DE LA LITERATURĂ LA ŞTIINŢĂ

Profesor Szekely Daniela

Liceul Tehnologic Lupeni

Omul deplin al culturii româneşti, Mihai Eminescu, a fost o apariţie deosebită în literatura secolului al XIX-lea integrându-se în marele curent romantic european. Ceea ce singularizează creaţia eminesciană este acea capacitate uriaşă de a  întoarce timpii istoriei, de a construi forme alăturate spaţiale şi temporale nebănuite într-un limbaj armonizat printr-o filiaţie de profunzime cucel folcloric.

Cuvinte cheie: relativitate, timp, distanţă, materie, Luceafărul.

Nu putem spune că  Eminescu a fost un om de ştiinţă, că a elaborat teorii ştiinţifice sau  că a făcut descoperiri. Putem însă afirma că fără filonul ştiinţific care a contribuit la edificarea personalităţii sale atât de multilaterale Eminescu nu ar fi fost Eminescu. Creaţia sa majoră, poezia, a fost şi ea adesea fecundată de cunoştinţele şi cultura sa ştiinţifică.

Mihai Eminescu, filozof al poeziei şi poet al filozofiei, şochează prin faptul că poezia sa filozofică este atât de aproape de concepte fizice care şi astăzi poartă pecetea perenităţii.

Abia la câteva zeci de ani mai târziu, prin contribuţiile lui Lorentz şi Fitzerald s-a ajuns la fondarea de către Einstein în 1905 a teoriei relativităţii restrânse, iar în 1915 a fost dezvoltată de către Einstein şi Minkowski în forma ei generalizată.

Pentru “relativitatea eminesciană” stau mărturie poeziile  “Luceafărul”, “Scrisoarea I”, iar ca proză “Sărmanul Dionis” este prototip de relativitate şi holografie cuantică.

          „Luceafărul“ (1883) este considerat, pe bună dreptate, drept chintesenţa operei eminesciene în care teme cosmice şi umane se află într-o legătură dureroasă. Atât „Luceafărul“ cât şi „Scrisoarea I“ necesită o tratare amplă, chiar numai sub aspectul relaţiei poetului cu astronomia.

În teoria relativităţii restrânse a lui Einstein, timpii şi distanţele, legate de un anumit eveniment, măsurate de doi observatori aflaţi în referenţiale inerţiale diferite, sunt diferite şi depind de viteza relativă a celor două sisteme de referinţă. Valorile timpilor şi coordonatelor sunt date de expresii matematice, cunoscute sub numele de transformările Einstein-Lorentz. Conform acestor relaţii, obiectele aflate în mişcare relativista îşi măresc masele iar timpii se dilată.

În poezia „Luceafărul“, surprinzător pentru momentul în care a fost compusă, drumul parcurs de Luceafăr până la Creator, este ca o mişcare relativistă. Modificarea masei şi timpului de deplasare ale luceafărului sunt consecinţa transformărilor Einstein-Lorentz la viteze mari, apropiate de viteza luminii :

          „Porni luceafărul. Creşteau

În cer a lui aripe“,               - poate exprima mărirea masei de repaus la viteze relativiste.

          „Şi căi de mii de ani treceau

În tot atâtea clipe“,      -poate exprima dilatarea timpului, scurgerea sa lentă la viteze relativiste.

Întrucât, de la marea explozie, Big Bang, universul a fost într-o continuă expansiune, cucerind spre marginile sale noi spaţii şi timpuri, starea acestuia, la frontiera cu „nimicul“, păstrează imaginea primei sutimi de secundă după creaţie, după Big-Bang. În primele minute ale universului timpuriu, acesta era un ocean de lumină (electroni, pozitroni, neutroni, fotoni, etc.). Acestea sunt ilustrate de geniul pustiu în versurile:

          „Şi din a chaosului văi,

Jur împrejur de sine,

Vedea, ca-n ziua cea dentâi,

Cum izvorau lumine“,        - poate exprima generarea explozivă a particulelor elementare.

          „Cum izvorând îl înconjor

Ca nişte mări,  de-a-notul...

El zboară, gând purtat de dor.

Pân' piere, totul, totul“      - exprimă deplasarea cu viteza gândului, a luminii. Intuitiv, are loc trecerea în zona „nimicului“, în locuri fără clipe şi-n clipe fără locuri:

          „Căci unde-ajunge nu-i hotar“, - intuirea infinităţii spaţiului

          „Nici ochi spre a cunoaşte“  - lipsa oricăror evenimente cognoscibile

          „Şi vremea-ncearca în zadar“ - absenţa totală a timpului

          „Din goluri a se naşte“  - absenţa totală a materiei.

Bibliografie:

1. Tudor, Ion, Misterele timpului, Ed. Omega, Buzău, 2006

2. Nicolescu, G.C., Studii şi articole despre Eminescu, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1968

3. Eminescu, Mihai, Poezii, Ed Minerva, Bucureşti, 1989