Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Conceptul de prostie in viziunea filosofului Erasmus
Duminică, 08 Aprilie 2012 23:06

CONCEPTUL DE PROSTIE ÎN VIZIUNEA FILOSOFULUI ERASMUS

 

de Marian DRAGOMIR

 

Nu ştim dacă Erasmus din Rotterdam a fost primul european conştient aşa cum îl numeşte Stefan Zweig, dar cu siguranţă a fost printre primii gânditori nonconformişti ai epocii sale. Noncoformismul său constă în curajul de a aborda o temă sensibilă, şi anume aceea a moravurilor. A critica principi, teologi, clerici, într-o epocă în care aceştia erau deţinătorii puterii sociale, politice, religioase, indică în Erasmus un gânditor curajos, incapabil de compromisuri normative.

Erasmus din Rotterdam este considerat un însemnat umanist. Există o tendinţă a multor gânditori de a considera umanismul o reacţie la expansiunea religioasă în viaţa socială. Umanismul anunţă o detronare a zeului, o marginalizare a acestuia, o repunere în drepturi a individualităţii umane, o întărire considerabilă a autonomiei fiinţei umane. Erasmus nu este un răzvrătit, aşa cum sunt cel mai adesea simbolurile de care uzează umanismul. Nu detronează zeul, ci doar ne arată cum nu se caută acesta: Nici nu le trece prin cap că Iisus Hristos nu se va sinchisi de asemenea deşertăciuni şi că îi va întreba dacă au respectat învăţătura sa de căpătâi,

dragostea, pe care se întemeiază legea, ce a dat-o oamenilor. Denunţă folosirea habotnică a formalismului religios, într-un mod amuzant, apelând la instrumentul pe care ştie să îl folosească cel mai bine: ironia. Rafinat, cu o minte deschisă, dar critică, cu bun simţ şi discernământ, lucid, Erasmus ne arată cum este de fapt natura umană, dezvăluindu-ne o cazuistică impresionantă a acesteia. Aici se dovedeşte el, de fapt, a fi un umanist, prin preocuparea de a analiza omul în diversele lui ipostaze mundane, de ai scoate în relief defectele, de a-l ajuta să devină conştient de sine. El este aproape de om, arătându-i cum este, dar cum nu trebuie să fie. O carte scrisă acum mai bine de 500 de ani Elogiul nebuniei sau discurs despre lauda prostiei ne arată, cu prisosinţă, tocmai acest lucru.

Elogiul nebuniei … e o carte extrem de actuală, descriindu-ne un tablou al condiţiei umane etern valabil, fapt care arată o permanenţă a naturii umane, că, aceasta, deşi schimbată exterior, nu reuşeşte să se transforme interior. Ea este o radiografie a omului social, în multiplicitatea categoriilor şi comportamentelor sale. Ea este un discurs pe care îl ţine Prostia umanităţii. Utilizarea acestui concept îndeplineşte în operă un deziderat al neutralităţii criticii, absolvindu-l pe autor de atacul personal: cine nu va fi mulţumit nici cu aceste explicaţii să se gândească totuşi că este pus într-o lumină favorabilă când prostia este cea care te mustră. Neutralitatea conceptului are un scop emoţional, preventiv, pedagogic şi protectiv: dar oare cel care se revolta împotriva condiţiei umane, fără să atace pe nimeni personal, nu vrea mai degrabă să prevină şi să îndrume decât să rănească prin cuvânt?

