CREATIVITATEA PROFESORULUI ÎN DEMERSUL DIDACTIC

Prof. Bălăuță Dana

Colegiul Național ”Mihail Kogălniceanu” Galați

Creativitatea. Ce este creativitatea în cazul profesorului sau al elevului? Câteva enunțuri, principii, idei pentru a veni în sprijinul colegilor mai tineri.

Termenul „creativitate” îşi are originea în cuvântul latin creare care înseamnă a zămisli, a făuri, a naşte. El este introdus în vocabular de psihologul american Gordon Allport (1937) şi înlocuieşte vechii termeni de spirit inovator, inventivitate, talent.

În literatura de specialitate se consideră ca dată de început a studiilor sistematice asupra creativităţii anul 1950 când, la Congresul Asociaţiei Psihologilor Americani, J.P.Guilford semnalează sărăcia studiilor asupra creativităţii şi schiţează câteva direcţii de cercetare a acestei dimensiuni a personalităţii umane. După această dată problematica diversă a creativităţii a intrat în programul de cercetare al majorităţii universităţilor din SUA şi din diferite ţări ale Europei.

În România, studiile de început asupra creativităţii se leagă de numele unor filosofi şi psihologi precum: Constantin Rădulescu Motru, Ştefan Odobleja, Mihai Ralea, Tudor Vianu, Florian Ştefănescu Goangă, Vasile Pavelcu. După 1970 demarează o serie de cercetări experimentale asupra creativităţii având drept obiective finale evaluarea şi stimularea creativităţii în diferite domenii (ştiinţă, artă, educaţie).

În pofida numărului mare de cercetări consacrate creativităţii, nu se poate vorbi încă de un consens în definirea acesteia. Fenomenul este explicabil dacă avem în vedere faptul că fiecare autor pune accentul pe o anumită dimensiune a creativităţii.

Câteva definiţii ale creativităţii care ilustrează acest lucru:

”Creativitatea este capacitatea de a modela experienţa în forme noi şi diferite, capacitatea de a percepe mediul în mod plastic şi de a comunica altora experienţa unică rezultată” (I.A.Taiylor, 1959)

”Creativitatea este procesul modelării unor idei sau ipoteze, al testării acestor idei şi al comunicării rezultatelor” (E.P.Torrance, 1962)

”Creativitatea este un proces de asociere şi de combinare, în ansambluri noi a unor elemente peexistente” (H.Jaoui, 1975)

”Creativitatea reprezintă interacţiunea optimă, generatoare de nou, dintre atitudini şi aptitudini” (P.Popescu/Neveanu, 1978)

”Creativitatea este un complex de însuşiri şi aptitudini psihice care, în condiţii favorabile, generează produse noi şi de valoare pentru societate” (Al.Roşca, 1981)

”Creativitatea este capacitatea de a imagina răspunsuri la probleme, de a elabora soluţii inedite şi originale” E.Limbos, 1988)

Examinarea definiţiilor creativităţii conduce la concluzia că noutatea, originalitatea, ingeniozitatea şi valoarea teoretică sau practică reprezintă trăsături esenţiale ale activităţii creatoare.

”Creativitatea este motorul inovării și factorul cheie al dezvoltării personale,[…] sociale și al bunăstării tuturor indivizilor în societate” (Logo-ul Anului European 2009). Creativitatea utilizează în mod inventiv experiența și cunoștințele acumulate, oferind soluții și idei originale. Componenta principală a creativității este imaginația. Creația de valoare reală presupune o motivație, dorința de a realiza ceva nou, ceva deosebit, ceva ce necesită voință și perseverență. Profesorul modern trebuie să aibă capacitatea de a-și educa elevii în direcția dezvoltării creativității acestora.

