STUDIU - AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE UTILIZĂRII TEHNOLOGIILOR DE ACCES ŞI A CELOR ASISTIVE ÎN ŞCOALĂ, PENTRU ELEVII CU DIZABILITĂŢI

înv. Marc Aurica

Şcoala Gimnazială Cîmpeni

Utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicare în educaţie a dus la o schimbare majoră a unor principii didactice şi strategii de predare şi învăţare. Crearea unor adaptări destinate utilizatorilor cu nevoi speciale s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, iar aceste adaptări sunt cunoscute sub sintagma de tehnologii de acces.

Dezvoltarea copilului cu dizabilităţi este strâns legată de asigurarea dreptului la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale. Accesul la tehnologia asistivă la vârste cât  mai  mici  reprezintă o garanţie pentru o mai  bună integrare în comunitate şi  societate, ajutând copiii să depăşească barierele întâmpinate în viaţa de zi cu zi, vor permite o autonomie crescută şi o mai bună participare la activităţile şcolare care oferă acces la orice programă şcolară. Copiii cu dizabilităţi trebuie să participe pe deplin la viaţa socială, inclusiv prin aportul mijloacelor ajutătoare şi al altor tehnologii. Absenţa acestora poate duce la abandon şcolar, izolare şi chiar excludere. Tehnologia de acces reprezintă un punct important în dobândirea independenţei în procesul educaţional şi de formare profesională a persoanelor cu deficienţe. TA contribuie la formarea, exersarea, dezvoltarea, schimbarea structurilor cognitive, metacognitive, afective, volitive, atitudinale ale copilului cu deficienţe de vedere şi, prin aceasta, impactul lor asupra formării şi dezvoltării personalităţii este covârşitor.

Dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului şi gradului de handicap, printre care softuri asistive, asigurarea manualelor şcolare în formate accesibile pentru elevii cu deficienţe de vedere, asigurarea interpreţilor autorizaţi ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate reprezintă câteva din mijloacele care contribuie fie la stimularea participării sociale fie, în caz de neasigurare, la abandon şcolar, izolare şi marginalizare. Educaţia este principalul factor de incluziune al persoanelor cu dizabilităţi.

Noile tehnologii au produs schimbări la toate nivelele societăţii şi au influenţat profund şi activităţile din instituţiile de învăţământ, inclusiv din sfera reabilitării, educaţiei şi incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi. Utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicare în educaţie a dus la o schimbare majoră a unor principii didactice şi strategii de predare şi învăţare. Crearea unor adaptări destinate utilizatorilor cu nevoi speciale s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, iar aceste adaptări sunt cunoscute sub sintagma de tehnologii de acces.

Responsabilizarea societăţii în această privinţă se petrece însă în paralel cu procesul de recunoaştere a persoanelor cu dizabilităţi ca cetăţeni care pot deveni activi în măsura în care societatea se schimbă şi avansează soluţii concrete şi rapide necesare favorizării incluziunii sociale. Necesitatea accesibilizării spaţiului public astfel încât acesta să devină incluziv şi prietenos faţă de toţi cei care participă la viaţa cetăţii este o premiză esenţială a integrării sociale a persoanelor cu dizabilităţi.

