Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Valentele educationale ale plastilinei
Duminică, 08 Decembrie 2013 21:40

VALENŢELE EDUCAŢIONALE ALE PLASTILINEI

 

                                                               Educatoare: Portik Laura

                                                              Grădiniţa P. P. Nr.1 Reghin

 

Rezumat

            In activitatea didactică - cadrele didactice, dar şi acasă - părinţii utilizează în jocul lor cu copiii plastilina deşi nu se cunosc îndeajuns de bine beneficiile pe care le are aceasta în dezvoltarea copilului. Modelajul stimulează dezvoltarea motricităţii fine având efecte pozitive atât în pregătirea pentru scris cât şi în domeniul cunoaşterii, al creativităţii, al exprimării prin artă.

           

            Copiii au o înclinaţie aparte pentru apă şi nisip, ca fiind cele mai naturale materiale de joacă din câte există. Cele două elemente fundamentale ale existenţei noastre apa şi pământul ne oferă energie, putere, dar şi relaxare şi bucurie. De la apă, nisip sau pământ până la plastilină nu este decât un pas.

In cadrul activităţilor artistico-plastice, modelajul este o activitate prin care copilul percepe şi transfigurează realitatea în mod tridimensional realizând diferite produse prin efort propriu.

Plastilina este un material pe care îl găsim în orice papetărie sau supermarket. Cu toate acestea  părinţii nu o prea cumpără deoarece nu ştiu cu rolul şi importanţa acestei pentru dezvoltarea copilului.

Plastilina este asemenea lutului, un material cu potenţial educativ extrem de mare. Ea poate fi folosită de către copiii de la vârste fragede; dar copilul trebuie supravegheat permanent pentru a nu fi tentat să „guste” plastilina ori să-şi bage bucăţi în năsuc. Aceasta este un material de stimulare senzorială, intrând în aceeaşi categorie cu apa şi nisipul. Prin urmare, plastilina are un rol important în dezvoltarea copilului mic, a preşcolarului, dar şi a şcolarului mic. Pe lângă simplul modelat al plastilinei, pentru copilul mic a face o minge sau un coşuleţ nu este chiar aşa de uşor, cei mici pot folosi diferite unelte, care să-i ajute să facă lucruri mai complicate: prăjituri, jucării etc.

Un alt aspect important al modelării se referă la stimularea imaginaţiei şi a creativităţii. Copilul va înţelege treptat că poate să obţină o mulţime de figurine din plastilină, în plus obiectele ori jucăriile mici îmbogăţesc mult jocul copilului, chiar dacă el nu e foarte îndemânatic. Un cerc poate fi pentru el un soare, o minge, o prăjiturică etc.

Creşterea perioadei de timp în care copilul modelează plastilina determină creşterea atenţiei şi implicit creşterea puterii de concentrare. El devine interesat, iar pe măsură ce primeşte mai mult sprijin şi mai multă atenţie din partea părinţilor, educatoarei , va fi tentat să stea mai mult timp la planşetă; de asemenea, dezvoltarea abilităţi de a modela, coordonarea tot mai precisă a degetelor mâinii şi coordonarea oculo-motorie au un rol important în menţinerea concentrării sale.

Modelarea asemenea nisipului şi apei are un rol liniştitor, calmant;ea constituie un mijloc de eliberare a tensiunilor pe care orice copil le acumulează de-a lungul zilei. Faptul că el împrăştie plastilina peste tot nu înseamnă că este dezordonat ci că este relaxat. Aşadar, este bine de luat în calcul acest aspect. Copilului trebuie acordat suficient de mare spaţiu pentru această activitate, pentru a se desfăşura liber pentru a nu se simţi constrâns de spaţiu.

Totodată prin manipularea plastilinei, modelarea mai întăreşte muşchii mâinii, dezvoltă coordonarea necesară copilului, spre exemplu pentru a mânui tacâmurilor, pentru a scrie ori desena. Prin modelarea plastilinei copilul poate fi pregătit pentru învăţarea literelor şi cifrelor. Odată ce a învăţat să modeleze un „ şarpe” acesta poate fi utilizat în obţinerea formelor literelor şi cifrelor, percepţia lor vizuală fiind astfel îmbogăţită cu percepţia kinestezică.

