A FI PĂRINTE

Profesor: Teodorescu Lăcrămioara

Şcoala cu clasele I-VIII Moviliţa

            ,,Meseria,, de părinte este una dintre cele mai grele, deoarece creşterea unui copil presupune o mare răspundere. Baza conceptului de părinte presupune a da dovada de dragoste necondiţionată,, o dragoste ce vine din interiorul nostru. Nu exista bucurie mai mare pentru un părinte decât atunci când rodul muncii sale este o persoana integrată social care îşi cunoaşte propria valoare şi respectă valorile celor din jur.

            Nu există o reţetă specială pentru a fi un bun părinte. Totuşi există anumite ingrediente care sunt indispensabile.

            Creşterea unui copil este una dintre cele mai dificile si de mare răspundere îndatoriri ale unui părinte, dar totodată cea mai placută şi mai plină de satisfacţii. Putem spune că este vorba de o slujbă full time pentru care primim cea mai precară instruire profesională. Cunoştinţele în domeniul creşterii copiilor provin din cultura şi familia părinţilor, ceea ce poate duce la perpetuarea experienţelor sociale.

             Cea mai importantă  parte din meseria de părinte este aceea de a reuşi într-un final să ajungă dispensabil pentru copii.

             Scopul educaţiei unui copil este de a-l pregăti pentru a fi o persoană integrată social, alături  de ceilalţi, cunoscându-şi propria valoare şi respectând valorile celor din jur. Pentru a-l putea ajuta să îşi găsească acest echilibru ca adult, părintele îşi poate ajuta copilul încurajându-l să facă singur ceea ce-i stă în putinţă, să simtă că e parte din familie şi că are rolul şi contribuţia sa.

            Întreaga acţiune de modelare a personalităţii copilului constituie o operă educativă  de anvergură care antrenează toate direcţiile creşterii şi dezvoltării sale: fizică, psihică, afectivă, morală şi socială. În această acţiune, rolul părinţilor are o importanţă  fundamentală, deoarece nici un copil nu poate fi dirijat şi educat decât într-o  ambianţă definită de afectivitate şi dragoste.

           A da dovadă  de dragoste necondiţionată reprezintă baza conceptului de părinte. Din fericire această dragoste vine din interior foarte uşor pentru majoritatea părinţilor. Natura ne-a programat în aşa fel încât iubirea necondiţionată pentru copiii noştri să vină din interiorul nostru.

            Este mult mai important să îţi încurajezi copilul să ia în considerare consecinţele acţiunilor lui decât să încerci să îl protejezi tot timpul.

            Cea mai mare calitate a ta, de părinte “model”, este … iubirea  pentru copilul tău (aşa cum este el, chiar dacă nu este cel mai deştept sau frumos), pentru că şi copilul tău te iubeşte aşa cum eşti tu, chiar daca n-ai bani tot timpul, sau îl mai cerţi.

            Ar fi simplu dacă am reuşi să alegem pentru naşterea copilului nostru momentul ideal pentru întreaga familie şi să luăm această decizie gândindu-ne la toate aspectele şi toate complicaţiile

Să fii părinte nu e uşor … mai ales când trebuie să-l pedepseşti  pe copil.

           O adevarată provocare pentru părinţi este să nu le inducă copiilor propriile idei şi aspiraţii. Sarcina părinţilor este de a încuraja copiii şi a-i face conştienţi de posibilităţile pe care le au la dispoziţie, nu de a-şi trăi proprile visuri neîmplinite şi viaţa prin intermediul copiilor. Cei mici vor avea parte oricum de persoane care vor încerca să-i influenţele într-un fel sau altul, fie ăa este vorba de profesori sau anturaj. Cu toate acestea, rolul părintelui de ghidare este esenţial în dezvoltarea inţeligenţei copilului.

          Din păcate cei mai mulţi părinţi consideră că trebuie să facă lucrurile în locul copiilor lor, să le rezolve problemele şi să ia decizii în locul lor.

Fiindcă ne dorim atât de mult ca ei să nu simtă nici un fel de disconfort sau durere ne grăbim să-i salvam din orice situatie în loc să îi lasam să înveţe din greşelile lor.

           Creşterea unui copil implică un aport considerabil de nergie, efort şi consecvenţă, condiţii în care disciplina perfectă tot timpul rămâne doar un deziderat. Fiecare părinte ajunge la un moment dat să facă sau să spună lucruri pe care mai târziu le regretă. În acest caz cel mai bine este să-i ceri scuze copilului, să admiţi că ai greşit şi să-l asiguri de dragostea şi sprijinul tău. Astfel îi vei oferi o importantă lecţie de viaţă.

            Fiţi generoşi cu aprecierile, încurajările şi “zgârciţi” cu critica şi pedeapsa! Dacă sunteţi nevoit să mai pedepsiţi, fiţi atent să “dregeţi busuiocul” acordând recompense suficiente (atunci copilul ştie ce a greşit şi ce a facut bine, pentru că-i şi explicaţi de ce  îl pedepsiţi şi de ce îl recompensaţi)! Fiind lăudat mai des, încurajat, el va avea mai multă încredere în el, ceea ce constituie punctul principal al educaţiei unui copil.

