ACTIVITATEA DIFERENŢIATĂ ŞI DE RECUPERARE PENTRU ELEVII

Profesor Ene Steluţa

 Şcoala Miron Costin, Galaţi

Cu certitudine există elevi cu dificultăţi de învăţare la matematică, în unele clase numărul acestora fiind relativ mic iar în al­tele destul de mare, astfel că profesorul are menirea să-i înveţe şi pe aceştia temele cerute în programa şcolară de matematică. În acest sens este necesar ca profesorul să desfăşoare activităţi diferenţiate precum şi activităţi de recuperare - aprofundare cu aceşti elevi.

La începutul unui nou an şcolar, de regulă, fiecare profesor de matematică realizează evaluarea iniţială a elevilor din clasele la care va preda şi prin aceasta el îşi va cunoaşte atât elevii dotaţi pentru matematică cât şi pe cei cu lipsuri în cunoştinţele de la această disciplină.

În mod firesc se pune întrebarea: ,,De ce au lipsuri sau lacune la matematică, mai multe sau mai puţine, unii elevi?” sau ,,De ce rămân în urmă unii elevi?”

În mod simplist se răspunde: ,,Elevii rămân în urmă sau au lipsuri la matematică pentru că nu învaţă suficient”. În acest mod, întreaga responsabilitate a eşecului este plasată asupra elevului.

Însă, la o analiză mai atentă, sunt câteva motive care ies imediat la lumină, respectiv: o ambianţă şcolară neprietenoasă, un climat instituţional rigid şi inconsecvent, fluctuaţiile în proiectarea şi aplicarea curricumului şcolar, supraîncărcarea generată de tot felul de cauze contradictorii şi, uneori atitudinea profesorului de matematică îndepărtează elevul de propriile sale aspiraţii, ducându-1 în confuzie şi dezinteres, astfel că motivaţia elevului pentru învăţarea matematicii este compromisă.

În acest context, pentru a spori motivaţia elevilor pentru studierea, alegerea şi învăţarea matematicii, o importanţă deosebită o au: o ambianţă şcolară în care elevul se simte bine, un climat instituţional în care elevul este implicat în alegerea parcursului de formare, un mediu centrat pe învăţare care valorizează fiecare membru al comunităţii, un curriculum şcolar echilibrat şi aplicat consecvent pe termen lung, un curriculum mai puţin aglomerat, în care se abordează şi se rezolvă mai puţine probleme dar se aleg probleme semnificative şi acestea se aprofundează.În acest fel, motivaţia pentru dobândirea de noi cunoştinţe antrenează după sine o învăţare eficientă care include atitudini şi automotivare iar profesorul şi elevul îşi asumă deopotrivă responsabilitatea asupra eşecului sau succesului, într-un parteneriat cu roluri diferite.

Activităţi diferenţiate cu elevii care au lipsuri sau lacune în cunoştinţele matematice pot fi:

- învăţarea în grupuri mici (în care elevii mai puţin dotaţi pot fi ajutaţi în învăţare prin modul de organizare a grupului, natura proble­melor date, fişele de recuperare la fişele de exerciţii comune etc.);

- solicitarea mai deasă la răspunsuri (pe parcursul desfăşurării ac­tivităţii din lecţie profesorul trebuie să se adreseze cu întrebările ce au răspunsurile cele mai simple, acestor elevi);

- îmbunătăţirea climatului psihologic (în care e situat un astfel de elev, prin încredinţarea unor sarcini şcolare cum ar fi aducerea instrumentelor, strângerea lucrărilor ş.a., "exagerarea" aprecierilor verbale pozitive etc.;

- tema pentru acasă să fie dată diferenţiat (pentru aceşti elevi ea trebuie să conţină mai ales exerciţii (probleme) care să se rezolve pe baza modelelor date în lecţie, să fie aplicaţii imediate la teoria predată. Tema, la aceşti elevi, trebuie controlată în amănunt, zilnic);

- activităţi suplimentare în afara orelor de curs (în lecţii special organizate sub formă de consultaţii individuale - timp de 20-30 minute, înainte sau după ore- sau meditaţii colective - o oră de curs - în scopul facilitării însuşirii materiei curente şi remedierii unor deficienţe mai vechi;

- metode speciale pentru cazurile deosebite (care presupun conduce­rea în "paşi" a raţionamentului şi a exerciţiului, cu solicitarea familiei în sensul unei supravegheri mai apropiate a elevului în utilizarea timpului de studiu).

În mod special în predarea-învăţarea matematicii, fenomenul di­ferenţierii elevilor apare pregnant, dar cu fluctuaţii mari pe parcursul şcolarităţii, fluctuaţii care nu sunt definitorii şi nici predictive. De aceea, împărţirea clasei pe categorii de elevi are, pe de o parte, avantajul că permite o mai mare diversificare şi adaptare a sarcinilor (sarcini diferite pentru interese diferite), dar, pe de altă parte, are dezavantajul unei segregări ce poate avea consecinţe nefaste în evoluţia copilului.

Pentru a preîntâmpina aceste efecte, este deosebit de important ca grupele stabilite să fie extrem de flexibile iar elevii să fie stimulaţi să migreze către un nivel de abilitate mai înalt. Prin împărţirea clasei în grupuri mici responsabilitatea fiecărui elev faţă de grup creşte foarte mult. În loc să reprezinte a 28-a parte dintr-o clasă de 28 de copii, elevul reprezintă un sfert dintr-un grup de 4. Nu mai trebuie să aştepte ca alţi 27 de potenţiali participanţi să-şi spună părerea înainte ca ea sau el să poată fi implicat într-o activitate.

Uneori este necesar ca profesorul să stea alături, lângă elevi, să-i înveţe "cum să înveţe". Profesorul stabileşte (pentru o perioadă de timp) un barem de cunoştinţe pe care elevul îl cunoaşte şi trebuie să-i facă faţă.

După ce acesta este trecut, se fixează un alt barem care, de asemenea, se urmăreşte a fi realizat de către elev. Astfel, din aproape în aproape, se ajunge la recuperarea de către elev a cunoştinţelor pe care nu le stăpânea.

Activităţile de recuperare - aprofundare reprezintă seturi de ac­tivităţi adaptate nivelului de competenţă dovedit de fiecare elev în cadrul evaluării curente şi sumative. Aceste activităţi se pot desfăşura în tim­pul orelor obişnuite de curs printr-o activitate independentă orientată de către profesor sau poate fi o temă suplimentară pentru acasă. Eficienţa acestor activităţi poate fi sporită dacă părinţii sunt implicaţi, în mod direct, în supravegherea şi susţinerea activităţii copiilor.

Astfel, un elev care a obţinut note sub 5 la una sau mai multe probe de evaluare care vizează formarea unei anumite competenţe va rezolva cu preponderenţă, în cadrul activităţilor de recuperare, exerciţii axate pe formarea acelei competenţe. Pentru a preîntâmpina eşecul şcolar, elevilor despre care se constată că nu fac faţă cerinţelor prin care se verifică nivelul minimal de atingere a standardelor, li se poate organiza un program intensiv de recuperare sub îndrumarea profesorului şi a familiei, înainte de aplicarea testului de evaluare finală.

Activităţile de aprofundare vizează elevii care au trecut "pragul notei 5". Pentru îmbunătăţirea performanţelor, aceştia pot lucra, în funcţie de nivelul abilităţilor dobândite, exerciţii de antrenament sau exerciţii de dezvoltare. 

Bibliografie

Ardelean Liviu, Secelean Nicolae, DIDACTICA MATEMATICII managementul, proiectarea şi evaluarea activităţilor didactice, Editura Universităţii ,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2007.

 CU DIFICULTĂŢI DE ÎNVĂŢARE LA MATEMATICĂ