Activitatea de modelare a plastilinei nu este o activitate simplă. Experienţa trăită de copil este una a cunoaşterii şi de aceea este indicat ca aceasta să fie susţinută de elementul emoţional: să exploreze necunoscutul împreună cu cadrul didactic ori părintele. Lucrul cu plastilina nu poate să decât un efect benefic asupra copilului prin dezvoltarea creativităţii,  mişcărilor mâinilor, gândirii spaţiale, conceptului de culoare, având şi un efect benefic asupra sistemului nervos, contribuie şi la dezvoltarea unei relaţii armonioase între gândire-îndemânare şi afectivitate. Modelajul contribuind şi la deblocarea şi facilitarea cu succes a comunicării verbale legate de experienţele şi trăirile acestuia.

Instrumentele folosite în tehnica modelajului sunt spatulele de lemn, planşetele şi un rulou cu care se întinde materialul. Procedeele folosite de regulă sunt: mişcarea translatorie, mişcare circulară, aplatizarea, adâncirea, presare,a scobirea, netezirea.

Copiii iubesc modelajul, ei trebuie îndrumaţi şi sprijiniţi de către adulţi pentru a cunoaşte bine procedeele şi tehnicile de lucru specifice modelajului. Necunoaşterea acestora facă să scadă interesul şi potenţialul creator al copiilor.

 

Bibliografie:

Maria Bojneag „Modelajul începutul unei pasiuni” Editura Tehno-Art, Petroşani 2007

 

Revista cu ISSN

Mijloace si forme de realizare la pregat…

PREGĂTIREA PREŞCOLARILOR PENTRU SCRIS MIJLOACE ŞI FORME DE REALIZARE                                              Prof. Înv. Preşc. Barbu Stela                                            Grădiniţa P.N. Nr. 6 Lugoj Structură A                                            Grădiniţei Pp. Nr.2 Lugoj     Învăţământului preşcolar  îi...

Read more

Fisa cadru pentru post cadru didactic in…

FIŞA CADRU A POSTULUI - CADRU DIDACTIC ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR (educatoare, învăţători, profesori pentru învăţământ preşcolar/primar, profesor)     În temeiul Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul contractului individual...

Read more

Pasi mari si mici in educarea copilului

PAŞI MARI ŞI MICI ÎN EDUCAREA COPILULUI   Profesor Marta Cristiana NEGRAIA   L’éducation d’un enfant tient en égale mesure de ses parents et de leurs compétences et désirs, mais aussi de l’école et...

Read more

Baza sportiva si dotarea materiala pentr…

METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR       CAPITOLUL VII   BAZA SPORTIVĂ ŞI DOTAREA MATERIALĂ PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPORTIV INTEGRAT ŞI SUPLIMENTAR     Art.29. Alături de selecţie, existenţa şi calitatea bazelor sportive,...

Read more

Spune Nu drogurilor - tipuri de droguri …

Spune Nu drogurilor - tipuri de droguri - crack

1.     Crack-ul   La mijlocul anilor 80 a apărut în SUA şi mai târziu în Europa un drog care seamănă, din punct de vedere al procesului de producţie, cu drogurile sintetice...

Read more

Capodopere ale literaturii franceze

CAPODOPERE ALE LITERATURII FRANCEZE prof. Drăgian Ana-Elena Colegiul Tehnic ,,Constantin Brâncuşi’’ Oradea Literatura franceză este considerată ca fiind una dintre cele mai bogate şi variate din lume, în...

Read more

Study on subjectivity and feminism_Virgi…

STUDY ON SUBJECTIVITY AND FEMINISM IN VIRGINIA WOOLF’S THE NEW DRESS Part II   Prof. Delia Ilona Cristea Colegiul Naţional Elena Cuza, Craiova It is through the searching for a language...

Read more

Calitate si eficienta didactica prin uti…

CALITATE ŞI EFICIENŢĂ DIDACTICĂ PRIN UTILIZAREA METODELOR MODERNE     Prof. Adriana-Cristina Rădoi Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.1, Tg-Jiu       Implementarea educaţiei centrată pe copil prin utilizarea metodelor şi tehnicilor active de învăţare este din...

Read more