TURISMUL ROMÂNIEI PE REGIUNI DE DEZVOLTARE

Prof. Bozgan Adriana

Col. Tehnic “Regele Ferdinand I”, Timişoara

Necesitatea elaborării strategiei de ecoturism

Ariile naturale deţin atuuri importante pentru dezvoltarea activităţilor recreative, activităţi ce pot aduce venituri importante, atât celor ce le administrează, cât şi comunităţilor locale. Deşi este destul de greu de măsurat, iar de cele mai multe ori rezultatele sunt destul de greu de observat pe termen scurt, turismul este unul dintre puţinele sectoare economice prin care se poate realiza dezvoltarea durabilă a acestor zone, iar ecoturismul este forma cea mai acceptată de turism durabil pentru orice ţară şi regiune de pe glob.

Dezvoltarea activităţilor ecoturistice în cadrul comunităţilor locale şi în cadrul ariilor protejate implică o serie de beneficii socio-economice, respectiv:

 generează apariţia locurilor de muncă pe plan local (direct în sectorul turistic sau în sectoarele conexe);

 stimulează economia locală prin dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor turistice (servicii de cazare, alimentaţie, transport, facilităţi recreative, produse meşteşugăreşti şi servicii de ghidaj, suveniruri);

 stimulează economia rurală prin crearea sau creşterea cererii de produse agricole necesare asigurării serviciilor turistice;

 impulsionează dezvoltarea infrastructurii, fapt ce aduce beneficii în egală măsură şi populaţiei locale;

 stimulează dezvoltarea regiunilor periferice prin inserţii de capital;

 stimulează îmbunătăţirea relaţiilor interculturale dintr-o regiune. Adesea turiştii caută să cunoască tradiţiile şi obiceiurile specifice unei regiuni etnografice, iar comunitatea gazdă este astfel stimulată să revigoreze tradiţiile populare;

 în condiţiile unei dezvoltări normale, turismul poate duce la autofinanţarea mecanismelor dezvoltării de care pot beneficia administratorii ariilor protejate ca instrument pentru conservarea acestora;

 sprijină activităţile de conservare, prin convingerea guvernelor şi a publicului asupra importanţei arealelor naturale.

Prin ecoturism se poate asigura lărgirea spectrului de activităţi economice tradiţionale, fără a le marginaliza sau înlocui, pentru ca economia locală să nu fie subordonată schimbărilor şi influenţelor externe şi interne. Activităţile turistice desfăşurate sub emblema ecoturismului oferă oportunităţi specifice, populaţia locală şi industria turistică fiind nevoite să utilizeze resursele naturale într-o manieră durabilă şi să aprecieze obiectivele naturale şi culturale valoroase.

Conform Asociaţiei de Ecoturism din România, impactul economic produs de programele de ecoturism derulate de operatorii turistici membri AER în ţara noastă este în creştere evidentă de la 0,95 milioane euro în 2004 la aproximativ 1,6 milioane euro în 2008. Dar ceea ce este remarcabil este faptul că impactul la nivel local este cu mult peste media turismului clasic. În cazul membrilor AER aproximativ 80-90% din cheltuielile efectuate de turişti rămân în zona de desfăşurare a programului turistic, preponderent în zona rurală.

Având în vedere faptul că datele de mai sus se referă doar la un număr de 16 operatori economici, membri AER, destul de concentraţi din punct de vedere teritorial, se poate deduce potenţialul imens pe care îl are România în dezvoltarea acestei forme de turism.

În contextul în care ecoturismul este o formă de turism de nişă, dar totuşi deosebit de dinamică, ţinând cont de reglementările privind protecţia mediului adoptate în ţara noastră, de beneficiile economice, sociale şi culturale pe care turismul le poate aduce comunităţilor locale, dar şi de efectele negative pe care o dezvoltare haotică, necontrolată a turismului le poate genera, se pune din ce în ce mai des problema realizării unei strategii de dezvoltare a ecoturismului, strategie ce ar trebui să fie în strânsă corelaţie cu strategia de dezvoltare a turismului la nivel naţional (Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Naţional), cu strategiile de dezvoltare a turismului la nivel local (strategii de dezvoltare a turismului în ariile protejate) şi cu Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă.

Odată recunoscută importanţa acestui sector pentru protejarea şi conservarea patrimoniului natural şi cultural, pentru dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor locale din zonele rurale naturale şi pentru creşterea experienţei turistice, ar trebui depuse toate eforturile pentru valorificarea eficientă a bogatului patrimoniu de care dispune ţara noastră.

Bibliografie:

1. Klemm C. (1992) La conservation des milieux naturels en dehors les aire protegees. Analyse juridique, revue Sauvegarde la nature, nr.56; édition du Conseil de Europe;

2. Manea G. (2000), Zone şi arii protejate şi valorificarea lor în turism, Universitatea Bucureşti;