Pana de Condor

Condorii! I-am vazut plutind, incet, deasupra culmilor abrupt ale Cordilierilor. Erau ca niste stele vinete, alunecand pe langa o stanca neagra, “pariakata”, spre cosmosul albastru, cu sclipiri de cristal … Niciodata nu coborau. Urcau mereu in volute spiralate, pana dispareau … Condorii, chiar si cand sunt desenati pe ceramica de Machica, incrustati pe bratarile nemuritoare ale stravechiului Chavin, au capetele plesuve indreptate numai in sus.

Daca in miturile preincase, sarpele si broasca semnificau adancul, iar jaguarul si puma suprafata pamantului, numai condorul avea darul sa intruchipeze inaltimea, cerul. Desigur, uneori, pe enigmaticele “stelas” precolumbiene, mai apare si buho – bufnita, dar ea este cea care “miroase” si cu intelepciune gaseste calea de urmat – care uneori poate duce si … spre fundul pamantului …

La Huaraz, intr-o duminica, a aparut un grup de dansatori. Le-am urmarit cu atentie dansul cu bete – care se asemana foarte mult cu “calusul” nostrum si cand dintr-o palarie s-a desprins o pana lunga, alba-aurie, am incercat s-o ridic de la pamant.

Waka – Waka! A strigat dansatorul, oprindu-ma sa ma ating de ea.

Dar, care or fi sensurile subtile ale acestui cuvant?

In Cordilieri, “sira spinarii” Americii de Sud, tot ceea ce e extraordinar devine Waka sau Huaca, si prin aceasta lucru venerat.

Mirarea e mare, pentru fiecare. “Cum, chiar si o banala pana?”

Dar pana, aceasta pana, nu e deloc banala. Vorbim despre o pana de CONDOR! …