Univers de copil

Legenda lacrimioarei

Gingasele lacrimioare cu parfumul lor imbietor, delicate, dragalase si deosebit de frumoase sunt simbolul reinnoirii, al puritatii si al sentimentelor curate. In jurul lacrimioarei plutesc numeroase superstitii, mituri si legende, fie crestine, fie de natura pagana.

O legenda crestina spune ca lacrimioarele au izvorat din lacrimile varsate de Fecioara Maria langa crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos. De la aceasta legenda provine si denumirea populara a lacrimioarele de “lacrimile Fecioarei Maria”.

O alta legenda crestina spune ca lacrimioarele provin din lacrimile de tristete ale Evei dupa ce a fost alungata impreuna cu Adam din gradina Raiului.

Conform mitologiei romane, margaritarele sau lacrimioarele sunt de fapt izvorate din picaturile de transpiratie ale zeitei Diana, zeita vanatoarei, care au cazut pe pamant in timp ce aceasta fugea incercand sa scape de Faunul care o urmarea.

Intr-o alta legenda se spune ca privighetorile nu incep sa cante pana cand parfumul lacrimioarelor, inflorite in luna Mai, nu inmiresmeaza vazduhul.

Conform altei legende, Margaritarul s-a fi indragostit de incantatoarea Zana a Primaverii. Zana i-a aratat lacrimioarei multa bunavointa iar margaritarul a inflorit de fericire si iubire. Insa zeita a pornit intr-o calatorie in jurul lumii si uitat total de floarea margarit. Atunci din strafundurile inimii lui s-au scurs lacrimi de dor.

O legenda slavona veche ne povesteste ca Volhova, fiica imparatului apelor, era indragostita de neinfricatul Sadco. Intr-o zi ea a vazut in stralucirea lunii doua siluete, in care l-a recunoscut pe Sadco, care o imbratisa pe Liubava, o fata de pe pamant. Ranita in sentimentele ei, fata imparatului si-a intors privirea si a plecat din acel loc. Insa, din ochii ei albastri, de o frumusete fermecatoare, au inceput sa lacrimi curate si numai luna a vazut cum aceste lacrimi curate s-au transformat in flori gingase, impodobite cu margaritare fermecate. De atunci, lacrimioara este considerata simbolul dragostei curate si duioase.

Intr-o legenda franceza, viteazul si bravul luptator Sfantul Leonard, un prieten apropiat al regelui Clovis, isi dorea sa isi petreaca restul vietii in comuniune cu Dumnezeu. Astfel, Sfantul Leonard s-a retras ca pustic intr-o padure. Pentru a putea insa locui in acest loc retras, Sfantul Leonard a trebuit sa dea o lupta sangeroasa cu un dragon care incerca sa il determine sa renunte la viata de pustnic. In urma bataliei se povesteste ca pamantul padurii a fost acoperit de plante otravitore in locurile in care a curs sangele dragonului si de lacrimioare, in locurile in care s-a scurs sange din ranile Sfantului Leonard. Si in ziua de azi, aceste paduri din Franta, in care apar an de an lacrimioarele, sunt cunoscute sub numele de padurile Sfantului Leonard.

O alta legenda spune ca traiau odinioara, in mijlocul unui castel din basme, doi copii de rege: un baiat si o fata. La nastere, cei doi copii au primit de la zana lor cea buna cele mai minunate daruri: frumusete, intelepciune, cumintenie. Cei doi copii au crescut impreuna si isi petreceau majoritatea timpului impreuna, jucandu-se in gradinile pline de flori ale palatului. Din nefericire insa, cand copiii au ajuns la varsta de 10 ani, o boala nemiloasa a cuprins tinutul in care locuiau si intregul lor regat a fost cuprins de jale. Printre cei atinsi de boala s-a numarat si fata regelui, care a murit. Baiatul regelui, care tinea foarte mult la sora lui, a inceput atunci sa planga si nu s-a mai putut opri. Atunci, lacrimile sale s-au transformat in niste flori albe, micute, care s-au asternut peste toate vaile si gradinile unde se jucau pana atunci cei doi printi. Printul a fugit de la castel si s-a ascuns de lume, pentru a nu fi vazut de ceilalti ca isi plange sora. Florile nascute din lacrimile sale au capatat numele de lacrimioare.