Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768
Banner

Traditii si obiceiuri de iarna
Vineri, 10 Decembrie 2010 17:06

                                 TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ          

 

       Profesor : Teodorescu Lăcrămioara

       Şcoala cu clasele I-VIII Faraoanele

 

        Pentru noi toţi, iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului.

        Obiceiurile legate de sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru. Este o mare bucurie că încă se mai păstrează în unele zone ale ţării aceste datini care ne ajută să înţelegem sărbătoarea respectivă precum şi să ne bucurăm împreună de Marele Praznic. Păstrarea acestor datini este o mărturie vie a faptului că avem o conştiinţă a neamului din care facem parte.

        Obiceiurile ţin de conştiinţa poporului român pentru că exprimă înţelepciunea populară a acestui neam, sunt esenţe ale bogăţiei noastre spirituale. Cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vifleemul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine.

       Se spune că în seara de Ajun se deschid cerurile şi cei evlavioşi pot auzi glasurile îngerilor.

       Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu prinderea Postului Crăciunului (15 noiembrie) şi ţin până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la alta, având în centru marile sărbători creştine prăznuite în această perioadă. Reperele mai importante sunt: Postul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan. În funcţie de acestea, grupele de tradiţii şi obiceiuri diferă.

      Sărbătorile şi obiceiurile populare, grupate în preajma solstiţiului de iarnă (20 decembrie - 7 ianuarie), poartă numele generic de sărbători de iarnă. Perioada este deschisă şi închisă de sărbători prefaţate de ajunuri, atât Crăciunul, cât şi Boboteaza, şi intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou. Principalele sărbători ale ciclului de iarnă - Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza - au funcţionat de-a lungul vremii ca momente independente de înnoire a timpului şi de început de an.

       Un  obicei foarte cunoscut este „tăierea porcului”. În unele zone ale ţării, porcul se taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. Sângele scurs din porc după ce a fost înjunghiat se pune la uscat, apoi se macină şi se afumă cu el, peste an, copiii ca să le treacă de guturai, de spaimă şi de alte boli.

      Ignatul este divinitatea solară care a preluat numele şi data de celebrare a Sf. Ignatie Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor - în zorii zilei de Ignat se taie porcul de Crăciun - şi cu Inatoarea. Potrivit calendarului popular, Inatoarea, reprezentare mitică a panteonului românesc, pedepseşte femeile care sunt surprinse lucrând (torc sau ţes) în ziua de Ignat. Animalul sacrificat în această zi este substitut al zeului care moare şi renaşte, împreună cu timpul, la solstiţiul de iarnă. În antichitate, porcul a fost simbol al vegetaţiei, primavara, apoi sacrificiul lui s-a transferat în iarnă.

      În acea zi se pregătesc bucatele tradiţionale pentru Crăciun: cârnaţi, caltaboşi, jumări, sângerete, slănină sau suncă, etc. Tot atunci se toacă şi carnea pentru sarmale, iar pulpele se tranşează pentru friptură. Unele dintre preparate se pun la afumat (cârnaţii, slănina, pieptul ardelenesc, etc.). Imediat după sacrificare, gospodarul face “pomana porcului”: oferă celor care l-au ajutat la tăiat (uneori şi vecinilor) şorici, carne proaspăt prajită şi un pahar de vin (sau ţuică fiartă în anumite zone). În puţinele zile rămase până la Crăciun, gospodinele fac piftie (răcitură), sarmale, cozonaci cu nucă, mac şi rahat (sau brânză şi stafide), plăcintă şi prăjituri diverse. În acelaşi timp, începe curăţenia în casă şi în curte, împodobirea locuinţei şi pregătirea hainelor pentru Sărbători.

      Odată finalizate toate pregătirile, gospodinele pun din fiecare fel de mâncare câte ceva într-un coş de nuiele  şi o sticlă cu vin şi duc acest coş la biserică, în seara de ajun, pentru sfinţire.

      Un obicei foarte cunoscut este împodobirea pomului de Crăciun, a bradului. Bradul care este veşnic verde simbolizează viaţa, făcându-se astfel analogie cu viaţa care intră în lume o dată cu Naşterea Fiului lui Dumnezeu, Căci Cel Ce este Viaţa Se naşte pentru ca noi să dobândim viaţa veşnică. Datina împodobirii bradului de Craciun pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi cântecul "O, brad frumos!". În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de Cristbaum.
     Pomul de Crăciun este un brad împodobit, substitut al zeului adorat în ipostaza fitoformă, care moare şi renaşte la sfârşit de an, în preajma solstiţiului de iarnă, sinonim cu Butucul de Crăciun. Împodobirea bradului şi aşteptarea de către copii a "Moşului", numit, în sud-estul Europei, Crăciun, care vine cu daruri multe, este un obicei occidental care a pătruns de la oraş la sat, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Pomul de Crăciun s-a suprapus peste un mai vechi obicei al incinerării Butucului (zeul mort) în noaptea de Crăciun, simbolizând moartea şi renaşterea divinităţii şi a anului la solstiţiul de iarnă, Obiceiul a fost atestat la români, aromâni, letoni şi sârbo-croaţi.

