DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR PERCEPTIVE,

DE OBSERVARE ŞI DE REPREZENTARE A PREŞCOLARILOR

Educator Stan Luminiţa-Simona

Gradiniţa cu program normal Bălăbăneşti, Galaţi

Preşcolarii au o deschidere perceptivă specială asupra spectacolului lumii ceea ce stimulează în grad înalt dezvoltarea tuturor capacităţilor sale senzoriale. Percepţiile tactile devin mai fine pentru că dezvoltarea motricităţii permite nu doar manipularea obiectelor, ci pipăirea lor, iar diferenţierea funcţională a celor două mâini ajută la identificarea mai uşoară a rugozităţii, moliciunii, netezimii suprafeţelor obiectelor.

Percepţiile vizuale devin cele mai importante componente ale cunoaşterii senzoriale. Văzul integrează toate celelalte informaţii de la alţi analizatori. Copiii disting mai multe culori şi le denumesc foarte corect, diferenţiază vizual particularităţi mai fine de formă, percep corect relaţiile spaţiale, dispun de scheme de explorare perceptivă pentru obiectele familiare şi astfel viteza de receptare şi identificare creşte.

Percepţiile auditive progresează pe cele trei planuri principale: auz fizic, muzical, fonematic. Preşcolarii diferenţiază şi mai multe sunete şi zgomote naturale şi le raportează corect la sursa lor. Auzul muzical este mai fin şi copiii pot asculta dar şi interpreta linii melodice mai simple, specifice pentru ei. Cel mai mult se dezvoltă auzul fonematic şi astfel ei pot recepţiona corect mesajele verbale care vin de la alţii iar pronunţia cuvintelor şi frazelor este evident îmbunătăţită. Grădiniţa exersează în mod special auzul fonematic pentru a-i pregăti pe copiii pentru şcoală.

Pe baza acestor progrese înregistrate la principalele capacităţi perceptive şi a creşterii rolului reglator al limbajului, la preşcolari, percepţiile vizuale integrează celelalte informaţii, iar auzul fonematic se dezvoltă foarte mult, apare şi observaţia ca formă superioară de explorare a mediului ambiant. La preşcolari aceasta trebuie să fie condusă din aproape în aproape de către educatoare. Rezultatele ei se află la baza însuşirii numeroaselor cunoştinţe, mai ales, despre mediul ambiant, despre viaţa plantelor şi a animalelor, despre ocupaţiile adulţilor etc.

Reprezentările care abia au apărut la antepreşcolari devin acum componentele de bază ale planului intern mental. De aceea dezvoltarea lor este o sarcină principală a grădiniţei. Cele mai importante particularităţi ale reprezentărilor preşcolarilor sunt următoarele:

- au o largă bază perceptivă şi de aceea sunt bogate şi variate;

- pentru că sunt condiţionate de nivelul mental general, se pot forma numai cele ce reflectă obiectele şi fenomenele în mod static şi reflectă mai slab mişcările şi transformările acestora;

- sunt puternic influenţate de intervenţia cuvântului în timpul formării lor (Sinclair) şi mai ales de verbalizări expresive (P. Popescu Neveanu);

- devin mai clare şi mai precise dacă preşcolarii pot acţiona asupra obiectelor în legătură cu care se vor forma reprezentări (Frank);

- cu cât copiii se întâlnesc mai frecvent cu anumite obiecte, cu atât reprezentările lor sunt mai bune (P. Pufan);

- cuprind totuşi un nivel scăzut de generalizare. Cu toate limitele lor reprezentările sunt importante atât pentru realizarea celorlalte procese cognitive cât şi pentru desfăşurarea unor jocuri mai variate şi complexe.

Marea curiozitate, explorările perceptive ample, însuşirea tot mai bună a limbajului,  desfăşurarea de jocuri tot mai complexe şi, mai ales, integrarea în activităţile sistematice din grădiniţă reprezintă factorii de bază ai dezvoltării gândirii. Contactul cu lucrurile din jur şi rezultatele unor acţiuni asupra acestora, care pot fi reflectate în minte îi permit copilului să se orienteze şi să cunoască ce este în jurul său, nu numai în măsura în care acestea îi satisfac trebuinţele aşa cum erau la antepreşcolari, ci să le vadă ca realităţi din afara sa care uneori i se opun şi trebuie să ţină seama de ele. De aceea se consideră că în activitatea de gândire a preşcolarului începe să-şi facă loc principiul realităţii. O caracteristică principală a gândirii preşcolarului este intuitivitatea ei, adică foarte strânsa ei legătură cu percepţia şi conducerea ei de către aceasta din urmă.

