CONŢINUTUL/ CONŢINUTURILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

Prof. drd. Corlade Ecaterina Iulia

Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron”, Bacău, România

Conceptul de conţinut (sau conţinuturi) desemnează substanţa cea mai palpabilă, mai concretă, a procesului de învăţământ, ceea ce se predă şi ceea ce se învaţă în cadrul acestui proces. Conţinuturile sunt transpuse în materiile şcolare şi activităţile educative dezvoltate la nivelul şcolii. Prin intermediul unor metode, mijloace şi forme de activitate adecvate, conţinuturile trebuie să fie abordate de către elev în amănunt, prelucrate, stocate, reproduse, aplicate conform cerinţelor stabilite prin obiective; ele constituie materia prin care sunt realizate obiectivele.

Astăzi, mai mult decât oricând, specialiştii sunt preocupaţi de definirea cât mai completă a conceptului de„conţinuturi ale învăţământului” sau de „conţinuturi ale educaţiei”. Se poate observa utilizarea pluralului. Jocul singular - plurar ţine mai ales de faptul căîn documentele oficiale, se utilizează termenul de „conţinut” pentru a indica faptul că este vorba de un ansamblu sau de un sistem articulat de obiective şi de cunoştinţe specifice la un anumit nivel de realizare, pe când „conţinuturile educative ale învăţământului” subliniază faptul că pe de o parte este vorba despre conţinuturiale educaţiei formale, non-formale şi informale.

Conţinuturile învăţământului constituie un ansamblu de cunoştinţe, abilităţi, valori şi comportamente, concretizate sub formă de programe de studii şi selectate în funcţie de finalităţile şi obiectivele asumatede instituţia de învăţământ într-o societate. Aceste conţinuturi pe niveluri sau tipuri de instituţii şcolare, pe clase şi pe discipline, suntrezultatul unei elaborări într-un scop pedagogic şi fac obiectul unui proces specific: „învăţarea”.

Într-o accepţie foarte largă a termenului conţinuturile învăţământului includ toate informaţiile descrise şi organizate atât sub formă de program oficializat, cât şi sub formă de conţinuturi latente sau implicite. Altfel spus, tot ceea ce se comunică prin şcoală/grădiniţă oficial şi neoficial, inclusiv prin calitatea vieţii şcolare,atitudinile cadrelor didactice,contextul moral relaţional etc.

Conţinuturile învăţământului, în sens larg,include atât conţinuturile învăţământului cât şi pe cele ale educaţiei non-formale, informale. Prin caracterul său predominant formativ şi educativ, învăţământul trebuie să vizeze, deci, conţinuturile în sensul definit mai sus, „cunoştinţele” fiind doar o parte,una spectal acestora. Din ce în ce mai mult este scos în evidenţă faptul că nu trebuie să punem semnul egalităţii între conţinut şi cunoştinţe. Acestea din urmă sunt numai o parte a componenţei conţinuturilor.

În demersurile legate de elaborarea programelor şi a manualelor,dar şi în utilizarea lor de către practicieni (educatoare, învăţători, profesori), trebuie să distingă următoarele tipuri de cunoştinţe:

▪cunoştinţele de bază, indispensabile adaptării copilului, elevului la condiţiile concrete în care trebuie să trăiască;

▪cunoştinţele funcţionale care ajută la structurarea gândirii copiilor/elevilor şi care permit ulterior asociaţii, transferuri şi aplicaţii

▪cunoştinţele cu rolde„pasarelă” sau„idei ancoră” care sunt utile copilului/ elevului la un moment dat pentru a face posibile achiziţiile ulterioare;

▪cunoştinţele care produc copiilor/ elevilor plăcerea de a cunoaşte şi care adesea pătrund sub formă de cultură, am putea vorbi de „cunoştinţe gratuite” (nu în sensul peiorativ)

▪cunoştinţe „sterile”; este vorba de informaţii care nu servesc copilului la nimic,ci încarcă doar memoria

În sens mai larg,conţinutul învăţământului este acel ansamblu coerent organizat şi etapizat pe trepte de şcolarizare care include cunoştinţe, convingeri, modele atitudinale şi comportamentale, concepţii despre om şi menirea sa în societate,abilităţi intelectuale, profesionale şi artistice prin care se vizează formarea unei personalităţi armonioase şi multilaterale, în concordanţă cu cerinţele actuale şi viitoare ale dezvoltării societăţii.