    Primele semne ale Sarbatorii Naşterii Domnului le dau grupurile de colindători, care pornesc din casă în casă, cu o traistă încăpătoare pe umăr, pentru a le ura gazdelor fericire, sănătate şi prosperitate. Aceste colinde sunt creaţii populare cu text şi melodie, care conţin mesaje speciale (religioase sau satirice la adresa celor uraţi). Colindătorii vestesc naşterea Domnului, urează gazdelor sănătate şi bucurii, primind pentru aceste urări cozonac, prăjiturele, covrigi, nuci, mere şi chiar colăcei - pe care gospodinele care respectă tradiţia le-au pregătit cu mult timp înainte. Diferind doar destul de puţin, colindele religioase sunt foarte asemănătoare în toate zonele ţării, cele mai cunoscute şi apreciate fiind: “O, ce veste minunată”, “Steaua”, “Trei păstori”, “La Vifleim colo-n jos”, “Cântec de Crăciun”, “Aseară pe înserate”.

     Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor uliţele satelor răsunau de glasul micilor colindători. În oraşe întâlnim colindători odată cu lăsarea serii şi până în miez de noapte.

        În unele locuri în noaptea Cracinului putem întâlni şi cântarea religiosă cunoscută sub numele de Vicleimul sau Irozii, la care participă copiii. Această dramă religioasă ne înfăţisează misterul Naşterii Domnului în toate fazele sale. Personajele dramei sunt Irod şi ceata sa de Vicleim, un ofiţer şi soldaţi îmbrăcăţi în portul ostaşilor români, trei crai sau magi: Melchior, Baltazar şi Gaspar, un cioban, un prunc şi în unele părţi o paiaţă.

       Vicleimul apare la noi pe la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apuseană şi se leagă de misterul celor trei magi ai evului mediu. Introdus de timpuriu în Germania si Ungaria, a pătruns la noi prin saşii din Transilvania. Din prima formă a Vicleimului, prezentarea magilor şi dialogul lor, s-au dezvoltat pe rând, prin activitatea micilor cărturari, trei tipuri principale, în cele trei mari ţinuturi: Muntenia, Moldova şi Ardeal.

       Alături de partea religioasă a Irozilor, s-a dezvoltat mult timp, poate chiar şi astăzi, partea profană, jocul păpuşilor. Într-o cutie purtată de doi băieţi este înfăţişată grădina lui Irod şi o parte din piaţa oraşului. Moş Ionică, îngrijitorul curţii şi o paiaţă dau naştere la o serie de scene care satirizează întâmplari şi obiceiuri prin care sunt ridiculizaţi hoţii, fricoşii ori femeile ce se sulemenesc. Vechi de tot, teatrul păpuşilor a fost o petrecere plăcută chiar în palatele Domnitorilor ţării.

     Începând cu Ignatul şi sfârşind cu zilele Crăciunului, prin alte părţi începând cu zilele Crăciunului, iar prin altele obişnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, există obiceiul ca flăcăii să umble cu ţurca, capra sau brezaia.

     Ca şi la celelalte jocuri cu măşti practicate în timpul sărbătorilor de iarnă, şi în jocul caprei şi-au făcut loc, pe lângă măştile clasice (capra, ciobanul, ţiganul, butucarul), măştile de draci şi moşi care, prin strigăte, chiote, mişcări caraghioase, măresc nota de umor şi veselie, dând uneori o nuanţă de grotesc.
      Jocul "caprei" (uciderea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorilor agrare jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor - invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul "caprei".

    Capra joacă după fluier, iar la terminare, unul din flăcăi; apropiindu-se de masa unde sunt membrii familiei, începe să vornicească. Flăcăii joacă pe stăpâna casei, pe fete şi chiar servitoare, dacă sunt acasă, şi apoi mulţumind se îndepărtează.

   "Capra" este - de fapt - un om mascat, ascuns sub un costum larg, care ţine deasupra capului un băţ în vârful căruia este cioplit un fel de cap de capră. “Falca” de jos a “caprei” este mobilă, astfel încât gura acesteia poate închide sau deschide, dar mai ales poate “clămpăni”, făcând un zgomot specific. În jurul caprei cântă şi dansează alţi colindători mascaţi şi costumati specific, unii dintre aceştia fiind instrumentişti cu acordeon, fluier, tobă sau chiar vioară.

