Univers de copil

A+ R A-


Eros şi Psiheea

 

Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie - probabil după o veche legendă greacă - de către scriitorul Apuleius, în opera sa „Măgarul de aur”. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi, sub diferite variante, a pătruns în folclorul multor popoare.

 

Eros, dragostea, la început era, pentru grecii vechi, numai forţa universală, care uneşte fiinţele perechi, perechi, făcându-le să se înmulţească. El a unit-o pe Gheea, cea dintâi zeiţă, cu Uranus, cel dintâi zeu. Mai târziu, poetizând legenda, grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat, dându-i drept părinţi pe Afrodita, zeiţa dragostei, şi pe Ares, zeul luptelor nesăbuite. Întruneau astfel în dragoste, în chip poetic, frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares, vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu, ţinând în mână o liră. Arătau în acest fel că simţămintele, reprezentate prin liră, pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă.

 

În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. Opera, un giuvaer de piatră, a fost răpită de romani din Elada. Aici Eros, Cupidon sau Amor - cum îi spuneau romanii - este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. El are un arc, din care este gata tocmai să tragă o săgeată, poate muiată în miere şi foc, poate în otravă şi venin. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă - torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor, după ce el îi ţintea cu săgeţile.

 

Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. Fără îndoială că această operă, săvârşită de un artist necunoscut, a inspirat nu numai pe poeţi, ci şi pe pictori şi pe muzicieni, într-atât este de armonioasă marmura dălţuită.

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Statusuri de Sfantul Gheorghe

Statusuri de Sfantul Gheorghe

Statusuri de Sfantul Gheorghe   Sfantul Mare Mucenic Gheorghe este sarbatorit de credinciosii ortodocsi pe data de 23 aprilie. Numele Sfantului Gheorghe si derivate ale acestuia sunt foarte frecvente. Daca doriti sa...

Cand apar dintii la bebelusi

Cand apar dintii la bebelusi

Cand apar dintii la bebelusi In acest articol vom arata cum si cand se ivesc dintii la bebelusi, iar parintii sa stie sa ia masuri din vreme. Astfel,...

Despre memoria si viata furnic…

Despre memoria si viata furnicilor

Despre memoria si viata furnicilor Toate furnicile dintr-un furnicar se cunosc intre ele chiar dupa cateva luni. Pana a se ajunge la aceasta concluzie, s-au facut numeroase si diverse experiente. S-au...

Poezii de Paste pentru copii

Poezii de Paste pentru copii

Poezii de Paste pentru copii   Poezii de Paste pentru copii, care sa le insenineze si sa le bucure sufletul.   Tudor Arghezi - De Pasti   La toate lucarnele si balcoaneleAu scos din cer...

Caii faraonilor

Caii faraonilor

Caii faraonilor Cainele a fost primul animal domesticit de om, primul aflat alaturi de el in negura timpurilor, iar ultimul, se pare, a fost calul. Locul in care a fost domesticit...