Eminescu si stiinta

“Porni Luceafarul. Cresteau!

In cer a lui aripe ...”

Impresionata este aceasta viziune autobiografica pe care ne-a lasat-o Eminescu, Hyperionul poeziei romanesti, aparut intr-o zi de mijloc de ianuarie pe bolta spiritualitatii noastre nationale, inaltat la loc de cinste in constelatiile liricii universale si a carui stingere ne prilejuieste un pios moment de reculegere si de inalta cinstire a imensei mosteniri de cultura fara de care este greu sa ne imaginam ce am fi devenit.

  Coplesiti de aceasta opera de dimensiuni gigantice, acum, la peste o suta de ani ce ne despart de existenta Poetului, avem din ce in ce mai mult sentimentul, mai cu seama in ceea ce priveste studierea operei sale fiziologice, a culturii si intuitiilor stiintifice pe care le-a inglobat in poezia si eseurile sale, ca descoperim cu uimire si admiratie valente si interpretari noi, originale, care nu pot fi acceptate decat cu conditia de a-i conferi geniului nostru poetic national prerogativele de precursor in domeniile unor adevaruri stiintifice de necontestat astazi. Parca si in acest context se adeveresc versurile:

“Era pe cand nu s-a ivit

Azi o vedem, si nu e.”

Caci ce poate fi mai socant si emotionant totdata decat gandul ca, inainte cu mai bine de o jumatate de secol de la formularea teoriei stiintifice, Eminescu a descris intr-un mod atat de plastic si incantator povestea genezei si evolutiei Universului, viziune care nu putea sa se nasca fara o temeinica si aprofundata cunoastere stintifica, asociata unei intuitii geniale.

Mai mult chiar, versurile:

“Caci unde-ajunge nu-i hotar

Nici ochi spre a cunoaste

Din goluri a se naste ...”

ne pot convinge ca Eminescu a intuit ceea ce nici astazi multi nu pricep usor, anume legatura organica intre spatiu si timp, ceea ce e la un pas de teoria relativitatii generalizate. Caci, asa cum spune poezia, “vremea” nu se poate naste din nimic, ea (timpul) trebuie deci asociata spatiului.

Dorinta noastra este sa relevam faptul ca Eminescu, marele nostru poet national, a intuit, vadind o geniala capacitate de patrundere a esentei existentei obiective, o serie de adevaruri stiintifice, acceptate si exprimate azi intr-un formalism academic greu de patruns pentru profani, iar pe de alta parte ca asa-zisa incompatibilitate dintre stiinta si literatura este o inventie cultivata doar de pseudovalorile care, din nefericire, au proliferat si mai prolifereaza si acum in cultura. Deci spreram sa va fi prezentat, in cateva randuri, opera lui Mihai Eminescu intr-o ipostaza mai putin cunoscuta pana acum.