      Cea mai amplă ceată o are "Capra" moldovenească care a grupat în jurul nucleului principal de personaje, un număr impresionant de "mascaţi" (35-40 de personaje). În această componenţă, cetele parcurg întreaga aşezare sătească, din casă în casă, "Capra" fiind jucată pentru a aduce noroc şi belşug.

   Asemanator cu “Capra” este obiceiul de a umbla cu “Ursul”, această datină avându-şi de asemenea originea într-un cult geto-dac, ce urmărea fertilizarea şi purificarea solului şi a gospodăriei.

    Ursul este întruchipat de un flăcău care poartă pe cap, pe umeri şi pe spate blana unui astfel de animal, având în jurul urechilor nişte ciucuri roşii.

    În timp ce ursul mormăie şi joacă în ritmul tobelor şi al fluierăturilor, ursarul strigă: “Joaca bine, măi Martine, / Că-ţi dau pâine cu măsline”. “Ursul” este însoţit de un grup de colindători mascaţi şi costumaţi, care reprezintă diverse animale sau personaje şi care îl aţâţă prin strigături.

      La sfârşit, toţi le urează gazdelor multă sănătate, fericire, recolte bogate, mese îmbelşugate şi la mulţi ani.

    ,,Steaua" este un colind care începe din prima seară a Crăciunului şi se încheie la Bobotează.

     De la Crăciun şi până la Bobotează copiii umblă cu steaua, un obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea să amintească steaua care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi. Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievala a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi multe din ele, chiar din tradiţiile locale.

     Micul cor al stelarilor, care intră în imobil în zilele Crăciunului, cântă versuri religiose despre naşterea lui Isus: "Steaua sus răsare"; "În oraşul Vitleem"; "Trei crai de la est".

      Obiceiul Plugu;orului este legat de speranţa fertilităţii, versurile sale prezentând practicile agricole şi urări de holde bogate. În schimbul acestor urări, copiii primesc daruri simbolice, colaci, fructe sau bani. Legat de jocul caprei, cel al ursului, caluţii şi jocul cerbului, aceste obiceiuri şi-au pierdut astăzi din semnificaţiile iniţiale (capra - personificarea productivităţii/înmulţirii uşoare şi rapide în lumea animală şi a fertilităţii pământului; ursul - animal sacru la geto-daci, căluţii/căiuţii - care simbolizează protejarea gospodăriilor de spiritele rele; cerbul - simbolul soarelui, întruchiparea purităţii şi a dreptăţii) şi sunt practicate mai mult în scop de diverstisment.

     Urarea de pluguşor este de fapt un adevărat poem care deschide cu har, recurgând la elemente fabuloase, toate muncile agricole. Obiceiul de a merge cu plugusorul contribuie la veselia generală a Sărbătorilor de Anul Nou, pluguşorul colorează desfăşurarea acestei sărbători de Anul Nou cu acele elemente care ilustrează una dintre principalele ocupaţii ale poporului nostru - agricultura şi creşterea animalelor.
     Pluguşorul copiilor este tot un obicei străvechi agrar. În ajunul Anului Nou, cetele de copii intră din casă în casă să ureze, purtând bice (harapnice) din care pocnesc, buhaie (un instrument specific), clopoţei, tălăngi etc

    Sorcova este obiceiul conform căruia în dimineata zilei de 1 ianuarie copiii, dar şi cei mari, merg şi seamană, simbolic, cu boabe de grâu şi orez, pe care le aruncă în casă şi asupra celor din casă. Versurile însoţite de urări specifice diferă de la o zonă la alta „Sorcova, vesela/ Să trăiţi, să-mbătrâniţi/ Ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir/ Tare ca piatra, iute ca săgeata/ Tare ca fierul, iute ca oţelul/ La anul şi la mulţi ani” sau, o variantă mai scurtă „Sorcova vesela/ Să trăiţi să înfloriţi/ Ca merii, ca perii, în mijlocul verii/ Ca toamna cea bogată de toate-mbelşugată/ La anul şi la mulţi ani”.

     Nu putem încheia fără a aminti obiceiul cel mai iubit de copii: datina Bradului de Crăciun - o practică veche, pe care unii o consideră chiar mai veche decât creştinismul şi care simbolizează “pomul vieţii”. Cei care îi atribuie o semnificaţie creştină spun că bradul este “pomul cunoaşterii binelui şi răului”, împodobirea acestuia cu mere roşii amintind de păcatul originar. De altfel, aşa a fost consemnat istoric primul brad împodobit despre care vorbesc documentele: în anul 1605, a fost înălţat la Strasbourg, într-o piaţă  publică, un brad împodobit cu mere roşii. Această tradiţie germană a cucerit rapid Europa, dar şi - mai apoi - America şi restul continentelor, prin intermediul coloniştilor care au populat Lumea Nouă. În zilele noastre, în ajunul Crăciunului, în fiecare casă se împodobeşte câte un brad (cu beteală, globuri, figurine, ghirlande, bomboane, artificii şi lumânări sau beculeţe).