            Erasmus se comportă ca un erudit, făcând referire la etimologia termenului prostie, menţionând că acesta provine din grecescul Moria, mai având şi semnificaţia de nebunie. El precizează că acestui concept îi corespunde o realitate în lumea zeilor, deoarece Moria este o zeiţă: cu toate că simpla asemănare a numelor nu înseamnă că ai suferi în vreun fel influenţa acestei zeiţe; de aceea, când prostia a împins pe vreun om la vreo bazaconie, el o recunoaşte numaidecât şi se pune la adăpost de pedeapsă, în paza acestei binefăcătoare zeiţe. Tot în privinţa etimologiei se mai indică latinescul Stultitia. Cât priveşte definiţia acestui concept, nu se poate da o definiţie precisă: să mă definesc ar însemna să mă fixez între anumite hotare, ori puterea mea este nemărginită. Citatul arată, totodată, că prostia reprezintă o forţă universală, care stăpâneşte atât lumea oamenilor, cât şi lumea zeilor. Deşi prostia este prezentată ca un personaj (o zeiţă), ea nu ne este descrisă în manieră portretistică. Genealogic, ea descinde direct din Plutus, considerat cel mai vechi zeu, părinte al zeilor şi al oamenilor, şi din Neotes, Tinereţea, cea mai frumoasă şi mai pusă pe sagă dintre nimfe. S-a născut din „dulce iubire”, în Insulele fericite, iar din prima clipă de viaţă a zâmbit mamei. Ca doici, le-a avut pe Methe-Beţia şi Apaedia-Neştiinţa. În anturajul acestei zeiţe întâlnim următoarele personaje: Iubirea de sine, cea care se uită de sus; Linguşirea, cea care are trăsături delicate si ale căre  mâini sunt gata să aplaude; Uitarea, cea care moţăie şi pare adormită; Lenevia, cea care stă cu braţele încrucişate pe genunchi; Plăcerea, cea împodobită cu flori şi mirosind a parfumuri ameţitoare; Nebunia, cea cu priviri tulburi; Pofta, cea durdulie şi cu pielea lucioasă; Cheful sau Comus; Somnul sau Morfeu. Acestea sunt forţele cu ajutorul cărora prostia se manifestă în lume. Cu ajutorul lor ea stăpâneşte în mod eficient, ele aflându-se în subordinea ei absolută: cu ajutorul lor supun stăpânirii mele tot ce există pe lume şi prin ei poruncesc acelora care poruncesc lumii.

Din analiza Elogiului … se desprind o serie de semnificaţii ale prostiei:

a. este o forţă nemărginită;

b. se confundă cu plăcerea, care este totuna cu fericirea (ex: să-mi spunăei mie dacă viaţa ar fi altceva decât mohorală, plictiseală, dezgust şi anevoinţă, într-un cuvânt searbădă, dacă nu i-ar da gust plăcerea, adică prostia)

c. este naturală (cei care ies din limitele impuse de natură devin nefericiţi);

d. este conştientă de sine (de puterea ei, de manifestările ei);

e. este întrebătoare;

f. este ambivalentă (ex. prostului i se întâmplă să spună lucruri înţelepte; chiar şi mie mi se întâmplă câteodată, când sunt la curte, să mă satur de deşertăciunea şi înfumurarea oamenilor ăstora);

g. este forţa care inversează valorile;

h. exprimă normalitatea existenţei, banalul, obişnuitul, cunoscutul;

i. este în strânsă legatură cu hazardul (ex. Fortunei îi plac neghiobii);

j. are taine nebănuite (nici un muritor nu poate trăi tihnit pe pământ dacă nu mi-a pătruns tainele);

k. oferă numeroase favoruri;

l. este o forţă universală;

m. este prietena speciei umane;

n. se manifestă fără ascunzişuri, fiind atotobservabilă;

o. este omniprezentă:

- în lumea zeilor (ex. de ce rămâne Cupidon mereu copil? Pentru că veşnic nebunatic şi şugubăţ, spune şi face numai prostii);

- în lumea oamenilor (tineri, bătrâni, femei, bărbaţi, vulg, principi, legiuitori, dascăli, teologi, călugări, doctori, etc.);

- în natură (ex. este pe lume vreo vieţuitoare mai fericită şi mai vrednică decât albina?).

În antiteză cu prostia se află filosoful, autorul dându-ne indicii că acesta este fie stoic, fie platonician. Filosoful este în permanenţă persiflat ca fiind adevăratul inamic al neamului omenesc. El se consideră o fiinţă desăvârşită. Barba şi-o socoate semn de înţelepciune. Adesea este văzut mohorât, cu fruntea încreţită. El este sub dictatul unor principii severe de viaţă. Slăbănog, morocănos, necăjit, are tot timpul sufletul tulburat de o mulţime de gânduri, care apasă asupra firii. Spiritul lui se risipeşte în prea multe, seva vieţii seacă în el şi, de obicei, îmbătrâneşte înainte de a fi fost vreodată tânăr. Îşi ia mai mereu judecata drept călăuză şi abia îşi duce zilele de azi pe mâine. Cel mai adesea odraslele lui nu îi urmează calea, căci „natura are grijă şi împiedică neprielnica înţelepciune să se răspândească în rândul oamenilor”. Filosoful ar fi incapabil să se descurce în funcţiile publice. Chemat la un ospăţ, ar izgoni voioşia de pe chipurile mesenilor cu tăcerea lui stânjenitoare şi cu întrebările nelalocul lor. El stă mereu cu nasul în cărţi şi studiază lucruri complicate, fiind mai curând un spirit contemplativ, decât un om de acţiune. Filosoful se uită la ceilalţi de sus, aiurează dând naştere unui număr nesfârşit de lumi. El este un căutător al tainelor naturii, încercând să pătrundă totul. El este deţinătorul unui limbaj abstract şi vede în lume ordinea aranjată ideatic. În Elogiu … portretul înţeleptului este prezentat fie prin trimiteri generale, fie tratat special în părţile destinate filosofului şi teologului(sau metafizicianului).