Dezvoltarea copilului cu dizabilităţi este strâns legată de asigurarea dreptului la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale. Îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situaţiei copilului şi părinţilor săi ori, după caz, situaţiei celor cărora le este încredinţat copilul şi se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv şi fără discriminare al copiilor cu handicap la educaţie, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplină integrare socială şi dezvoltare a personalităţii lor.” Accesul la tehnologia asistivă la vârste cât  mai  mici  reprezintă o garanţie pentru o mai  bună integrare în comunitate şi  societate, ajutând copiii să depăşească barierele întâmpinate în viaţa de zi cu zi, vor permite o autonomie crescută şi o mai bună participare la activităţile şcolare care oferă acces la orice programă şcolară. Copiii cu dizabilităţi trebuie să participe pe deplin la viaţa socială, inclusiv prin aportul mijloacelor ajutătoare şi al altor tehnologii. Absenţa acestora poate duce la abandon şcolar, izolare şi chiar excludere. Tehnologia de acces reprezintă un punct important în dobândirea independenţei în procesul educaţional şi de formare profesională a persoanelor cu deficienţe. TA contribuie la formarea, exersarea, dezvoltarea, schimbarea structurilor cognitive, metacognitive, afective, volitive, atitudinale ale copilului cu deficienţe de vedere şi, prin aceasta, impactul lor asupra formării şi dezvoltării personalităţii este covârşitor. Acestea variază de la dispozitive low-tech cum sunt simplele suporturi pentru creion la dispozitive high- tech cum sunt sisteme de comunicare bazate pe PC, tehnologiile casnice digital sau cele pentru controlul mediului. Aceste echipamente acoperă o plajă largă de domenii inclusiv comunicarea, mobilitatea, aşezarea şi poziţionarea, deficienţele senzoriale şi tehnologiile pentru activităţile zilnice.

Dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului şi gradului de handicap, printre care softuri asistive, asigurarea manualelor şcolare în formate accesibile pentru elevii cu deficienţe de vedere, asigurarea interpreţilor autorizaţi ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate reprezintă câteva din mijloacele care contribuie fie la stimularea participării sociale fie, în caz de neasigurare, la abandon şcolar, izolare şi marginalizare. Educaţia este principalul factor de incluziune al persoanelor cu dizabilităţi. Cu toate acestea, incidenţa neşcolarizării şi a abandonului timpuriu este de două, respectiv şapte ori mai mare la copiii cu dizabilitaţi faţă de populaţia generală. Se recomandă eficientizarea măsurilor cu privire la asigurarea accesului copiilor la educaţie incluzivă, încă de la vârsta preşcolară, pregătirea corespunzătoare a cadrelor didactice, asigurarea prezenţei corespunzătoare a tehnologiilor asistive, precum şi crearea unor mecanisme eficiente pentru implementarea legislaţiei care asigură pregătirea copiilor şi adolescenţilor cu dizabilităţi pentru muncă şi viaţă independentă.

Spre exemplu, folosirea computerului, adaptat corespunzător, de către un elev cu deficienţă de vedere, reprezintă un sprijin important în procesul de comunicare scrisă şi acces la informaţie şi informare. Un elev nevăzător sau care prezintă resturi de vedere nu poate citi un text scris de mână, respectiv îl poate citi foarte greu, dar poate folosi un computer sau o agendă electronică şi, prin învăţare, poate scrie în Braille mult mai repede decât scriu ceilalţi elevi cu mijloace obişnuite. În perspectiva integrării, folosirea computerului de către un elev sau student cu dizabilităţi vizuale, nu îl transformă pe acesta într-un elev superior sau inferior faţă de colegii săi, ci îi oferă şanse egale la educaţie, informare şi calificare profesională, cu limitele şi neajunsurile sistemului, culturii sau naturii.

În prezent, produsele TA sunt de obicei alese pentru a se potrivi unei dizabilităţi sau mai multor dizabilităţi, astfel încât individul să poată avea acces în mod real la un computer.Operarea unui PC este crucială şi critică în acelaşi timp din perspectiva compatibilităţii dintre sistemul de operare, alte aplicaţii şi soluţia TA. TA pot include produse cum sunt diferite tipuri de dispozitive de selecţie pentru înlocuirea unui maus sau sisteme echipate cu display Braille şi cititor de ecran. Nu toate persoanele cu nevoi de accesibilitate au nevoie de de TA dar, în cazul PC, există un număr de soluţii tehnice care s-au dovedit a fi eficiente, divizate în câteva categorii:

• interfeţe de control (întrerupătoare, joystick, track ball)

• tastaturi alternative (mărite, reduse) şi emulatoare de tastaturi

• mauşi, emulatoare de mauşi şi senzori de privire (Tobii, Camera Mouse, Head-Dev, Trekker, etc)

• ecrane tactile, senzori de mişcare a capului, beţe pentru gură

• tablete şi smartphones (iPad, tablete Android)

Deoarece TA nu pot fi adăugate oricărui computer – datorită aspectelor care ţin de

compatibilitatea software – este important ca şcoala să selecteze software care este

accesibil şi compatibil cu TA.

