Homeopatia intre utilitate si mister

Dintre numeroasele discipline sau, mai bine zis, preocupari care au in vedere conservarea sanatatii, prevenirea imbolnavirilor si vindecarea bolnavilor, hemeopatia este daca nu cea mai neindreptatita, in orice caz, cea mai ciudata si mai controversata.

 

Acum doua milenii si jumatate, Hipocrate afirma ca o boala se poate vindeca fie prin administrarea unor substante care are efecte contrare simptomelor, fie prin administrarea unui remediu care, in mod obisnuit, declaneaza in organismul sanatos simtomatologia pentru anihilarea careia se administreaza. Grosul medicinii s-a dezvoltat pe linia primei variante si asa ne-am obisnuit cu totii sa speram de la actul terapeutic. Dar si celalalt drum fusese trasat. Ciudat este fatul ca marile rataciri s-au produs pe calea larga. Poteca homeopatica, exceptand cazul psihiatric al contelui Cesare Mattei, n-a cunoscut contractii de neimpacat, oricay s-ar fi luat de barbi sacerdotii acestei tehnici terapeutice, care nu a prea avut arte de teoreticieni de calibrul celor care au iesit la drumul mare.

In istoria medicinii, observam, la o cercetare atenta, ca toti titanii iau in consideratie statutul homeopatiei. Texte greu de inteles din Avicenna si Paracelsus sunt, pentru un ochi avizat, referiri la homeopatie. Se considera ca parintele homeopatiei ar fi totusi Samuel Hahnemann, care si-ar fi inceput actvitatea in preajma anului 1800. Dintre urmasii sai, doi atrag atentia: Vannier tatal si Kent, dar pana la sfarsitul secolului, numarul acestor titani recunoscuti va fi, in mod sigur, mai mare.

De ce medicii accepta greu homeopatia? Din mai multe motive. In primul rrand, ar mai fi ceva de invatat, pe langa ceea ce si-au insusit, ca teorie, in anii de formare. Apoi, acest ceva este mai greu. Apoi, acest ceva este cu totul altfel decat e ceea ce au invatat pana atunci, e ca geometriile neuclidiene, pentru profesorii de matematica ai unei scoli elementare. Nevoia de matematici superioare a unui asemenea profesor e similara cu nevoia lui Gil Dobrica de vocea lui Enrico Caruso.

Ceea ce sustine homeopatia este impotriva legilor bunului simt medical comun, asimiliat de secole, si daca ar avea rezultate pozitive care sa-i alimenteze efectivul de partizani, medici si pacienti, de multar fi devenit falimentara si nu ar mai fi interesat pe nimeni.

Dar sa vedem ce sustine homeopatia. In primul rand sustine faptul - cu cat doza este mai mica (de fapt, cu cat diluatia e mai inalta – acesta e limbajul propriu) cu atat efectul e mai napraznic. Daca luam in consideratie ca, odata cu prilejul fiecarei diluatii se realizeaza o asa numita „dinamizare”, constand ditr-o suta de lovituri (sau zguduituri) aplicate recipientului ce contine diluatia respectiva, putem accempta „valabilitatea faptului” prin existenta a ceva care, la prima vedere si eventual si la a doua, ne scapa, daca nu simturilor, macar intelegerii. Apoi, homeopatia sustine ca remediul de care are nevoie un bolnav depinde si este indicat de ceea ce-i place si de ceea ce nu ii place acestuia sa manance, precum si d eorele din zi in care bolnavul se simte cel mai bine si cel mai rau. In functie de aceste elemente, pentru tratamentul hemoroizilor, de pilda, se alege unul sau altul din vreo patru, cinci remedii. In sfarsit, daca nu ai gasit remediul bun, degeaba dai unul de alaturi, ca nu are nici un remediu. Daca te doare umarul drept iei un remediu, daca te doare stangul, trebuie sa iei alt remediu. Daca iti curge sange din nara dreapta iei un remediu, iar daca iti curge sange din cea stanga, iei alt remediu. Mama si trei copii ai ei se imbolnavesc de tuse convulsiva. Fiecare trebuie sa ia cate un anumit remediu, care poate fi deosebit de al celorlalti, pentru a se face bine.

Daca nu ar avea rezultate pozitive homeopatia s-ar fi aruncat de mult la gunoi. Dar, in mod surprinzator, se intampla ca homeopatia sa rezolve probleme pe care nu le poate nici macar alina medicina alopata. Si atunci, mereu se vor gasi medici care s-o invete si bolnavi care s-o solicite.

Este suficient sau este prea putin faptul ca homeopatia este o realitate justificata? Raspunsul la aceasta problema clasifica, il dezvaluie pe omul care se pronunta si nu homeopatia. De la o anumita intensitate a apararii in sus, avocatii hemeopatiei au ceva de sectanti in ei, dupa cum, de la o anumita intensitate a exprimarii neincrederii in ea in sus, degeneratorii capata etichete pe care scrie fie „intelect deficitar”, fie „inchizator intarziat”.

Recomandand medicilor sa practice homeopatia, printr-o hotarare a ministerului sanatatii, inca din anul 1981 au fost infiintate cabinete medicale homeopatice.

Homeopatiei nu ii este frica de trecerea timpului. Daca ne gandim insa la bolnavi, parca ni se strange sufletul. Ei merita, totusi, si sansa acestui tip de tratament in care nu iti vine sa crezi, dar care da rezultate. Remediile homeopate se prepara pornind de la substante naturale, majoritatea plante, dar si minerale sau produse de origine animala (chiar unele veninuri folosite si in alte terapii). Prin diluare si dinamizare progresiva intr-o solutie alcoolica se obtin diferite potente ale unui remediu. Remediile sunt mai eficiente decat ceaiurile preparate din aceleasi plante. Prin homeopatie poate fi tratata orice afectiune, acuta ori cronica. Medicul dvs. trebuie sa cunoasca detalii din viata voastra legate de problemele pe care le aveti (simptome, locul exact al durerii, cauze, somn, istoric medical, istoric familial, apetit, preferinte alimentare, aspecte comportamentale, aspecte psihoemotionale, etc.). De ce? Deoarece medicul trebuie sa stie cat mai multe despre dvs. pentru a gasi remediul cel mai potrivit care sa va fie de folos. Sanatate maxima!