Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Dezvoltarea creativitatii
Luni, 08 Februarie 2010 03:00

STUDIU PRIVIND DEZVOLTAREA CREATIVITÃŢII

DE LA NECESITATE SOCIALÃ LA REALITÃŢILE EDUCAŢIONALE

 

Prof. grad 1 Bechir Ghiulnar

Liceul Teoretic “Callatis”, Mangalia

 

 

Creativitatea este o trãsãturã complexã a personalitãtii umane, constând în capacitatea de a realiza ceva nou, original. Creativitatea este o necesitate, o trebuinta, o nevoie socialã, deoarece altfel ne-am plafona pe aceleasi idei si conceptii. Creativitate înseamnã talent. Cu talent te nasti sau ti-l dezvolti singur sau împreunã cu cei din jurul tãu: pãrinti, prieteni, profesori si altii. Existã o necesitate categoricã care presupune contradictoriul ca imposibil si de neconceput în sine, o necesitate determinatã a priori prin analiza notiunilor sau prin deductie si existã o necesitate ipoteticã (fizicã) care nu presupune contradictoriul ca imposibil si neconceput în sine, ci ca o consecinta a ipotezei formulate sau a conditiilor de fapt.

Creativitatea existã de când lumea si s-a dezvoltat încontinuu; nu existã oameni mari sau oameni mici, ci exista oameni cu un simt al creativitãtii foarte mult sau foarte bine dezvoltat.

Realitãtile educationale de astãzi ne duc cu gandul la o creativitate foarte dezvoltatã la elevi având în vedere multitudinea de idei si interpretari originale pe care poate sã le aibã un elev. Românii îsi aratã inteligenta si creativitatea în competitii internationale: astfel NASA a acordat unei echipe de liceeni de clasa a zecea, de la liceul Tudor Vianu din Bucuresti , premiul pentru cel mai bun design si pentru rezolvarea problemelor de inginerie privind deplasarea pe lunã. Românii au mai luat un premiu, cel de camaraderie, deoarece in timpul cursei, o parte a vehicului s-a dezasamblat, iar elevii sau ajutat între ei ca sã continue cursa, astfel încât juriul american i-a mai rãsplãtit cu un premiu. De altfel, NASA organizeazã astfel de concursuri pentru îmbunãtãtirea cercetãrilor pe care le fac pe Lunã.

Fiind elevã mi-a plãcut foarte mult noul în matematicã, sigur, existau elevi din generatia mea care nu înelegeau mare lucru din matematicã. Asa cum spunea într-o emisiune pe programul TVR 2 si marea noastrã actrita Maia Morgenstern: “Matematica nu am înteles-o din clasa a doua atunci când doamna mea învatatoare mi-a spus si a încercat sã îmi explice cã 2-1=1. Cum? Mã gândeam eu, dacã am un bloc cu mai multe etaje, din douã etaje scad un etaj si obtin un etaj, atunci când toatã lumea stie cã între etajul 1 si etajul 2 nu mai existã nici un alt etaj? A încercat zadarnic doamna învãtãtoare sã îmi explice, dar degeaba.”

ªi uitati cã, dintr-o elevã care nu era bunã la matematicã (care de fapt nu întelegea matematica) a ajuns o actrita renumitã, deci cineva i-a descoperit acest talent si a încurajat-o în acest sens.

Consider cã este un alt mod de a vedea lucrurile. Asa cred cã au fost descoperiti marii nostri sportivi: Hagi – regele fotbalului românesc, Nadia – marea noastrã gimnastã, Nãstase si tiriac – care au atins culmile tenisului românesc si câti nu mai sunt în alte si alte domenii.

În matematicã sunt foarte multe personalitãti, voi numi doar câtiva dintre ei si anume:titeica – un foarte bun geometru, