APTITUDINILE

Potrivit manualelor de psihologie, prin aptitudine intelegem o serie de „realitati” psihice si chiar psihofiziologice, cum ar fi predispozitiile sau capacitatile.

In sensul larg, aptitudinea reprezinta o expresie a potentialului adaptativ general al individului uman, pe baza caruia el reuseste sa raspunda solicitarilor externe, diverselor situatii ale existentei si sa-si satisfaca starile de necesitate. Aptitudinile nu sunt simple procese psihice particulare (cum ar fi perceptia, memoria, gandirea sau imaginatia), ele exprima personalitatea individului uman ca tot unitar, sub raport instrumental, performantial.

Definirea aptitudinilor se poate face:

§         prin opozitie cu capacitatile;

§         prin raportarea la finalitatea functionarii lor;

§         prin sesizarea continutului lor specific.

Aptitudinile reprezinta un complex de procese si insusiri psihice individuale, structurale intr-un mod original, care permite efectuarea cu succes a anumitor activitati.

Nu orice insusire psihica este o aptitudine, ci numai cea care diferentiaza pe oameni in privinta posibilitatii de a atinge performante superioare in diverse activitati. Unele insusiri, cum ar fi cea de a merge, de a manca  nu pot fi considerate ca fiind aptitudini pentru ca nu-i diferentiaza pe oameni in ceea ce priveste obtinerea succesului in anumite activitati, dimpotriva ele sunt comune asemanatoare.

Este aptitudine doar insusirea care contribuie efectiv la realizarea cu succes a activitatilor. O serie de insusiri (lenea, nervozitatea, incetineala reactiilor), desi sunt individuale, nu sunt considerate ca aptitudini, deoarece ele nu numai ca nu faciliteaza activitatea, dar o si impiedica.

Numai insusirea care asigura indeplinirea activitatii la un nivel calitativ superior poate fi considerata aptitudine.                                            

Sunt aptitudini insusirile dispuse intr-o anumita configuratie, in virtutea careia dispun si de un mare grad de operationalitate.

In concluzie putem spune ca pentru ca o insusire psihica sa fie aptitudine trebuie satisfaca o serie de cerinte:

1) sa fie individuala, diferentiatoare pe planul randamentului activitatii;

2) sa asigure efectiv finalitatea activitatii;

3) sa contribuie la realizarea   unui nivel calitativ superior activitatii;

4) sa dispuna de un mare grad de operationalitate si eficienta.

Forma calitativ superioara de manifestare a aptitudinilor complexe este talentul. El se deosebeste de aptitudine prin gradul inalt de dezvoltare a aptitudinilor si mai ales prin imbinarea lor corespunzatoare, ceea ce face posibila creatia de valori noi si originale. Forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr-o activitate de importanta istorica pentru viata societatii, pentru progresul cunoasterii umane, stiintei, tehnicii, culturii, conducand la o puternica originalitate o reprezinta geniul.

Aptitudinile constituie latura instrumental-operationala a personalitatii individului. Ele desemneaza acel potential instrumental-operational care permite individului uman sa realizeze performante superioare mediei comune, in unul sau mai multe domenii de activitate recunoscute social.

Abordarea aptitudinilor sub aspect adaptativ-instrumental reflecta ceea ce poate si/sau ceea ce face un anumit individ in cadrul unei activitati. Practic, cu cat nivelul performantelor este mai inalt, cu atat aptitudinile sunt mai bine structurate.

Se poate aprecia ca aptitudinile sunt structuri complexe, multidimensionale, in care se integreaza si se articuleaza diverse entitati psihice, motorii si bio-constitutionale, dupa o formula si o schema comuna in acelasi timp mai multor indivizi, dar diferita, totusi, semnificativ de la un om la altul.