Psihologii admit că fenomenul creativităţii este o caracteristică general-umană, deoarece fiecare individ posedă însuşiri care îi vor permite acte creative, dar la niveluri diferite de realizare. În ultimele decenii cercetarea psihologică a creativităţii şi-a concentrat atenţia asupra studiului căilor şi a condiţiilor de dezvoltare a capacităţilor creatoare. În acest context, sarcina de bază a educaţiei este dezvoltarea şi structurarea forţelor creative existente în fiecare individ în aşa fel încât activitatea individuală să devină în mod firesc şi o activitate creativă.

Ideea fundamentală a profesorilor este „Ce se poate face pentru stimularea creativităţii elevilor?” ori „Care sunt coordonatele unei educaţii în vederea creativităţii?”. Nu este un anumit ghid al creativităţii, însă există anumite metode şi principii călăuzitoare cu caracter general ce se pot aplica în mai multe sau poate în majoritatea problemelor legate de creativitate.

Profesorii pot face foarte mult pentru stimularea creativităţii elevilor. Cercetările pe această temă au arătat că atitudinea pozitivă a profesorului faţă de creativitate este unul dintre cei mai importanţi factori care facilitează creativitatea. O primă condiţie a dezvoltării creativităţii elevului este ca profesorul să ştie ce înseamnă a fi creativ, să aibă cunoştinţe de bază despre creativitate, despre psihologia creativităţii, despre posibilităţile de dezvoltare a acesteia în procesul de învăţământ. E necesar a se respecta personalitatea creatoare a elevului. Acest lucru nu este uşor dacă ne gândim la faptul că elevii creativi pun întrebări incomode, oferă soluţii inedite de rezolvare a problemelor, nerespectând procedeele stereotipe, sunt de o curiozitate uneori supărătoare. Uneori profesorii tind să aprecieze mai mult elevii disciplinaţi, care îşi îndeplinesc sarcina fără să comenteze şi sunt dispuşi să accepte judecata profesorului sau pe cea a majorităţii. Un elev care este capabil să nu fie de acord cu majoritatea poate trezi sentimente negative chiar dacă opinia lui e justă. Sunt şi situaţii în care marea majoritate a elevilor simte ceea ce preţuiesc profesorii, un anume comportament conformist şi atunci ei dau curs acestor aşteptări ale profesorilor. Este foarte important ca profesorul să nu reprime manifestările elevilor creativi, să încurajeze libera exprimare a opiniilor, să stimuleze imaginaţia sau soluţiile mai deosebite. Elevii trebuie să-şi poată manifesta liber curiozitatea şi spontaneitatea. Profesorul trebuie să dirijeze situaţiile-problemă astfel încât să se întreţină o atmosferă permisivă a unor relaţii, dar să nu se exagereze nici prin autoritarism.

În activitatea de predare - învăţare profesorul trebuie  să fie el însuși creativ, să dovedească flexibilitate intelectuală. Acest lucru va fi simţit de elevi şi le va stârni o atenţie sporită, le va determina o curiozitate. Un asemenea profesor va fi privit cu ochi admirativi de elevi.

Orientând activitatea elevilor, profesorul îi încurajează să descopere cunoştinţele, să rezolve probleme, dar şi să formuleze, ei înşişi, probleme. Învăţarea pe bază de probleme, învăţarea prin descoperire sau învăţarea prin descoperire dirijată reprezintă forme ale unei învăţări de tip euristic prin care profesorul stimulează creativitatea elevilor. Elevii sunt puşi în situaţia să privească o problemă din unghiuri de vedere diferite, să o interpreteze, să elaboreze o ipoteză explicativă pe care să o verifice, să caute independent o soluţie. Şcolarii trebuie îndrumaţi să manifeste toleranţă faţă de ideile noi, să acţioneze liber şi să utilizeze o critică de tip constructiv. Acest tip de învăţare nu numai că duce la formarea unui stil creativ de rezolvarea a situaţiilor - problemă, dar are efecte şi asupra formării personalităţii elevilor. Elevii se obişnuiesc să abordeze fără teamă problemele, să le analizeze şi să le rezolve. Sunt stimulaţi să devină curioşi şi deschişi, să îndeplinească cu plăcere sarcinile.

