COPILUL ÎN FAMILIE

Prof. înv. primar Gligor Dana

Școala Gimnazială Cîmpeni

Socializarea constituie procesul de continuă transformare a individului "din ființă biologică într-un subiect al unei culturi specifice" (Bernstein, Buc. 1978)

Deși aptitudinea de socializare este o caracteristică esențială a naturii umane, la naștere, facultățile intelectuale, afective, de relaționare, acționale, există numai în stadiu de virtualitate. Pentru a se dezvolta, ele necesită un context social capabil să ofere copilului situații multiple de comunicare socială și afectivă.

Prin socializare se transmit și se structurează modalități de comunicare - sisteme de coduri 1ingvistice, simbolice, expresive (nonverbale) -, modele sociale de comportament pe baza unor norme funcționale considerate ca valori într-o anumită cultură, seturi instrumentale – modalități de cunoaștere, de învățare, strategii acționale etc. -, posibilități de relaționare interpersonale, ca și forme de comportament caracteristice vieții de grup și modelarea motivațional-afectivă a individului.

Educația este un proces extrem de complex, caracteristic nu doar copilăriei și adolescenței, ci întregii vieți. În mod normal, individul are de învățat tot timpul, până la adânci bătrâneți. Modul în care este crescut cineva este definitoriu pentru întreaga sa evoluție în viață. Bazele personalității umane sunt puse de timpuriu. Toată lumea cunoaște importanța primilor șapte ani de acasă. Un copil se poate dezvolta normal și armonios doar dacă primește o educație corespunzătoare. Deficiențele în modul de creștere se răsfrâng nefast asupra integrării prezente și viitoare a copilului în societate.

Familia îi aduce copilului sentimentul securității. Copilului îi place să simtă că are rădăcini în timp și în spațiu, că se inserează într-un joc pregătit în mod special pentru el. Acesta este motivul pentru care copiii pun atâtea întrebări legate de istoria familiei și asupra legăturilor exacte de rudenie a unuia sau a altuia față de ei. Unii copii construiesc arborele genealogic.

Faptul că grupul familial prezintă 0 mare varietate de vârste, de caractere, de profesiuni, că între membrii săi se leagă relații, variate și ele, dense și complexe, constituie una din bogățiile familiei complete. Aici copilul capătă experiența tuturor genurilor de raporturi umane pe care Ie va avea mai târziu, dar atenuate prin afectiune.

Într-o familie cu părinți, bunici, copii, veri, matuși, unchi, mereu se va petrece câte ceva. Astfel copiii au impresia ca duc o viață plină de agitație, de sarbători și sărbătoriri, ei văd de aproape modurile de escaladare a marilor etape ale vieții.

Prietenii părinților au o importanță mult mai mare decât Ii se atribuie. Copiii sunt adesea fascinați de conversațiile celor mari, chiar atunci cand ei nu pricep mare lucru, și aceste conversații formează climatuI intelectual și social al copilăriei lor.

Influența mediului asupra individului este profundă și cuprinde toate domeniile. Spre exemplu, prejudecățile rasiale sau valorile morale "nu există la copiii mici, dar apar mai târziu pe scara largă sub influența părinților. Aceasta nu înseamnă că un copil va adopta toate ideile părinților și ale mediului. Uneori el chiar le respinge cu desăvârșire.

Influența mediului este și mai acută în domeniul alegerii profesiunii și al reușitei sociale. "Se poate pune în evidență, dincolo de influența inegalităților economice, rolul moștenirii culturale - un capitol subtil, compus din lucruri pe care Ie știi, pe care știi să Ie spui, pe care copiii claselor favorizate Ie datorează mediului lor familial", scriu Pierre Bourdieu și Jean Claude Passeron în "Les Heritiers", 1969. Ei subliniază aici caracterul multiplu și subtil al influenței mediului.

Când copilul crește, el își vede universul cotidian lărgindu-se dincolo de orizontul familiei, mai întâi datorită școlii. Trecerea la starea de elev este dificilă. Copilul trebuie să învețe și să capete dorința de a învăța. Chiar dacă școala se străduiește să compenseze în parte ceea ce mediul nu i-a dat copilului, ea nu-i poate da totuI. Astfel părinții și profesorii trebuie să colaboreze.

În timpul vârstei școlare copilul leagă relații cu ființe care nu aparțin cercului său de familie: aceștia sunt prietenii care vor juca un rol esențial în socializarea lui, după cum un rol în formarea lui îl vor juca, pe lângă școală, televiziunea, cinematograful, revistele, ziarele, mijloacele de informare în masa care-i bombardează cu sunete și imagini.

Bibliografie:

1. Agabrian, Mircea, Școala, familia, comunicarea, Iași, Editura Institutul European, 2005.

2. Băban, Adriana, Consiliere educațională, Cluj-Napoca, Editura Universitatea Clujeană, 2001