ASPECTE METODICE ALE PREDĂRII ISTORIEI ÎN CICLUL PRIMAR

Radu Emilia Rodica, învăţător

Şcoala cu Clasele I-VIII Nr. 19 „Avram Iancu”  Timişoara

„Puneţi copiii în faţa monumentelor în care este încorporată istoria … şi în felul acesta istoria poporului nostru nu va mai fi o materie de învăţat pe de rost astăzi şi de uitat mâine, ci un element de putere şi de iniţiativă în sufletul fiecăruia dintre noi” ( N. Iorga )

Scopul studierii istoriei la clasa a IV-a este familiarizarea cu domeniul istoriei prin mijloace adecvate vârstei elevilor. Faţă de lecturile pe teme istorice pe care elevii le-au studiat în anii anteriori, orele de istorie oferă ocazia cunoaşterii trecutului şi a instrumentelor prin intermediul cărora se poate reconstitui imaginea acestuia.

Clasa a IV-a reprezintă prima etapă a antrenamentului pentru formarea unor capacităţi şi atitudini legate de domeniul umanist, în general, şi istoric, în special, exprimate prin obiectivele cadru ale disciplinei.

Obiectivele cadru au în vedere capacităţile la care elevul ar trebui să ajungă prin studierea istoriei în gimnaziu. Obiectivele de referinţă descriu rezultatele studierii istoriei la sfârşitul fiecărei clase. Ele au în vedere două categorii de aspecte: capacităţi/ cunoştinţe şi atitudini.

Rolul elevului în procesul didactic e întărit prin activităţile de învăţare care oferă posibile răspunsuri la întrebarea “cum se învaţă”.

Conţinutul curriculum-ului de istorie prezintă opţiuni privind fapte şi procese istorice relevante pentru temele propuse.

În predarea istoriei la clasa a IV-a trebuie să urmărim ca din volumul informaţiilor oferite de ştiinţă să selectăm numai cunoştinţele fundamentale, numai pe cele prevăzute de programă, comforme cu obiectivele urmărite, particularităţile de vârstă şi timpul acordat pentru studiu.

Obiectivele urmărite prin studiul istoriei sunt:

· cunoaşterea de către elevi a principalelor date, fapte şi evenimente importante ale istoriei românilor;

· dezvoltarea gândirii elevilor, a capacităţilor de analiză şi de comparare a evenimentelor istorice;

· înţelegerea de către elevi a unor idei de bază ale istoriei, ca de exemplu unitatea şi continuitatea sau cauzalitatea evenimentelor în istorie.

Realizarea obiectivelor predării-învăţării istoriei presupune, pe lângă selecţionarea unui conţinut corespunzător, şi alegerea unor metode şi procedee didactice adecvate, care să ducă la accentuarea caracterului activ şi conştient al dobândirii cunoştinţelor.

Metodele cele mai utilizate sunt: metoda conversaţiei, munca cu manualul, metoda demonstraţiei, jocul didactic, expunerea sistematică, care în predarea istoriei se foloseşte în cele două variante: povestirea şi explicaţia, împreună cu alte metode şi procedee menite să mărească valoarea formativă. Aplicarea oricărei metode sau procedeu didactic trebuie să asigure o îmbinare judicioasă a muncii independente a elevilor cu activitatea colectivă. Eficienţa lor depinde de respectarea adevărului istoric, de durată, de exprimarea adecvată şi accentuarea elementelor emoţionale.

Obiecte şi urme istorice, arheologice, etnografice, numismatice, tablourile istorice, machetele, hărţile istorice-tematice, mijloacele audio-vizuale. (diapozitive, diafilme, înregistrări pe casete şi C.D.-uri, filmele didactice) sunt mijloace de învăţământ absolut necesare şi obligatoriu de utilizat în predarea istoriei.

Vizita şi excursia reprezintă forme auxiliare de organizare a procesului de predare-învăţare a istoriei a căror eficienţă depinde de planificarea lor în raport cu conţinutul programei şcolare şi de corecta organizare a lor.

Studierea istoriei la ciclul primar urmăreşte familiarizarea elevilor cu unele dintre cele mai importante reprezentări şi noţiuni istorice cu privire la cronologie (eră, epocă, deceniu, secol, mileniu, perioadă istorică), activitatea militară (arme de apărare, războaie, arme de atac), organizare socială şi viaţă politică (clase sociale, forme de stat), viaţă economică (muncă, unelte de muncă).

Aceste reprezentări şi noţiuni îi vor conduce pe elevi la înţelegerea fenomenelor ce au loc în societate şi a legăturilor dintre ele, a faptului că diferite fenomene sunt determinate de cauze ce pot fi cunoscute.

Istotia pe care o studiază elevii în şcoală are caractetistici care o diferenţiază de alte “istorii”, în mod deosebit de cea academică: are scop civic, vârsta elevilor afectează selecţia conţinuturilor şi a modalităţilor de predare, este influenţată de ”aşteptările” societăţii şi de domeniul politic. Şcoala nu este singura care oferă surse de cunoaştere în domeniul istoriei. Există surse influente care oferă informaţia: familia, grupul din care face parte la un moment dat copilul, comunitatea, mijloacele tehnologice de comunicare, mass-media. Uneori aceste informaţii sunt percepute eronat, iar dascălul are menitea să le clarifice, aducându-le la nivelul de înţelegere al elevului.

Componentele definitorii ale Noului Curriculum Naţional, programele şcolare, au cunoscut în ultimii ani un permanent proces de restructurare şi redefinire. Orientarea demersului didactic asupra elevului este susţinută de mai multe elemente prezentate aici.

Obiectivele şi activităţile de învăţare transformă elevul din obiect al demersului didactic în actor principal al acestuia. Activităţile de învăţare se asociază obiectivelor în ideea de învăţare activă, de deplasare a demersului didactic de la expozitiv la acţional.

Conţinuturile programelor reprezintă suportul informaţional dominant prin care pot fi realizate obiectivele. Prin modul de organizare, acestea se detaşează de o abordare de tip enciclopedic în favoarea unei oferte diverse, organizate tematic în cadrul unităţilor de învăţare.

Rolul învăţătorului în predarea istoriei la ciclul primar este determinant pentru organizarea activităţii elevilor astfel încât aceştia să dobândească nu numai nişte cunoştinţe de moment, dar şi deprinderi de muncă, de investigare, de studiu folositoare penmtru tot restul vieţii.

Istoria naţională este un nesecat izvor de învăţătură şi înţelepciune. Trecutul mărturiseşte celor de azi, care duc mai departe, către cei de mâine, dragostea de neam şi ţară, pentru apărarea fiinţei naţionale, a independenţei şi integrităţi.

Dacă trecutul a fost demn şi plin de sacrificii, noi, dascălii, avem datoria să deschidem porţile sufletelor celor mici, care ne-au fost daţi în grijă pentru a-i adăpa şi pe ei din această “fântână nesecată a gloriei poporului român”.

Bibliografie

XXX – Curriculum Naţional. Programe şcolare pentru învăţământul primar, Bucureşti, 1998

XXX – Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de istorie clasele a IV-a – a VIII-a, Ed. Aramis Print SRL, Bucureşti 2001

Banu, M. – Unele aspecte ale conţinutului programei de Istorie a Românilor, în revista Învăţământul Primar 1/ 2002

Voicu, R. – Căi şi mijloace de predare a istoriei şi de înţelegere a noţiunilor specifice, în Învăţământul Primar 4/1997

XXX – Predarea istoriei secolului 20, Tipogrup Press Buzău, 2001