ARTA BAROCÃ MUZICALÃ

– studiu de specialitate –

Prof. Gloria Ghidiceanu

Liceul Teoretic “Henry Coand[” – Craiova

Termenul "baroc" s-a folosit cu sens peiorativ, dorind sã se arate dispretul fatã de idealurile artistice ale secolului al XVII - lea. De aceea unii comentatori ai fenomenului muzical au rezerve fatã de acest termen. Acest lucru este drept pentru cã perioada despre care este vorba este departe de a fi una a viziunii strâ`mbe, asimetrice a creatorilor de artã este dimpotrivã, apogeul unui îndelungat proces de sintezã, de stabilire clarã a unor stiluri si genuri muzicale.

Termenul "baroc" a fost împrumutat de c[tre muzicologie pentru a desemna crea\ia muzical[ a secolului al XVII - lea ]i pe cea din prima jum[tate a secolului al XVIII-lea. Muzicologii accept[ mai mult denumirea de preclasicism.

Caracteristicile muzicii baroce

Crea\ia muzical[ a acestei perioade este echilibrat[ din toate punctele de vedere: con\inutul de idei, constuc\ie melodic[, ritmic[, armonic[, polifonic[, sonorit[\i timbrale.

Astfel se explic[ efectul muzicii preclasice în meloterapia de astazi. Se fac anumite descoperiri:

a) #n domeniile legate de în[l\imea sunetelor:

- acustica - se pun bazele ]tiin\ifice ale acestui domeniu (Galileo Galilei face legatura între în[l\imea sunetelor ]i frecven\[; Marsenne face cercet[ri asupra difuz[rii sunetului, Sauveur descoper[ armonicele superioare);

- sistemele de intona\ie - prin tratele lui Zarlino, Rameau sunt cercetate aproape exhaustiv principiile sistemelor de intona\ie. Este calculat matematic inclusiv sistemul egal temperat;

- sistemul tonal dualist, major-minor - este creat tot în aceast[ epoc[;

- armonia - Rameau face o ampla sintetizare a tuturor elementelor de armonie existente, care va sta la baza limbajului armonic p`ân[ în zilele noastre. Armonia ]i polifonia @]i dau m`âna, av`ând acela]i mare ideal : expresia muzical[. Se va restrâ`nge num[rul vocilor din complexul polifonic, ajungâ`ndu-se la impunerea monodiei, a melodiei organizate în fraze muzicale potrivit strofei poetice, desf[]urate într-un ambitus mai larg, cu formule ritmice variate, în a]a fel încâ`t poezia ]i muzica formeaz[ un tot unitar ]i expresiv.

- monodia - element fundamental caracteristic preclasicismului timpuriu, s-a impus ca reac\ie împotriva unor procedee compozi\ionale savante fixe. Consecin\a a fost apari\ia ]i afirmarea discursului muzical omofon. Locul muzicii corale polifonice "a capella" a fost luat de câ`ntul vocal solistic chemat s[ promoveze ]i s[ asigure expresivitatea ]i inteligibilitatea textului încadrat în genuri ca opera, cantata ]i oratoriul.

b) În domeniile legate de durata sunetelor: Ritmul, metrul, tempo-ul sunt cristalizate în aceast[ perioad[. Apari\ia barei de m[sur[ genereaz[ posibilitatea de organizare a melodiei în raport cu elementul ritmic, instaurâ`ndu-se o ordine ce are la baz[ periodicitatea binar[ sau ternar[ a valorilor de note. Totu]i, caracteristica esen\ial[ a muzicii baroce este pulsa\ia rezulatat[ din succesiunea sunetelor cu durate egale (motorismul ritmic) ce imprim[ senza\ia de echilibru. Apar primele instrumente de m[sur[ a tempo-ului bazate pe principiul pendulului; desf[]urarea discursului muzical se face conform unor forme bine stabilite ce vor fi preluate ]i dezvoltate în epocile ulterioare sub alt[ terminologie (rondo, lied, sonat[);

c) În dinamic[ - apare no\iunea de nuan\[, a]a cum este folosit[ ]i în zilele noastre;

d) În domeniul spectrului sonor (timbrul) - sunt descoperite sunetele rezultante, no\iunea armonicelor superioare, inclusiv practici de modificare sau determinare a acestora (de exemplu prin anumite deform[ri, cioc[nituri sau noduri efectuate tuburilor de org[). Sunt inventate ]i dezvoltate totalitea instrumentelor (de coarde, de suflat din lemn sau metal, de percu\ie, etc). Se tinde spre instrumente cu posibilit[\i tehnice ]i expresive tot mai mari. De exemplu, prin arta me]terilor lutieri din Italia (Guarnieri ]i Stradivarius) vioara prime]te uimitoare calit[\i timbrale. Perfec\ionarea clavecinului duce la transformarea acestuia în pian. Orga, intrument foarte vechi, cu unul sau dou[ râ`nduri de claviatur[ ]i pedalier poate s[ reproduc[ sunetele unei orchestre. Ea a devenit un intrument simbol pentru catolicism. Instrumentele de suflat (flautul drept, oboe d'amore, trompeta, trombonul) completeaz[ împreun[ corzile ]i clavecinul duc`ând în cele din urm[ la sonoritatea specific[ a orchestrei preclasice.

