Poetul Octavian Goga si copilaria

Ar putea parea de necrezut faptul ca un poet militant si social care a cantat cu atata vigoare trecutul nostru istoric (Oltul), suferintele celor multi si obiditi (Clacasii, Plugarii), idealul unitatii nationale (La noi), precum Octavian Goga (1881-1938), sa gaseasca in el atatea resurse de gingasie si duiosie, incat sa poata provoca magistral universul copilariei. Si totusi, desi nu s-a subliniat nicioadata, Goga e si un poet al copilariei, al propriei copilarii si al copilariei in genere, cu toti factorii pe care ii implica: amintirea bunicilor, a parintilor si a casei parintesti, a locurilor natale, a prietenilor de joaca si strengarii, a figurilor umane care s-au constituit in opera lui intr-o galerie de figuri simbolice (Dascalita, Apostolul, Laie Chiorul, Un om, etc.). Octavian Goga s-a nascut la 1 aprilie 1881 in comuna Rasinari de langa Sibiu. Copilaria poetului a fost frumoasa, leganata de basme si legende, desfasurata in ritmul doinelor si al baladelor. Octavian (Tavi, cum i se spunea in familie, nume cu care a semnat multe poezii) era fiul dascalitei Aurelia Bratu si al poetului Iosif, nascut in satul Craciunel de pe Tarnave, unde micutul Tavi si-a petrecut multe vacante, zburdand prin livezi si pe campii, observand scene dramatice care vor inflori in constiinta lui artistica, in opere nepieritoare. De aceea, acolo trebuie cautata geneza poeziei Clacasii, a lui Laie Chiorul ...

La Craciunel, tatal sau ii povestea intamplari cumplite din revolutia de la 1848. Erau povesti adevarate care faceau sa scapere in ochii lui albastri plesne din fulgerele unei manii inabusite de veacuri. Aceasta stare de spirit se va resimti in poeziile lui protestatare. Cu ajutorul mamei sale, dascalita Aurelia, Goga va invata sa scrie si sa citeasca. Va cunoaste adanc viata satului si oamenii simpli, traditiile si obiceiurile lor, universul lor spiritual asa cum se exprima el in folclor si in toiul sezatorilor, caci ecouri din duhul si atmosfera lor vor razbate puternic in poeziile sale, unde in pacea serilor de toamna coboara Ileana Cosanzeana si zane balaie, vin eroi cu coifuri argintate, suspina doinele si rade hora, precum in Plugarii. Nevestele, plangand, sporesc in sezatori fuiorul pe fus, asteptand barbatii dusi „in slujba la imparatul”, adica luati in armata austro-ungara, caci pe atunci Transilvania se afla sub stapanire straina. Ca elev in clasa I la scoala primara din satul natal, Goga a avut calificativul foarte bine. La toate obiectele a fost notat cu 1, pe atunci nota cea mai buna. Ca invatator l-a avut pe Moise Fratila, intelectual inimos si patriot, care a slujit scoala din Rasinari vreme de 37 de ani si care i-a fost modelul pentru poezia sa Apostolul.

De la Rasinari, viitorul poet, in varsta de 9 ani, pleaca in anul 1890 la liceul din Sibiu. Momentul ruperii de sat si de familie cunoaste si el ecouri prelungi in poeziile Batrani, Reintors, Casa noasta, Zadarnic, Prima lux, aceasta din urma consemnandu-l ca o fila de jurnal intim de mare autenticitate:

Intr-o duminica de toamna ... Vezi, ca prin vis mi-aduc aminte ...

M-a sarutat cu lacrimi mama cand mi-a-ncheiat, la gat camasa,

Zambind m-a mangaiat pe frunte si nuci mi-a dat din san nanasa,

Si tata m-a batut pe umar si m-a-ndemnat sa fiu cuminte ...

Obosit, copilul adoarme in bratele bunicii si are un vis ingrozitor. Orasul ii apare ca un imens balaur cu solzi stralucitori, auriti, cu o gura rosie cat aprinsul soare si trupul ii tremura de groaza, ca trupul pasarii ranite, cand tata ii psune: „Ne ducem in oras la scoala.”

Era in toamna anului 1890. De aici inainte, incepe un nou capitol in viata copilului Octavian Goga care va ajunge cu volumul Poezii din 1905, un adevarat poet national, al carui centenar il sarbatoreste azi intregul nostru popor si alaturi de el toti copiii tarii.