Schema structurala a unei aptitudini cuprinde:

-  Veriga informationala - cunostinte, idei, interpretari, etc.;

- Veriga operatorie - ansamblul de operatori si conditiile logice care se aplica elementelor informationale pentru realizarea modelului mental al produsului presupus a fi obtinut;

-  Veriga executiva - tot ceea ce face si angajeaza individul, ca resurse efectorii;

-  Veriga dinamogena si de autosustinere - reprezentata de motivatie si afectivitate;

- Veriga de reglare - selectarea si orientarea valorica, derivata din sistemul atitudinal propriu personalitatii ; coordonarea, optimizarea si auto-perfectionarea, data de functia evaluativ-critica a propriei constiinte si de vointa, ca suport in perpetuarea efortului pentru depasirea barierelor, a dificultatilor si esecurilor.

Sistemele de clasificare a aptitudinilor pedagogice difera de la un autor la altul, in functie de natura, continutul si laturile activitatii pedagogice. Astfel, se pot distinge:

1 Aptitudini didactice - referitoare la activitatea de instruire;

2. Aptitudini educative - privitoare la activitatea de modelare a personalitatii umane.

Fiecare din aceste categorii include apoi aptitudini legate de  realizarea unei sarcini concrete:

- aptitudini metodice;

- aptitudini de evaluare;

- aptitudini educative in domeniul educatiei morale, estetice, de mediu, de sanatate, etc.

In functie de particularitatile proceselor psihice, care fac parte din continutul psihic al aptitudinilor pedagogice, se pot mentiona urmatoarele categorii de aptitudini:

- Aptitudini ce asigura calitatea gandirii - capacitatea de analiza si sinteza, flexibilitatea, originalitatea;

-  Aptitudini ce asigura calitatea limbajului - capacitatea de a folosi in mod adecvat acest instrument de comunicare este prezenta in toate aptitudinile pedagogice : inteligibilitatea, claritatea, plasticitatea, expresivitatea, fluenta;

- Aptitudini ce garanteaza calitatea atentiei - concentrarea, intensitatea, distributivitatea,  comutativitatea;

- Aptitudini ce determina calitatea memoriei - rapiditatea memoriei, trainicia pastrarii si promtitudinea recunoasterii si reproducerii.

Tinand cont de structura psihica interna a aptitudinilor pedagogice, se poate aprecia si existenta unor aptitudini pedagogice speciale, cum ar fi:

- Aptitudinea de a cunoaste si intelege psihicul celui supus actiunii educative - capacitatea intuitiva, patrunderea si sesizarea rapida a particularitatilor psihice individuale. Contactul permanent cu elevii, compensat cu o pregatire continua, dezvolta si perfectioneaza aceasta aptitudine;

- Aptitudinea empatica - ii ofera profesorului posibilitatea de a privi toate influentele prin prisma celor carora li se adreseaza si de a prevedea, nu numai eventualele dificultati, dar si posibilele rezultate;

- Aptitudini organizatorice - se manifesta in intreaga activitate desfasurata de profesor : planificarea propriei munci, pregatirea si desfasurarea lectiilor, indrumarea activitatii colectivului de elevi ;a

- Spiritul de observatie - capacitatea ce permite sesizarea celor mai fine nuante si manifestari ale actiunii educative. Cu ajutorul ei profesorul poate surprinde si intui, starea de spirit di intentiile elevilor, dupa expresia fetei si anumite miscari. 

- Tactul pedagogic - capacitatea de a gasi, la momentul oportun, forma cea mai adecvata de atitudine si tratare a elevilor; se poate aprecia ca tactul este capacitatea profesorului de a-si mentine si consolida starile psihice pozitive si de a le domina si inhiba pe cele negative, oferind astfel raspunsuri si solutii prompte tuturor solicitarilor procesului instructiv-educativ.

- Maiestria pedagogica - reprezinta dezvoltarea plenara a tuturor componentelor personalitatii profesorului, concomitent cu integrarea lor intr-un tot unitar. Maiestria pedagogica nu se confunda cu tehnica didactica. Un profesor care poseda maiestrie pedagogica este mai mult decat un profesionist, este un artist in meseria sa.