Gândirea preşcolarului este preoperatorie pentru că nu dispune de veritabile operaţii ci doar de un fel de „acţiuni executate în gând” (J. Piaget). Prin urmare are numai preoperaţii şi scheme preoperatorii de desfăşurare care nu au încă necesitate logică ci sesprijină pe un fel de reglări perceptive sau pe schema acţiunilor, care au fost mai înainte practice.

În cursul stadiului preşcolarităţii se petrece o spectaculoasă dezvoltare a limbajului. Chiar la 5 ani, unii preşcolari ne uimesc prin felul cum vorbesc: corect fonetic şi gramatical şi cu o deosebită adaptabilitate în raport cu situaţiile de comunicare. Vocabularul pasiv creşte către sfârşitul stadiului până la 3000- 3500 de cuvinte, cel pasiv cuprinde 700-800 cuvinte. Semnificaţiile cuvintelor deşi încă restrânse sunt mult mai clare şi mai corecte. Dar sensurile figurate ale structurilor verbale încă nu sunt înţelese. Au o mare preferinţă pentru diminutive. Îşi dezvoltă o atitudine importantă faţă de limbaj, adică sunt încredinţaţi că aceste poate folosi ca să comunice orice şi tot ce există în jur poartă un nume. Dacă întâlnesc obiecte sau situaţii noi şi nu ştiu cuvintele corespunzătoare nu ezită să le creeze.

            Preşcolarul poate comunica uşor tot ceea ce doreşte şi poate construi propoziţii mai complexe, mai bogate. Atunci când povesteşte ceva preşcolarul poate vorbi alternativ în locul eroilor acelor întâmplări şi poate folosi adecvat şi mijloace neverbale de comunicare (gesturi, mimică, mişcări, intonaţia vocii etc.). Când se află în dialog cu alţii reuşeşte să se adapteze particularităţilor interlocutorilor. Cu copiii mai mici ca el vorbeşte rar, repetă şi chiar utilizează „limbajul mic al acestora”. Când vorbeşte cu cei mai mari vrea să se facă înţeles şi-şi alege cu grijă cuvintele şi formează propoziţii şi fraze corecte.

Memoria contribuie la funcţionarea bună a tuturor celorlalte procese psihice. În jurul a 4-5 ani apare memorarea voluntară, mai întâi în joc apoi se extinde şi la altă activitate. Imaginaţia preşcolarului apare în contrast cu stadiul anterior, ca fiind într-un deosebit avânt. Premisele ei cele mai importante sunt: dezvoltarea memoriei care conservă experienţa personală şi cunoştinţele, oferind material spre combinare, creşterea rolului limbajului în activitatea mentală în ansamblul ei. Imaginaţia reproductivă este antrenată în ascultarea poveştilor şi legendelor şi însuşirea unor cunoştinţe. Construirea mecanismelor ei de-a lungul stadiului se relevă foarte bine prin faptul că dacă la 3 ani copilul cere să-i spună mereu aceeaşi poveste şi se supără dacă te abaţi de la forma ascultată prima dată  când creşte, la 4 ½ şi 5 ani aceste mecanisme funcţionează bine şi copilul vrea mereu altă poveste. Dar el combină reprezentările, formate deja în viaţa lui de fiecare zi, aşa că atunci când repovesteşte s-ar putea produce un fel de modernizare a poveştilor. În cunoscuta poveste „Fata moşului şi fata babei”, cele două tinere se întâlnesc în loc de „cuptor” cu „aragazul”, în loc de „fântână” cu „chiuveta”. Dar legăturile dintre imaginaţie şi gândire încă nu sunt stabilizate şi aceasta din urmă nu-şi joacă rolul reglator corespunzător. În aceste condiţii, imaginaţia creatoare a preşcolarului alunecă repede în fantastic.

Bibliografie

Dragu, Anca, Cristea, Sorin, Psihologie şi pedagogie şcolară, Ed. Ovidius University Press, Constanta, 2003

Constandache, Mirela, Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar, teorie şi practică, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2008