În lipsa tehnologiei asistive, persoanele cu dizabilităţi nu ar fi avut aproape nici o şansă să atingă nivelul educaţional şi cultural la care sa află azi şi mai ales să viseze la îndrazneţele obiective pe care şi le-au propus pentru viitor.  Ultimele realizări din domeniul tehnologiei digitale asistive oferă suportul necesar pentru ca şi aceste persoane să se bucure cu adevărat de drepturile fundamentale ale omului. Cu ajutorul acestor tehnologii putem vorbi de un acces real pentru ei la educaţie, cultură, la un loc de muncă şi chiar la libertatea de exprimare şi de decizie. Experienţa mi-a oferit exemple clare că viaţa e frumoasă indiferent de condiţia fizică şi orice barieră , prejudecata poate fi dărmată dacă ai curajul să crezi în forţele tale. Persoanele cu dizabilităţi, cunoscute şi-au acceptat ,,dizabilitatea" şi au decis să facă tot ce ţin de ele ca să îşi atingă obiectivele, însă acest lucru nu ar fi fost posibil fără tehnologia asistivă. Tehnologia asistivă a făcut posibil accesul la educaţie de calitate şi viaţă independentă pentru persoanele cu nevoi speciale. Viitorul poate fi mai roz pentru aceste persoane datorită tehnologiei asitive care înfloreşte tot mai mult. Tehnologia asistivă poate fi un pas către normalitate pentru persoanele cu diferite dizabilităţi. Egalitatea poate fi asigurată cu ajutorul tehnologiilor asistive pentru ca aceste persoane să poată realiza anumite activităţi ca toţi ceilalţi. Pentru orice problemă există o soluţie ,soluţia limitării indivizilor cu dizabilităţi o reprezintă  tehnologia asistivă.

Tehnologiile de acces şi cele asistive au o serie de avantaje, dar există şi unele dezavantaje pe care le implică. Acestea rezidă în principal în aspectele legate de preţul de achiziţie ridicat, necesitatea înţelegerii unor concepte de bază din informatică necesare pentru utilizarea aparatelor respective, implicaţii ale autonomiei energetice, este critic să fie obţinute acceptarea şi sprijinul din partea colegilor, dezvoltă o anume dependenţă pentru cei implicaţi, determinându-i să nu se mai implice nici în activităţile pe care le puteau face singuri.

Aşa cum afirmă UNICEF într-un raport lansat recent, copiii cu dizabilităţi nu ar trebui trataţi ca nişte recipienţi ai carităţii. Ei au aceleaşi drepturi ca toţi copiii, printre acestea, dreptul la viaţă şi la oportunităţile care rezultă dintr-o bună îngrijire a sănătăţii, nutriţiei şi educaţiei, dreptul de a-şi exprima opiniile şi de a participa în luarea deciziilor. Lipsa de resurse duce la o limitare a serviciilor destinate copiilor cu dizabilităţi. Se recomandă astfel alocarea de resurse şi crearea de servicii integrate, accesibile pe scară largă, de identificare şi intervenţie timpurie, de recuperare, terapie, consiliere, sprijin pentru integrarea copiilor cu dizabilităţi, precum şi de asistenţă pentru părinţii acestora.

Bibliografie:

Adrian Roşan , Cartea Albă a Psihopedagogiei Speciale, Cluj- Napoca, 2013

Marian Pădure, Revista Română de Interacţiune Om-Calculator, 65-78, MatrixRom, Cluj- Napoca, 2010

Rui Oliva Teles, Miguel Santos, Tehnologii asistive, manual de curs, Portugalia