        Atunci când părinţii discută cu copiii chestiuni care îi interesează pe aceştia din urmă, este important să sublinieze consecinţele posibile, iar soluţiile să fie găsite împreună. Trebuie să luaţi în considerare părerea şi sugestiile copilului. Acesta trebuie să participe la negociere şi la luarea deciziilor. Acest tip de comunicare deschisă practicată în familie îl va ajuta să devină încrezător şi să înveţe regulile comunicării eficiente.

           Un  lucru esential este stabilirea limitelor - cei mici trebuie să înteleagă ce este aşteptat de la ei. Disciplina îi învaţă care sunt comportamentele acceptate în societate şi limitele impuse îi ajută să facă faţă lumii din afara cadrului familial.

Tulburările de adaptare de origine familială care se datorează carenţelor manifestate în acţiune educativă a unor familii, impun găsirea unor răspunsuri adecvate la o serie de întrebari referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti, la consecinţele pe care actele şi atitudinile părinţilor le pot avea asupra personalităţii în formare a adolescentului. Severitatea excesivă, de exemplu, la care recurg în mod frecvent unii parinţi în raporturile lor cu adolescenţii, are drept consecinţă creşterea unor adolescenţi fie apatici, indiferenţi, lipsiţi de iniţiativă, fie impulsivi, recalcitranţi, revoltaţi. Aceşti părinţi care nu reuşesc să rezolve probleme curente ale educaţiei adolescenţilor lor altfel decât prin aplicarea unor aspre pedepse şi măsuri de interdicţie, se află de fapt în faţa eşecului propriei lor autorităţi. Ca şi părinţii prea severi, cei indiferenţi nu-şi dau îndeajuns de bine seama de faptul că în raporturile lor cu adolescenţii trebuie să ştie să se apropie de aceştia, dar în acelaşi timp să păstreze o oarecare distanţă, deoarece numai atunci când se păstrează anumite limite în apropierea de adolescenţi se poate asigura menţinerea prestigiului şi autorităţii părinteşti.

Părinţii indiferenţi sunt dezamăgiţi atunci când  văd cum proprii adolescenţi se înstrăinează de ei căutând în altă parte satisfacţii şi împliniri, de aceea este deosebit de important ca părinţii să fie în pas cu dezvoltarea psihică actuală a adolescenţilor  lor, să menţină un dialog intelectual şi afectiv mereu deschis.

Părinţii temători sau chiar anxioşi, depresivi sau cei egocentrici, nu reuşesc să întreţină acest dialog deoarece nu vor sau nu sunt capabili de empatie vis-a-vis de proprii adolescenţi, pentru a adopta la nevoie punctul de vedere al acestora, pentru a înţelege trăirile şi preocupările specifice vârstei şi firii lor.

De felul în care se desfăşoară dialogul familial depinde, în mare măsură, constituirea sentimentului de siguranţă al adolescentului atât de important pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii sale, pentru formarea unor raporturi echilibrate ale acestuia cu lumea.          

 Timpul poate deveni o adevărată problemă pentru părinţi şi deseori problemele de zi cu zi nu mai lasă loc pentru timpul petrecut doar cu copilul. Este cu adevarat important să înţelegeţi ca preţul plătit poate fi mare. Atenţia şi timpul acordat de către părinţi copiilor reprezintă temelia formării unui adult capabil să aibă relaţii interumane sănătoase.

            Nu uita că tu ai fost copil, ştii deja cum este, îl poţi întelege mai bine pe copil prin aceasta experienţă; el nu a fost părinte, nu poate să te înteleagă bine; aşadar fii mai empatic, îngăduitor cu propriul copil.

            Nu există nimic mai sublim decât a fi părinte, nimic nu te face să te simţi atât de vulnerabil şi nimic nu se compară cu sentimentul de mândrie atunci când ştii că prin copilul tău ai făcut o diferenţă în lumea asta.

             În final, vă urez mult succes în misiunea dumneavoastră foarte importantă de  părinte model pentru copilul vostru "special", minunat (el este o minune, binecuvântare pentru voi, nu-i aşa?).

         El vă “modelează” pe voi ca părinţi, iar tu, părinte îl transformi pe copil în ceva “special” prin iubirea, educaţia, răbdarea şi înţelegerea ta!

Bibliografie

1. Allport, G.: Structura şi dezvoltarea personalităţii, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1991.

2. Ciocan, I., Negret, I.,: Formarea personalităţii umane, Editura Militară, Bucureşti, 2000.

3. Minulescu, Mihaela: Relaţia psihologică cu copilul tău, Bucureşti, Editura Psyche, 2006.

4. Dr.-Moran de Jouffrey Puline: Psiohologia copilului, Bucureşti, Editura Teora, 2005.

5. Stănciulescu, Elisabeta: Sociologia educaţiei, familie şi educaţie, Bucureşti, Editura Polirom, 2002.

6. Rudica, Tiberiu: Dialogul familial, Editura Pedagogică şi Didactică, Bucureşti 2000.

7. Verza, U., Şchiopu: Psihologia vârstelor, Editura EDP, Bucureşti, reeditată 2003.