Conţinutul învăţământului are un caracter istoric şi flexibil. Dinamica sa este influenţată de o varietate de factori. Schimbările în conţinutul învăţământului sunt semne vizibile de adaptare instituţională a acestuia la condiţiile unei societăţi mobile. Încă în deceniul şapte al secolului trecut, Gaston Bergerne avertiza asupra „accelerării istoriei” şi a consecinţelor ce decurg pentru omul de azi.Totul în lume–spune el–se mişcă într-un astfel de ritm încât schimbarea a devenit perceptibilă oricărui om. În această împrejurare viitorul nu mai poatefi prevăzut cu siguranţa generaţiilor anterioare, iar o parte din cunoştinţele preţuite acum,într-un timp relativ scurt vor f idepăşite (Gaston Berger). Factorul care exercită cea mai puternică influenţă este revoluţia ştiinţifică şi tehnologică. Datorită acesteia, informaţiile ştiinţifice elaborate au crescut în progresie geometrică, au apărut noi domenii sau discipline ştiinţifice, s-au dezvoltat noi tehnologii bazate mai ales pe microelectronică şi informatică, a crescut gradul de informatizare a întregii societăţi etc.

Organizarea conţinutului învăţământului presupune formularea de răspunsuri adecvate la următoarele întrebări:

E Cum reacţionează învăţământul faţă de „explozia informaţională”: prin multiplicare cantitativă sau prin esenţializare şi restructurare calitativă?

E Cum sunt anticipate şcolar schimbările din ştiinţă, tehnică, artă, cultură?

E Care este structura culturii generale într-o epocă de avalanşă informaţională?

E Ce raport optim se poate stabili între cultura generală şi specializarea profesională?

E Ce pondere ar trebui să aibă conţinuturile care se referă la pregătirea ştiinţifică, profesională şi culturală în ansamblul conţinutului învăţământului?

E Care sunt conţinuturile care asigură pregătirea pentru educaţia permanentă?

Conţinuturile educaţiei moderne sunt puternic influenţate de cel puţin trei categorii de factori şi condiţii, ce acţionează nu exclusiv, ci corelat:

▪multiplicarea surselor şi mesajelor lumii contemporane

▪ modificările în structura finalităţilor educaţiei

▪ necesitatea construirii unităţii şi integralităţii personalităţii elevilor

Bibliografie

1. Ciolan, L., Învăţarea integrată, Editura Polirom, Iaşi, 2007

2. Berger,G., Omul modern şi educaţia sa, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

3. D‘Hainaut, Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, Bucureşti,EDP,1984

4. Iucu, R., Formarea cadrelor didactice-sisteme, politici, strategii, Editura Humanitas Educational, 2004

5. Landsheere de G., Istoria universala a pedagogiei experimentale, EDP, Bucuresti, 1995

6. Manolescu M.,Activitatea evaluativă între cogniţie şi metacogniţie, Editura Meteor,Bucureşti,2004

7. Negreţ I-D., Teoria curriculumului, p.13-60, în Cerghit I, Neacşu I., Negreţ I-D., Pânişoară I-O., Prelegeri pedagogice, Editura Polirom,2001

8. Păun E., Potolea D.,(coordonatori),Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi,2002,

9. Potolea D.şi M. Manolescu, Teoria şi metodologia curiculumului, manual PIR, M.Ed.C., 2006

10. Sinaceur, Mohamed Allal, Interdisciplinaritatea şi ştiinţele umane,Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1986.

11. Şoitu, L.,Cherciu R.D. (coordonatori), Strategii educaţionale centrate pe elev, MEC, 2006

12. Thomas, J., Marile probleme ale educaţieiînlume,EDP,Bucureşti,1977.