TEMPERAMENT

Temperamentul constituie latura dinamico-energetică a personalităţii. Dinamică, deoarece ne furnizează informaţii cu privire la cât de iute sau lentă, mobila sau rigidă, este conduita individului. Energetică, pentru ca ne arată care este cantitatea de energie de care dispune un individ şi mai ales modul cum este consumată aceasta. Unele persoane dispun de un surplus energetic, unele se încarcă energetic, altele se descarcă exploziv, violent; unele îşi consumă energia intr-o manieră echilibrată, fac chiar economie, altele dimpotrivă, îşi risipesc energia. Temperamentul este una dintre laturile personalităţii care se exprimă cel mai pregnant în conduită şi comportament o serie de indicatori psihocomportamentali ne pot ajuta pentru a identifica cu uşurinţă temperamentele. Indicatorii pot fi:

- ritmul şi viteza desfăşurării trăirilor şi stărilor psihice;

- vivacitatea sau intensitatea vieţii psihice;

- durabilitatea, extensia în timp a manifestărilor psiho-comportamentale;

- intrarea, persistenţa şi “ieşirea" din acţiune;

- impresionalitatea şi impulsivitatea;

- tempoul (frecvenţa pe unitate de timp a trăirilor psihice);

- egalitatea sau inegalitatea manifestărilor psihice,

- capacitatea de adaptare la situaţii noi

- modul de folosire, de consumare al energiei disponibile.

La unii oameni ritmul şi viteza desfăşurării vieţii psihice sunt mai accelerate: vorbesc mai repede, se mişcă rapid, se emoţionează şi îşi exteriorizează cu mai mare uşurinţă stările afective, în timp ce la alţii toate aceste manifestări sunt mult mai încetinite, viteza şi ritmul lor fiind extrem de reduse. Se ştie din proprie experienţă că unele persoane sunt mai impulsive şi impresionabile, faţă de altele mai calculate şi mai impasibile “reci" sub raport emoţional. Unii oameni intră rapid în activitate, se apucă cu uşurinţă de muncă, dar tot atât de rapid părăsesc câmpul sarcinii, nefinalizând activitatea. Alţii, dimpotrivă, intră mai greu în activitate, dar până nu o termină, nu o părăsesc, Diverşi indivizi  vorbesc singuri, ca o „mitralieră”, având un debit verbal foarte mare, alţii abia dacă deschid gura, tempoul lor fiind extrem de mic. Toate  acestea sunt indicii câ persoanele respective au temperamente diferite. Indicatorii amintiţi nu aparţin doar unui singur proces psihic, unei anumite conduite, ci întregii personalităţi. De asemenea, ei nu se manifestă sporadic, accidental, ci sunt stabili, având  manifestări continue.

Cele mai reprezentative tipologii temperamentale, în funcţie de criteriul care a stat la baza elaborării lor, sunt: tipologii temperamentale; tipologii constituţionale; tipologii psihologice; tipologii psiho-fiziofogice; tipologii psiho-sociologice; tipologii psihopatologice

Diferenţele temperamentale au fost frecvent explicate prin particularităţile anatomo-fiziologice.

Galenus şi Hypocrates, observând că există patru temperamente de bază au încercat să le explice prin modul în care sunt amestecate humorile organice stabilind clasificarea temperamentelor: coleric, sangvinic, flegmatic şi melancolic, care a rezistat, cu unele îmbunătăţiri, până în zilele noastre.

Aceste patru tipuri clasice de temperament presupun mai multe caracteristici:

1. Colericul, ca urmare a predominării excitaţiei este neechilibrat, oscilând între entuziasm exagerat, consumând energie mare, şi abandonarea iniţiativei, urmată, uneori, de stări depresive, de anxietate şi de neîncredere în forţele proprii.

Colericii sunt agitaţi, impulsivi, nestăpâniţi, iritabili, încăpăţânaţi, agresivi, cu tendinţe de dominare şi opoziţie, inegali în acţiuni.

Aceste trăsături trebuie temperate prin educaţie.

În lipsa educaţiei pot lua o manifestare negativă, degenerând în obrăznicie, agresivitate, nestăpânire, acte de indisciplină, neintegrare în colectivul clasei.

Deoarece colericii se plictisesc repede, în activitatea lor este necesară crearea unor motivaţii puternice pentru învăţătură, care să-i mobilizeze în muncă, să le stimuleze iniţiativa, să le canalizeze energia şi să le dezvolte capacitatea de organizare.

Dacă un copil coleric este convins de necesitatea disciplinei şi este numit să răspundă de aceasta, în cadrul clasei, rezultatele vor fi pozitive, reuşind, astfel, să se autoeduce.

