Univers de copil

A+ R A-


Luna mai a primaverii

Luna mai a primaveriiMai este cea mai frumoasa luna a anului, atat de frumoasa, ca stamosii nostri latini i-au dat numele unei zane. Ea ne rasfata pe toti, pana si pe cei carora le este dor de iarna, daruindu-le o ultima zapada, o zapada jucarie, o ninsoare de petale. Despre cum in popor se vorbeste de miezul iernii si miezul merii, daca s-ar vorbi si despre miezul primaverii, atunci luna mai ar fi aceasta. Dar nu se spune miezul primaverii, nici miezul toameni, si nu stim de ce.

Primavara nu ne sfiim sa marturisim ce nu stim, deoarece sunt atat de multe de stiut incat ne ramane mereu ceva pentru maine – culoarea unei alte flori, glasul unei alte pasari, si zilnic cateva minute care, ca niste margele, se desprind din siragul noptii si trec in cel al zilei, devenind brusc stralucitoare. Dar sunt si lucruri pe care le intelegem dintr-o data, pentru ca se vad, cum se zice, cu ochiul liber.

De exemplu, cum varstele se apropie foarte mult unele de altele, pentru simplul motiv ca primavara copiii cresc iar parintii intineresc. Si tot acum, descoperim cu uimire ca locul natal este cel mai frumos din lume, asa se face ca multi copii scriu prima lor scrisoare, unui prieten, oricum, numai pentru a anunta ca primavara a sosit, campul iar a inverzit. Ei stiu ca ea a sosit peste tot, dar sunt incredintati ca in locul lor e mai frumoasa ca oriunde, ceea ce este pe deplin adevarat. Si, cu toate ca nu suntem cosmonauti, tot acum e timpul cand parca ne desprindem o clipa de pamant, il vedem din cosmos si luam mai bine aminte ca pe el traim miliarde de oameni, dar si miliarde de copaci, miliarde de animale, de flori, de pasari, de albine. Si nu exista copil care sa nu murmure in gandul lui ori sa marturiseasca unui prieten: de-as avea eu o putere! …

Dar ei chiar au. Caci nu exista parinte care sa nu spuna ca aceia care ii dau puterea de a lupta pentru frumusetea lumii sunt copiii. O armonie dulce adie din cosmos pe o rotire completa a pamantului in jurul axei sale este o zi, un ocol al lunii in jurul nostru e o luna, o calatorie a pamantului in jurul soarelui e un an. Si ce intelepciune a anturii sa nu fie niciodata noapte peste tot, veghem si dormim cu randul, ochi larg deschisi pazesc fara incetare pamantul …


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Alimente energetice in regimul…

Alimente energetice in regimul femeii insarcinate

Alimente energetice in regimul femeii insarcinate   Alimentele energetice in regimul femeii insarcinate sunt reprezentate de proteine (necesare construirii tesuturilor), glucide sau zaharuri (necesare arderilor, aidoma combustibilului cu care se alimenteaza o...

Grafia toponimului Sarmisegetu…

Grafia toponimului Sarmisegetusa

Grafia toponimului Sarmisegetusa Principala asezare traco-geto-dacica Sarmisegetusa Basileion a fost cucerita si distrusa de romani, in urma celui de al doilea razboi cu dacii (105-106). Aproximativ intre anii 108-110, imparatul Traian...

Cele patru zane

Cele patru zane

Cele patru zane   Va oferim spre lectura o poezie scurta si frumoasa despre anotimpuri, avand un titlu sugestiv „Cele patru zane”.   Patru zane, rand pe rand, Vin si pleaca-n zbor cantand.    

An Nou Fericit 2014

An Nou Fericit 2014

An Nou Fericit 2014   Lasati grijile la o parte si bucurati-va de un nou inceput. An Nou Fericit 2014 cu sanatate, belsug, noroc si fericire. Visati, dati frau liber imaginatiei si...

Felicitari animate de 8 Martie…

Felicitari animate de 8 Martie pentru mama

Felicitari animate de 8 Martie pentru mama   E 8 Martie, e Ziua mamei. Fiinta cea mai draga, cea care ne-a calauzit fiecare pas. A fost langa noi in fiecare moment si...