la lecţie prin evaluări formative şi sumative personalizate, prin itemi care să măsoare o înregistrare minimă a progresului şcolar prin raportare la cerinţele din curriculum

 Reuşita activităţilor depinde de reuşita dublei abordări a instruirii în interiorul clasei si a relaţiei fundamentale dintre instruire si evaluare.  Pentru ca activităţile să fie profitabile pentru toţi elevii, dascălul trebuie să găsească calea de mijloc în care instruirea şi evaluarea să aibă atât caracter integrat, cât şi caracter diferenţiat, adaptat la particularităţile deficienţelor elevilor cu CES, participanţi la procesul educativ. .Raporturile dascălului cu fiecare elev în parte sunt foarte importante. Elevii cu CES au mare nevoie de a dezvolta relaţii afective cu cei cu care intră în contact social, aspect care vizează calităţile etice şi morale ale dascălului, sub al cărui control se află limita relaţionării.

Progresul educativ al elevului cu CES depinde de relaţia pe care cadrul didactic de la clasă o stabileşte cu profesorul de sprijin, dându-i permanent informaţii despre punctele slabe ale acestuia. Intervenţia acestuia permite valorificarea şi insistarea pe cunoştinţele greu asimilabile determinând raportarea la nivelul cunoştinţelor de grup.

Ora de limba şi literatura română devine astfel importantă şi prin relaţia personală care se stabileşte între profesor şi elev, cu încercarea permanentă a primului de a determina dezvoltarea capacităţii de exprimare a propriilor sentimente, a propriilor atitudini şi, nu în ulitimul rând, a propriei viziuni despre viaţă.

Bibliografie

Alois Gherguţ, 2006, Psihologia persoanelor cu cerinţe speciale, Editura Polirom, Iaşi

Carmen Creţu, 1999, Curriculum diferenţiat şi personalizat, Editura Polirom, Iaşi

Ecaterina Vrăjmaş, 2001, Strategiile educaţiei inclusive, Editura Polirom

Ghid de predare – învaţare pentru copii cu C.E.S., UNICEF si Asociaţia Reninco, Bucureşti, 2000