Părinţii şi cadrele didactice trebuie să manifeste o grijă deosebită pentru organizarea activităţii copiilor colerici datorită instabilităţii emoţiilor, a sentimentelor şi a intensităţii cu care se desfăşoară acestea.

Copiii colerici manifestă trăsături pozitive ca: voiciunea, reactivitate crescută, plăcerea de a învinge greutăţile, bogăţia afectivă etc.

2. Sangvinicul este un tip puternic, echilibrat, optimist, curajos, deschis, impresionabil, sensibil, energic şi mobil, bine dispus, rezistent şi stăpânit, rapid în mişcări şi în vorbire.

Învaţă uşor, însă tot atât de uşor intervine şi procesul uitării. Se plictiseşte repede şi are tendinţa spre superficialitate.

Copiii cu acest temperament trec repede de la o activitate la alta, se adaptează uşor, se angajează în rezolvarea unor sarcini şcolare fără să manifeste entuziasm exagerat, nu le place să rişte şi nu se descurajează, sunt sociabili, uneori exuberanţi, dar instabili în stări afective, influenţabili, uşuratici, superficiali, nu se pot concentra, de fiecare dată, cu randament etc.

Deşi s-a spus despre sangvinic că este temperamentul ideal, totuşi este necesară educaţia pentru a preîntâmpina formarea unor trăsături negative de caracter şi a dezvoltării trăsăturilor pozitive.

3. Flegmaticul se caracterizează prin predominarea inhibiţiei, el fiind echilibrat, calm, liniştit, calculat, stabil în acţiuni, ordonat, răbdător, meticulos, perseverent, însă lipsit de iniţiativă şi entuziasm.

În procesul însuşirii cunoştinţelor depune mai multe eforturi, dar acestea odată asimilate sunt durabile.

Se adaptează destul de greu la situaţii noi, este un tip închis, rece, puţin sociabil, însă prin educaţie devine destul de productiv.

4. Melancolicul este un tip slab, nerezistent la eforturi, interiorizat, trist, timid, anxios, nehotărât, retras, nesigur, cu sentimentul inferiorităţii, neîncrezător în forţele proprii şi visător: nu rezistă la stări tensionale, dar este serios, conştiincios, exigent cu el însuşi, supus, sârguincios.

Copiii melancolici prin educare încrederii în forţele proprii şi printr-o antrenare progresivă, în rezolvarea unor sarcini, devin capabili de eforturi intense şi dau rezultate bune la învăţătură.

În lipsa educaţiei devin pesimişti, nesociabili, cu complexe de inferioritate, consumându-se datorită eşecurilor.

Totodată s-au încercat să se explice tipurile de temperamnet după: constituţia corporală; tipuri somatice - respirator, muscular, digestiv şi cerebral; după glandele cu secreţie internă - hiper şi hipotiroidian; după particularităţi constituţionale - atletic, astenic, picnic, displastic etc.

Temperamentul privit ca un complex de particularităţi psiho-comportamentale, este o formaţiune complexă dezvăluind o sinteză a energiei, echilibrului şi mobilităţii proceselor de excitaţie şi inhibiţie, reflectând un aliaj de însuşiri înăscute şi dobândite; constituind fondul dinamico-energetic al personalităţii pe care o influenţează discret în toate manifestările sale. Chiar dacă unele persoane au ca dominantă trăsăturile unui tip de temperament nu înseamnă că există numai tipuri pure, fiecare dintre noi, având şi trăsături ce aparţin unui temperament învecinat.

Cercetările psihologice au demonstrat că trăsăturile de temperament nu sunt date odată pentru totdeauna şi că ele se pot ameliora prin educaţie calificată şi desfăşurată în mod sistematic.

Temperamentul poate fi diagnosticat prin diferite metode: observarea modului cum învaţă şi se comportă elevii, a emotivităţii  şi expresivităţii acestora, a capacităţii de muncă şi de rezistenţă, a modului cum se acomodează la situaţii noi.

Metoda biografică, chestioanarele şi testele de personalitate sunt mijloacele de investigaţie a temperamentului.

Educatorul va supune observaţiei întreaga comportare a elevului şi, în funcţie de ceea ce este tipic şi reprezentativ, îşi va regla ansamblul de metode şi procedee în raport cu aceste particularităţi.

Un elev timid va fi încurajat şi ajutat să progreseze la învăţătură, ori să se integreze în grupul clasă, în timp ce altul vioi, va fi angajat în activităţi suplimentare şi interesante, pentru a nu se plictisi.

În concluzie, putem spune că temperamentul, ca subsistem al personalităţii se referă la o serie de particularităţi şi trăsături înnăscute care, neimplicând responsabilitatea individului, nu pot fi valorizate moral, dar sunt premise importante în procesul devenirii socio-morale a fiinţei umane.