COMUNICARE șI COMUNICATE DIDACTICE

Prof. educator Mureșan- Chira Gabriel

CRDEII Cluj- Napoca

Rezumat: Didactica modernă sintetizează informații, concepte, strategii și metodici în vederea predării- comunicării de conținuturi curriculare în mediul instructiv-educativ, formativ. Acest deziderat nu se poate realiza fără comunicare eficientă între actorii scenei pedagogice: profesor - elev, furnizor de educație - beneficiar al educației. Cu un specific particular, comunicarea didactică îndrumă practica pedagogică spre operaționalitate, transmitere de conținuturi științifice, ajustând atitudini, formând personalități într-un cadru complex inclusiv psihologic.

Cuvinte cheie: didactica modernă, conținuturile comunicării, învățare școlară și comunicare.

Arta de a comunica convingător dezvoltată cu 2500 de ani în urmă prin secolul V î. Hr în Grecia antică, artă denumită și retorică(shetorike la greci și ars dicendi sau ars shetor la romani), a devenit trecând din epocă în epocă o valoare de studiu, o artă a comunicării, o tehnică de comunicare ce, de la Corax din Siracuza și până în zilele noastre, a interferat cu multe domenii inclusiv cu cel educațional. Știință a comunicării umane, este indisolubil legată de educație, de didacktikos, didaktike- instruire, predare, arta învățării.

Trecând de la retorica anticilor și propunerile acestora privind planurile de organizare a părților discursive, didactica modernă sintetizează informații, concepte, strategii și metodici în vederea predării- comunicării de conținuturi curriculare în mediul instructiv- educativ, formativ. Astfel în viziunea mai multor specialiști în domeniu, problematica educației, pedagogia, îndrumă teoretic activitatea practică- educativă asigurând operativitate pentru practica eficientă(Jurcău, 2001), predarea act de comunicare pedagogică, didactica condensând ,,în conceptele și demersurile sale practice data și concluzii oferite de diverse domenii: teoriile instruirii, tehnologia informației, teoria comunicării, designul pedagogic, etc,, (cit. în Chiș, p.128, 2005); deprinderile de comunicare și relaționare reprezentând un factor protector în fața comportamentelor de risc (Băban, 2001) și exemplele pot continua.

Comunicarea a fost definită în studii recente la modul cel mai complex, de la sistemic la particular funcție de context, domeniu specializat însă, definirea cuprinde forma particulară a relației de schimb între două sau mai multe persoane. Invitând la o lecturare a multitudinii de studii privind acest subiect, în rândurile ce urmează ne vom opri la un context particularizat și anume al comunicării în spațiul didactic și a caracteristicilor sale care o deosebesc de alte forme ale comunicării interumane. Comunicarea didactică se realizează în cadrul sistemului de învățământ ca principal subsistem al sistemului de educație dar, într- un sens mai restrâns se regăsește și în cadru altor activități specifice de formare- instruire depășind cadrul institițiilor specializate în procesul de educație formală, nonformală, prin training- uri sau interpelări web, ori alte ocazii ale exersării discursului didactic. Dezvoltarea procesului de învățământ indică prezența unor factori umani activi: elevi, cadre didactice, alte persoane abilitate, deci un proces permanent activ și activizant în context instructiv- educativ. Interlocutorii actului didactic profesoral și elevul comunică verbal, nonverbal, paraverbal, în scris dar mai ales combinat, utilizând un limbaj specific, atent selecționat, structurat logic, coerent, în scopul explicării, demonstrării unor demersuri, conținuturi curriculare, procese și etape de dezvoltare în cadrul dobândirii unor abilități. Totodată în comunicarea didactică utilizează și acțiunea psihologică ce este atașată fiecărui demers în transmiterea informației didactice- științifice, în dublu sens de la profesor la elev și de la elev la profesor, în cadru evaluării- verificării achizițiilor funcție de domeniul respectiv. În acest context, învățarea școlară deține un rol important deoarece depinde mult de comunicarea didactică și de modul în care sunt transmise conținuturile acestei comunicări, de altfel, obstrucționarea comunicării didactice se reflectă în neânțelegerea unor conținuturi curriculare, panică/ anxietate, retragere școlară din partea elevului, uneori abandon școlar asociat problemelor de natură psihosocială complexă.

În secțiunea a doua, vom parcurge la explicarea traseul deficitelor de comunicare didactică, a acelor blocaje specifice care conduc la modificări atitudinale din partea tuturor actorilor scenei pedagogice și care sunt frecvent întâlnite în activitatea practică.

Bibliografie:

1. Adriana, Băban. Consiliere educațională. Ghid pentru orele de dirigenție și consiliere, Imprimeria Ardealul, Cluj- Napoca, 2001.

2. Nicolae, Jurcău(coord). Pedagogie, Editura U.T. Pres, Cluj- Napoca, 2001.

3. Ștefan, Prutianu. Manual de comunicare și negociere în afaceri, Editura Polirom, Iași, 2000.

Vasile, Chiș. Pedagogia contemporană. Pedagogia pentru competențe, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj- Napoca, 2005