Muzica instrumental[ ]i diversificarea genurilor

Preluatã din practica popularã, muzica instrumentalã a început sã devinã un principal mijloc de divertisment pentru nobilime. Este interpretatã de cãtre amatori în casele aristocratice. Se înregistreazã o evolutie spectaculoasã a vietii de concert. Astfel, ia nastere muzica de camerã (formatii mici care interpreteazã lucrãri simple). În practica muzicalã instrumentalã apar si se impun genuri specifice:

- Suita - gen muzical bazat pe o succesiune de dansuri (pavana ]i gagliarda) de origine popular[, puse într-o anumit[ ordine, diferen\iate de ritm, tempo, expresie muzical[. Alte dansuri: allemanda (german) în m[sur[ de 2,4 p[trimi, mi]care moderat[, caracter solemn; couranta (francez) în 3 p[trimi, mi]care rapid[, caracter vioi; sarabanda (spaniol) în m[sur[ compus[ de 6, 9, 12 optimi, mi]care lent[, caracter grav, solemn; giga (englez) în m[sur[ ternar[, tempo rapid, caracter vioi, exuberant. La aceste dansuri cu timpul se adaug[ ]i menuetul. Protagonistul menuetului a fost Jean Baptiste Lully. Menuetul se danseaz[ cu pa]i m[run\i ]i mi]c[ri galante. Prin gra\ie ]i elegan\[ menuetul va domina saloanele nobiliare ]i crea\ia compozitorilor pentru mult[ vreme, chiar ]i în secolul al XVIII-lea.

- Sonata - Termenul provine din limba italian[: “sonare” = a suna instrumental. La @nceput sonata era monopartit[. Poate fi pentru unul sau mai multe instrumente. Este executat[ de obicei de patru instrumente: dou[ viori, clavecin ]i viola da gamba. Este @nrudit[ cu suita ]i provine din alternan\a mi]c[rilor repede-lent (4-5-6 mi]c[ri). Compozitorii vremii scriu dou[ tipuri de sonat[: sonata da chiesa (bisericeasc[) ]i sonata da camera. Sonata da chiesa, care @]i are r[d[cinile @n motetele vechi, alterneaz[ mi]c[rile repezi cu cele lente prin termenii agogici: lento, allegro, adagio, presto ]i are un caracter religios mai subliniat. Compozitorii care au scris astfel de sonate sunt: Corelli, Vivaldi, Scarlati, Rameau, Telemann, Handel, Bach. #n sonata da camera titlurile p[r\ilor poart[ denumirea de dansuri (allemande, courante, gavote).

- Fuga - gen muzical instrumental sau orchestral pe mai multe voci. Ea const[ în expunerea imitativ[ a unei teme-subiect de 4-8 m[suri ]i dezvoltarea ei prin mijloace polifonice. La Bach fugile sunt compuse pe un numar variabil de voci (cele mai multe pe trei sau patru voci). Fugile pot fi simple (cu o singur[ tem[), duble (cu dou[ teme), triple (cu trei teme). Principalele sec\iuni ale fugii sunt: expozi\ia (tema), evolu\ia (prelucrarea temei) ]i încheierea (revenirea tonal[ ]i reluarea variat[ a expozi\iei).

- Concerto grosso -gen muzical ce const[ într-un dialog muzical între un grup de instrumente soliste ]i restul orchestrei (concertino tutti).

- Concertul instrumental - gen muzical în care se reduce num[rul grupului concertino la un singur instrument. În felul acesta aten\ia este îndreptat[ asupra solistului ]i instrumentului care este pus în valoare, demonstr`ând performan\ele de virtuozitate ]i expresie.

Tot în aceast[ perioad[ se înregistreaz[ ]i primele forme ale muzicii simfonice.

Muzica vocal-orchestral[

Al[turi de genurile vocale (missa, madrigalul), de cele vocal dramatice (opera) ]i de cele instrumentale ]i orchestrale (fuga, sonata, concertul, suita) se contureaz[ în muzica preclasic[ ]i un gen distinct vocal-orchestral. Acest gen cuprinde lucr[ri interpretate pe diferite voci solistice ]i de cor, acompaniate de orchestr[: cantata ]i oratoriul.