      Noaptea, Moş Crăciun aduce daruri, pe care le pune sub brad bineînţeles, numai celor care merită.

     Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei; este ocazia când toţi se reunesc, părinţi, copii, nepoţi îşi fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credinţa că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.

 

Bibliografie

1. M. Radulescu-Codin, Sărbătorile poporului, 1909, p. 89, apud I. Ghinoiu, op. cit., p. 281
2. T. Pamfile, Mitologie românească, Ed. All, Bucureşti, 1977, p. 117

3. I. Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 64

 

Ultima actualizare în Luni, 03 Decembrie 2012 22:28
 

Comentarii  

 
+7 # alexandra 23-01-2011 18:01
este prea mult

:O ati inteles comentariul?
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
+13 # alice 12-11-2011 10:33
sincer prea prea mult!!!imi ia tot week-end-ul sa-l scriu.....voi nu credeti??
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
+3 # Alexandru 21-03-2013 16:53
Citez pe alice:
sincer prea prea mult!!!imi ia tot week-end-ul sa-l scriu.....voi nu credeti??

:lol:
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
+3 # Mary:x 15-12-2011 16:50
doar n-oi fi chiar asa prost sa scrii tot scrii doar ce ti se pare important si atat...
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
+1 # anonim 29-01-2012 12:42
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
+4 # Irina 31-01-2012 20:35
din pacate cam tot este important si mult eu nu reusesc sa scriu tot pana maine ..............
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
+5 # joker 23-11-2012 10:40
cel mai tare, e mult, dar e foarte bun, eu l-am scris tot
8
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
0 # Conteaza ??? 08-12-2012 13:54
Voi decideti.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
+1 # Sara 25-12-2012 13:23
e foarte putin
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
0 # Sara 25-12-2012 13:26
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
-2 # roxana ♥ 23-02-2013 15:40
;-)
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
-2 # Emanuela 05-12-2013 15:26
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Comunicarea obstacole si solutii

COMUNICAREA, OBSTACOLE ŞI SOLUŢII   Învăţătoare Răşinariu Ionela Şcoala cu cls. I-VIII Petreşti   Educaţia se bazează pe comunicare. În fiecare oră transmitem elevilor cunoştinţe noi, le descoperim şi mai apoi le cizelăm diferite aptitudini....

Read more

Lectura ca demers didactic

LECTURA CA DEMERS DIDACTIC   Prof. Butuc Oana Ionica Şcoala Gimnazială Cazasu, Brăila   Apariţia scrisului o implică şi pe cea a lecturii. J. P. Sartre   Unul dintre obiectivele de referinţă ale predării / receptării literaturii ca disciplină...

Read more

Principalele dimensiuni ale managementul…

                       PRINCIPALELE  DIMENSIUNI ALE MANAGEMENTULUI                                                         CLASEI DE ELEVI   Institutor  Anton Simona Marinela Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2, Vorniceni, Judeţul Botoşani               Dimensiunile centrale ale managementului clasei de elevi, identificate la...

Read more

Planificare model pentru geografie clasa…

Planificare model pentru geografie clasa a IV-a   Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata...

Read more

Clasa pregatitoare ramane in invatamantu…

Clasa pregatitoare ramane in invatamantul obligatoriu si poate fi in scoala sau in gradinita   Vezi acordul asupra pozitiei comune a Ministerului Educatiei Nationale, a federatiilor sindicale si a Federatiei nationale a...

Read more

Managementul schimbarii in organizatie

MANAGEMENTUL SCHIMBĂRII ÎN ORGANIZAŢIE   prof. Ciucă Cristina, Şcoala cu clasele I – VIII Bâsca – Chiojdului, Com. Chiojdu,  Jud. Buzău   Schimbarea la nivel organizaţional presupune realizarea unor modificări profunde esenţiale ale organizaţiei. Exemplu:...

Read more

Planificare model pentru educatie tehnol…

Planificare model pentru educatie tehnologica invatamant primar   Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata...

Read more

Civilizatie si cultura în arhitectura Ro…

CIVILIZAŢIE ŞI CULTURĂ ÎN ARHITECTURA ROMEI ANTICE      Prof. Dimitriu Astrid-Alina Grup Şcolar Agricol Alexandria, jud. Teleorman       Civilizaţia şi cultura romană, cu asimilările vechilor civilizaţii mediteraneene, ale experienţelor ingineriei etrusce în construcţii, tehnici şi...

Read more