Instruirea orientată spre creativitate implică un set de condiţii favorabile, fiind hotărâtoare încurajarea copiilor să lucreze şi să gândească independent, să-şi elaboreze propriile proiecte.

Profesorului îi revine sarcina de a selecta metodele, moderne sau tradiționale, care vor fi folosite eficient în lecțiile de dobândire de noi cunoștințe și în lecțiile de evaluare a cunoștințelor și abilităților.

A fi azi profesor european presupune a promova strategii și metode de predare activă și de a dezvolta interesul elevilor pentru cunoaștere și înțelegere. Pentru aceasta este necesar să utilizăm toate mijloacele care ne stau la dispoziție: video, audio, calculator, internet, experiment real sau virtual.

Indicatorii creativității la elevi sunt: curiozitatea, puterea de concentrare, adaptabilitatea, puterea de muncă, independența, nonconformismul, capacitatea de a risca, atractivitatea față de complex și misterios.

Pentru a dezvolta în clasă o atmosferă care să faciliteze creativitatea, profesorul poate folosi:

- încurajarea elevilor să gândească, să descopere fără a fi amenintați cu evaluarea imediată. Evaluarea continuă, îndeosebi în timpul învățării inițiale îi determină pe elevi să aibă teamă de utilizarea unor modalități creative de învățare. E importantă acceptarea erorilor pe care le recunosc ca parte a procesului creativ.

- încurajarea curiozității, explorării, experimentării, punerii de întrebări, testării și dezvoltării talentelor creative. Elevii trebuie învățați să exploreze, să vizualizeze o problemă, să inventeze sau să modifice unele din procedurile învățate, să asculte și să argumenteze, să-și definească scopurile și să coopereze în echipă.

- recompensarea exprimării unor idei noi sau a unor acțiuni creative;

- neimpunerea propriei soluții în rezolvarea unor probleme.

Profesorii care aplică aceste principii renunță la a oferi doar un flux permanent de cunoștințe. Ei devin un mediator între copil și realitate și nu va mai fi doar o sursă directă de informație. Astfel, cercetările au aratat ca acești profesori în timpul orelor frecvent:

- alocă o cantitate mai mare din timp adresării de întrebări;

- refuză să răspundă imediat unor întrebări reflectându-le în replici de forma: "Dar tu ce crezi?", "Cum vezi tu lucrurile?";

- adresează întrebări cu caracter divergent de genul: "Ce s-ar întampla dacă...?", "Ce te face să crezi

asta?";

- nu oferă un feedback evaluativ imediat, ci acceptă și manifestă interes pentru răspunsurile paradoxale.

Rezultatul acestor strategii proprii este că elevii înșiși vor tinde să-și pună probleme să descopere noi probleme și să problematizeze asupra unor lucruri acceptate ca adevărate.

Climatul spornic de lucru este facilitat de faptul că profesorul tratează de fiecare dată întrebările elevilor cu interes, respectă opiniile celorlalți, întărește constant convingerea elevilor că pot emite idei valoroase, antrenându-i în procesul de evaluare, comunicându-le criteriile de evaluare și oferindu-le timpul necesar exersării propriilor capacități.

Pentru a stimula activismul și creativitatea elevului, profesorul însuși trebuie să fie un tip creativ și activ, să manifeste un comportament și o atitudine pozitivă în acest sens.

Bibliografie:

1. Baban, A., Consiliere școlară, Ed. Psinet, Cluj-Napoca, 2001

2. Cosmovici, A., Psihologie școlară, Ed. Polirom, Iași, 1998

3. Gage, J. și colab., Educational Psychology, Prentice Hall, New Jersey, 1992

4. Jurcău, N., Psihologie educaţională, Editura U.T. Press, Cluj-Napoca, 2000

5. Nicola, I., Tratat de pedagogie şcolară, EDP, Bucureşti, 1996

6. Roco, M., Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom, Iaşi, 2001

7. Radu, I., Psihologie școlară, Ed. Științifică, București, 1977