În finalul acestor consideraţii susţinem că Erasmus este continuator al unei viziuni asupra lumii pe care am putea-o numi lumea ca spectacol. Aşa cum el spunea: nu este viaţa însăşi o nesfârşită comedie, în care oamenii, deghizaţi într-o mie de feluri osebite, se urcă pe scenă şi îşi joacă rolurile până ce regizorul îi scoate de pe rampă?

 

Bibliografie:

1. Erasmus din Rotterdam – ”Elogiul nebuniei sau discurs despre lauda prostiei”, Ed. Antet, 2003.

2. Zweig Ştefan – ”Triumful şi destinul tragic al lui Erasmus din Rotterdam”, Ed. Univers, 1975.

 

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Calendarul pentru Evaluarea Nationala si…

Calendarul pentru Evaluarea Nationala si admiterea in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2012-2013     Calendarul de desfasurare a Evaluarii Nationale pentru elevii clasei a VIII-a in anul scolar 2011-2012 ---- Anexa la...

Read more

Stilurile de invatare

STILURILE DE ÎNVĂȚARE   Profesor Nae Mihaela Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși, Pitești               Rezumat: Articolul îşi propune identificarea avantajelor cunoașterii stilurilor de învǎțare proprii fiecǎrui elev.       Cuvinte cheie: abilitǎți, elevi, stil de învǎțare.   Conform ultimelor descoperiri ale...

Read more

Cresterea calitatii educatiei si formari…

CREŞTEREA CALITĂŢII EDUCAŢIEI ŞI FORMĂRII PRIN NOILE TEHNOLOGII INFORMAŢIONALE ŞI DE COMUNICARE   Mirela Frunzeanu, profesor pentru învăţământul primar, Mark Twain International School, loc. Voluntari, jud. Ilfov   Rezumat Contextul de dezvoltare a sistemului educaţional...

Read more

Cunoasterea copilului - tratare individu…

 CUNOAŞTEREA COPILULUI, PREMISA PENTRU O CORECTĂ TRATARE INDIVIDUALĂ DIFERENŢIATĂ     Institutor Mihaela CUCU Şcoala cu clasele I-VIII, Peretu, jud. Teleorman       A cunoaşte un elev înseamnă a descifra notele dominante ale personalităţii sale, a înţelege...

Read more

Manualele alternative mijloace didactice…

MANUALELE ALTERNATIVE – MIJLOACE DIDACTICE ALE PROFESORULUI DE AZI   Prof. Budurean Corina Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, Oradea               Articolul urmăreşte o prezentare a rolului pe care îl are manualul, ca mijloc didactic,...

Read more

Mai multi candidati la examenul de defin…

Mai mulţi candidaţi înscrişi în 2013 pentru examenul de definitivare în învăţământ   În perioada 4 - 25 ianuarie, s-au înscris pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 8.537 de candidaţi, dintre...

Read more

Momente din istoria Independentei

MOMENTE DIN ISTORIA INDEPENDENŢEI   prof. istorie Luminiţa Simona Feşnic Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu”, Oradea   Scopul acestui articol este reactualizarea semnificaţiei naţionale a zilei de 9 mai, care de la intrarea în Uniunea Europeană...

Read more

Satira sociala in Tiganiada lui Ion Buda…

SATIRA SOCIALĂ ÎN ȚIGANIADA LUI ION BUDAI – DELEANU   Prof. Drd. Miron Costina Violeta Școala cu clasele I-VIII Tălpaș, Dolj   Mots-clés: satire, intertextualité, société, politique, Tsiganes   Resumé Auteur satirique par excellence, la réponse de...

Read more