Leaganul la diferite popoare si cantecul duios de leagan de-a lungul timpului

Nani, nani, puisor …

Cantecul duios de leagan dateaza din toate timpurile si cu mici modificari se gaseste la toate popoarele. In toate timpurile si la toate popoarele a fost cantat, cel mult daca cuvintele au fost schimbate. Nici melodiile nu sunt prea mult diferite unele de altele: domoale si dragastoase, putin taraganate, adormitoare si totdeauna foarte simple. In ele traieste cea mai curata, cea mai adanca si totdeauna cea mai tainica fericire a omenirii.

Dar si in cazul acesta se povesteste vechea intelepciune ca isi va pierde poezia sa din vremurile stravechi chiar si ceea ce e mai frumos, ceea ce e mai sfant pe lume. Caci daca fiecare mama, in zilele noastre, traieste multe ore frumoase langa leaganul copilului ei, ore de multumire sufleteasca si de fericire deplina, tot mai adesea, viata nu-i lasa vreme, nici dispozitie sa adoarma pe micul ei copil, cu cantece de leagane gingase. Nevoile, munca de toate zilele, cheama pe mama la alte indatoriri, si atunci trebuie sa se asigure existent neajutorata a copilului cat mai bine si pentru o durata cat mai lunga. Leaganul este desigur cel mai potrivit loc unde copilul sa poata fi in siguranta si acest leagan nu este astfel numai un decor pentru copilul caruia sa i se cante “nani, nani”, ci totdeauna loc de adapost sigur si comod.

Oricat ar fi simtamantul de mama acelasi, in toata lumea, tot pe atata se doesebeste, unul de altul, felul in care copilul este pazit si ingrijit. Leaganul – ca loc de odihna al sugarului/bebelusului – a trecut prin nenumarate transformari, din timpurile sale stravechi, irar formele lui sunt mereu altele, in diferitele tari. Sa ne amintim doar de transformarile pe care leaganele le-au suferit la noi. Albia, pe care o nici macar cei mai saraci nu o mai folosesc, patutul cu leganatoare, care se intrebuintau si carutul usor, facut din lemn sau din impletitura de cos, sunt doar cateva forme, mai insemnate, din cele nenumarate, pe care le-a luat leaganul.

Punctual de vedere de care se tin e seama in conformarea leaganului de copii, se sprijina, inainte de toate, pe felul de viata si indatoririle mamei. Nu tuturor femeilor le este dat, ca europenelor, sa se poata sustrage, cel putin cateva ore pe zi, de la toate obligatiile, spre a se putea ingriji de puiul/copilasul lor, asa ca sa-l adoarma in pace, in leagan. La popoarele primitive – si nu numai la acelea – mamele isi duc copilul totdeauna cu ele si fantezia, cu care ele stiu sa gaseasca mijloace, de a-l purta, este fara margini. Fara de margini este totodata si spiritual de sacrificiu, cu care aceste mame iau asupra lor pe micuti, care adesea sunt sarcini destul de mari.

Pieile rosii din America si unele popoare din Siberia isi fac un leagan purtator, care fie este construit in chip cu totul primitiv, dintr-o scandura, cu o margine batuta in cuie, fie are aspectul unei corabioare mici, astfel incat copilul sa poata fi aparat totdeauna de soare. In ambele cazuri, bineinteles, copilul trebuie sa fie invelit in scutece groase, asa incat sa stea pe moale. Capul se odihneste de asemenea pe carpe sau pe o bucata de blana. Cele mai adesea aceste leagane purtatoare au, in afara de legaturile necesare, si un dispozitiv pentru atarnat: lanturi sau sireturi din piele asigura o stabilitate suficienta. Leagane asemanatoare se cunosc si in Scandinavia.

Un fel deosebit de leagane sunt acelea pe care mamele il poarta ca o ranita sau ca un sac de drum, pe spate. Acestea se intrebuinteaza mai ales la popoarele care sunt nomade si au avantajul ca ingaduiesc micului calator, chiar daca acesta trebuie sa fie strans mai tare, sa aiba o priveliste mai larga.

Nenumarate sunt insa chipurile cum , multe mame, isi duc cu ele copiii, fara nici un fel de leagan. O legatura de carpe, dibaci facuta, slujeste drept sprijin, iar trupul mamei imprumuta siguranta si moliciunea. Fetitele, de mici, invata cum trebuie sa duca cu ele, intr-o carpa infasurata ca un sal pe fratii si surorile mai mici.

De la cei primitivi la cei ultraculti nu e decat un pas: femeia moderna si-a apropiat tehnica negresei din Sudan spre a lua cu ea, pe spate, la sfarsitul saptamanii pe copil, ca sa plece cu ei, in excursie de placere. In felul acesa, copilul e cu ea, nu trebuie sa aiba grija, iar cantecele rasuna mai limpezi si mai vesele, decat oricand. Iar seara, cand negresele cad, cantecul domol de leagan suna, ca sa adoarma pe puisor. Atunci, printre trunchiurile argintii ale copacilor din padure, stralucitoare, la razele lunii celei blande, se aude rasunand: “Nani, nani, puiul mamii …!”