CARACTERUL

Ca latura relationala a personalitatii, „responsabila" de felul in care oamenii interactioneaza unii cu altii in cadrul societatii, caracterul a fost definit cel mai adeseori ca o pecete sau amprenta ce se imprima in comportament, ca un mod de a fi al omului, ca o structura psihica complexa, prin intermediul careia se filtreaza cerintele externe si in functie de care se elaboreaza reactiile de raspuns. Caracterul reprezinta configuratia sau structura psihica individuala, relativ stabila si definitorie pentru om, cu mare valoare adaptativa, deoarece pune in contact individul cu realitatea, facilitandu-i stabilirea relatiilor, orientarea si comportarea potrivit specificului sau individual.

Caracterul este o alta componenta a personalitatii care vizeaza suprastructura socio-morala a personalitatii, calitatea de fiinta sociala a omului.

In sens larg, exhaustiv, caracterul poate fi definit ca fiind schema de organizare a profilului psihomoral, general al persoanei, considerata prin prisma unor norme si criterii etice, valorice. El determina si asigura, totodata, din interior, concordanta si compatibilitatea conduitei cu exigentele si normele existente, promovate sau chiar impuse la un moment dat de societate. In interiorul lui, se includ componente psihice distincte ca natura, structura si functionalitate, cum ar fi: conceptia despre lume si viata, convingeri, mentalitati, aspiratii.

In sens restrans, restrictiv, caracterul poate fi definit in termeni de atitudini si trasaturi, deci ca ansamblu inchegat de atitudini si trasaturi care determina o modalitate relativ stabila, constanta de orientare si raportare a subiectului la cei din jur, la sine insusi, la activitatea desfasurata, la insasi societate, ca realitate socio-umana globala.

In structura caracterului se pot distinge trei grupe fundamentale de atitudini: atitudinea fata de sine insusi (modestie, orgoliu, demnitate, egoism, sentimente de inferioritate, culpabilitate, etc.); atitudinea fata de ceilalti (altruism, umanism, patriotism, atitudine pozitiva, etc.); si atitudinea fata de munca.

Trasaturile de personalitate, diagnosticate cu ajutorul chestionarelor si care intra in structura caracterului pot fi considerate, intr-o anumita masura, expresia atitudinilor pe care persoana le are fata de ea insasi.          

Deoarece adolescenta este perioada in care incep sa se cristalizeze principalele trasaturi de personalitate cu greu pot fi facute afirmatii, privind personalitatea unui elev si mai ales a celui de varsta mica. Situatiile neobisnuite pot provoca reactii care ne ajuta sa diferentiem intre atitudini circumstantiale, relatii conventionale si cele care exprima "nucleul" stabil si autentic al personalitatii in formare

Avand in vedere plasticitatea deosebita a personalitatii viitorului adult, scoala trebuie sa-si asume responsabilitati formative.

Atitudinile si trasaturile sunt elemente structurale fundamentale ale caracterului

Atitudinile se exprima cel mai adeseori in comportament, prin intermediul trasaturilor caracteriale. De exemplu, atitudinea fata de sine se exprima prin trasaturi cum ar fi: modestia, demnitatea, increderea in fortele proprii. siguranta de sine etc. Trasaturile caracteriale pot fi definite ca seturi de acte comportamentate covariante sau ca particularitati psihice ce fac parte integranta din structura personalitatii.

Sunt trasaturi caracteriale numai cele care satisfac o serie de cerinte:

 1. sunt esentiale, definitorii pentru om

 2. Sunt stabilizate, durabile, determinand un mod constant de manifestare a individului si permitand anticiparea reactiilor viitoare ale individului

 3. sunt coerente cu toate celelalte

 4. sunt asociate cu o valoare morala

Interpretat ca un sistem valoric si autoreglabil de atitudini si trasaturi, caracterul apare ca o componenta relativ stabila, diferentiatorie pentru om si cu o mare valoare adaptativa. El indeplineste numeroase functii in viata psihica a individului si indeosebi in plan comportamental:

1. functia relationala;

2. functia orientativ-adaptativa;

3. functia de mediere si filtrare;

 4. functia reglatoare.

In virtutea indeplinirii acestor functii, caracterul a fost considerat componenta esentiala a personalitatii, mai mult, „nucleul personalitatii”. El este cel care da valoare personalitatii, pe de o parte, prin subordonarea, controlarea si integrarea celorlalte componente ale personalitatii, pe de alta parte, prin valorizarea si valorificarea maximala a acestora.