Univers de copil

De ce nu are ursul coada

Va oferim spre lectura povestirea “De ce n-are ursul coada” scrisa de Ion Baiesu.

Iata o intrebare la care numai eu va pot da adevaratul raspuns, caci m-am hotarat. In sfarsit, sa pun o data pentru totdeauna la punct acele basme care ne induc in eroare de atata vreme. Iata nu mai departe cazul istoriei cu coada ursului. Sa ne gandim putin din punct de vedere stiintific: era oare ursul atat de prost incat sa stea cu coada in apa atunci cand a simtit ca aceasta ingheata sub el? Era oare el atat de nestiutor incat sa nu-si fi dat seama ca un peste nu se poate prinde decat cu ajutorul unui carlig? Ori el nu-si pusese in varjul cozii nimic. In a treilea rand si ultimul rand – si cu asta cred ca am zdrobit definitiv ipoteza cunoscuta – in clipa cand ar fi simtit ca i-a inghetat coada, ursul n-ar fi tras de ea ca un bezmetic. Ar fi asteptat rabdator pana la primavara, cand s-ar fi dezghetat raul, si ar fi ramas cu frumusetea lui de coada naturala.

Nu, hotarat lucru, ursul nu si-a pierdut coada intr-un accident. Adevarul este altul si am sa vi-l spun imediat.

Pe vremea cand era copil si elev de scoala, ursul nu era urs. Era ursulet. Ceea ce este de asemenea foarte adevarat si trebuie sa subliniem aici e ca acest ursulet se dovedea a fi foarte istet la minte si gata tot timpul sa intre in vorba celor mari, sa asculte ce zic ei si sa-i imite intru totul. Era din acest punct de vedere o adevarata pacoste pentru parinti. Caci daca ursul tata si ursoaiaca mama aveau chef sa stea seara pana tarziu la televizor ca sa vada nu stiu ce melodrama de pe vremuri in care o actrita maestra in suspine murea de doua ori din dragoste el, ursuletul, nu se culca. Nu! sedea si el icremenit in fata televizorului, pana la miezul noptii. Daca parintii lui se duceau la opera, la opera mergea si el, iar daca se duceau la restaurant cu prietenii lor, adica cu lupii sau mistretii, mergea si el la restaurant ca sa se joace printre instrumentele orchestrei, sa alerge pe sub mesele crilentilor, sa aduce capace de la sticlele de bere, scobitori si alte dracii. In zadar incercau ursul si ursoaica sa-l obisnuiasca sa-si vada de treburile lui, el se incapatana si mai tare.

De la o vreme ursuletul nostru deveni din ce in ce mai interesat de emisiunile de moda de la televizor, precum si de revistele de moda pentru barbati si femei care se aflau prin barlogul lor. Cand ursoaica mergea la coafor, ursuletul dupa ea. Si nu de mare mirare i-a fost ursului tata cand il vazu intr-o dimineata pe ursulet plecand la scoala cu parul de pe blana tapat, adica zburlit in sensul invers decat crescuse el de la natura.

Tata, spuse ursuletul afectat, nu te supara, dar asa se poarta parul acum. Uita-te si tu la mistret cat de zburlit este.

- Bine, spuse ursul, mistretul are dreptul sa umble zburlit, caci asa este el din nastere, dar tu de ce sa imprumuti obiceiul lui?

- Pentru ca-mi place.

In alta zi ursuletul a vazut pe vulpita cu care era coleg de banca ca avea urechile mult mai mai si mai drepte decat ei. Si unde nu se puse ursuletul sa se traga de urechi ca sa le lungeasca si sa le obisnuiasca sa stea drepte pana cand acestea s-au inflamat asa de tare ca a trebuit sa fie chemata o capra salbatica de pe muntele celalalt, caci era vestita in frectii si leacuri capresti.

In sfarsit, intr-o alta zi, ursuletul veni acasa si le spuse parintilor urmatoarea chestiune:

- Dragii mei, nu stiu cum va simtiti voi purtand tot timpul ca pe un pacat stramosesc coada asta cat o matura, dar eu m-am saturat. Plus ca s-a si demodat complet, nimeni nu mai umbla in ziua de azi cu o coada mai lunga de zece centimetri.

Parintii ascultara incremeniti de ce putea sa spuna ursuletul lor despre frumusetea de coada pe care i-o daruise natura. Apoi incercara sa-l convinga sa-si vada de treburi, intai sa se tina de scoala, ca de moda o sa aiba timp mai tarziu.

Ursuletul nu si nu, ca el vrea sa-si scurteze coada. Se duse pe furis la un blanar, dar blanarul ii spuse ca el nu lucreaza decat cu blanuri moarte, nu si pe blanuri vii, iar in al doilea rand, daca ar fi dupa el, i-ar da cateva ca un retevei la spate pentru un asemenea gand nesabuit.

Vazand ca blanarul este atat de invechit in conceptii, ursuletul isi facu planul sa-si scurteze singur coada. Adica sa faca dintr-o coada adevarata, o mini-coada. Procura un instrument taios, o sticla de spirt, un bandaj, niste vata, se ascunse intr-o scorbura si se apuca de lucru. Cu trei dintre labe isi tinu zdravan coada, iar cu a patra laba o reteza cat ai zice peste. O durere cumplita il facu sa urle ca din gura de sarpe si unde nu o lua ursuletul nostru la fuga cu sangele curgand suvoi in urma lui si cu restul de coada tinand-o intr-o laba. Bineinteles, fu dus la doctor imediat, dar doctorul nu a putut sa faca altceva decat sa opreasca sangele. Coada nu a putut sa o lege la loc.

Iata deci cum a ramas ursul fara coada. Nu pentru ca ar fi poftit la peste. Nu, nici vorba. Ci pentru ca a vrut sa fie la moda.

Deh! Asa-i trebuie!