Oratoriul este o lucrare vocal orchestral[ de propor\ii ample, f[r[ a fi destinat[ mi]c[rii scenice, ci unei execu\ii în concert. Este asem[n[tor cu opera, dar îi lipsesc jocul actorilor câ`nt[re\i, coregrafia, decorul, costumele specifice. Oratoriul ]i-a f[cut apari\ia înc[ din Rena]tere (motetul imitativ tindea c[tre sfar]itul secolului al XVI-lea s[ primeasc[ structuri omofone ]i o amploare sporit[ prin intercalarea momentelor vocal-solistice; acestea alternau cu p[r\ile corale ]i în scurt[ vreme totul va primi influen\a basului cifrat).

#n oratoriu existen\a unei ac\iuni dramatice este absolut obligatorie. Personajele se @mpart @n dou[ categorii: actori ]i non-actori (actorii sunt cei care de\in roluri titulare, non-actorii sunt povestitorii, cei care nareaz[ ac\iunea @ntre interven\iile soli]tilor. Non-actorilor nu li se @ncredin\eaz[ arii).

Pe parcursul secolului al XVII-lea oratoriul începe s[ se concretizeze ca pies[ vocal-simfonic[ mare cu texte religioase (de unde ]i denumirea: din lat."oratorium" = sal[ de rug[ciune). Oratoriul a ap[rut ca un fel de replic[ religioas[ dat[ operei ]i a tratat la @nceput numai subiecte religioase luate din Biblie, fiind scrise @n limba latin[. Cu timpul @ns[, oratoriul latin cedeaz[ locul pu\in c`âte pu\in oratoriului în limba na\ional[. Astfel, G.F. Handel ]i J. S. Bach, compun oratorii pe texte italiene, germane ]i engleze (în paralel cu unele în limba latin[), @n care parafrazeaz[ principalele povestiri biblice.

În oratoriu se întâlnesc momente solistice vocale sau instrumentale, coruri de o amploare variabil[, concepute fie în maniera polifonic[, fie în cea armonic[ simpl[, caracteristic[ coralului protestant, momente orchestrale ce comenteaz[ expresiv desf[]urarea dramei. Toate acestea sunt legate prin recitativul dramatic al povestitorului (evanghelistul). Spre deosebire de oper[, oratoriul va avea un caracter epic; de aici ]i preponderen\a recitativelor ]i corurilor.

Cantata - este o lucrare ampl[, alc[tuit[ din p[r\i solistice ]i corale cu text ]i din p[r\i instrumentale ]i mai apoi orchestrale. Cantata este strâns înrudit[ cu oratoriul ]i asemenea acestuia, se integreaz[ treptat în repertoriul de cult catolic. În secolul al XVII-lea a devenit principalul gen practicat în bisericile protestante. Ea p[streaz[ în linii mari construc\ia missei catolice (Kirie, Gloria, Credo, Sanctus-Benedictus, Agnus-Dei). Momentul culminant al genului îl reprezint[ "Marea miss[ în si minor" a lui J. S. Bach, lucrare considerat[ o adev[rat[ enciclopedie a muzicii.

Spre deosebire de oratoriu, cantata are un caracter mai liric ]i uneori intim. De aceea va predomina aria vocal[ plin[ de c[ldur[ ]i cantabilitate. A]adar, melodicitatea reprezint[ legea general[ care guverneaz[ cantatele.

Pe lang[ cantatele religioase, compozitorii preclasici au scris ]i cantate laice, de exemplu Telleman care s-a inspirat ]i din natur[ ("Bucuriile auzului în timpul prim[verii", "Apele prim[verii"), dar ]i J. S. Bach ("Cantata \[r[neasc[", "Cantata cafelei").

Opera - este o lucrare muzical[ scenic[. Forma în care o cunoa]tem ast[zi s-a stabilit în aceast[ perioad[: uvertura - executat[ instrumental, care deschide opera; ariile, recitativele - care pun în lumin[ personajele; corurile - care întruchipeaz[ personaje colective; baletul - care aduce un plus de spectaculos.

Sub influen\a Rena]terii, subiectele operelor din aceast[ perioad[ sunt alese din mitologia greac[, din istoria împ[ra\ilor romani sau a personajelor biblice. Cei mai reprezentativi compozitori de oper[ din secolul al XVII-lea sunt: Claudio Monteverdi ("Orfeu") în Italia, Jean Baptiste Lully ("Teseu", "Armida") în Fran\a. În afar[ de J. S. Bach, care nu a scris deloc acest gen muzical, ]i ceilal\i compozitori mari preclasici ( Handel, Telemann, Rameau) au contribuit la dezvoltarea genului de oper[.

Bibliografie:

1. Bughici, D., Dic\ionar de forme ]i genuri muzicale, Editura Muzical[, Bucure]ti, 1974

2. Giuleanu, Victor, Principii fundamentale @n teoria muzicii, Editura Muzical[, Bucure]ti, 1975

3. Iliu\, Vasile, O carte a stilurilor muzicale, vol. I, Editura Academiei de Muzic[, Bucure]ti, 1996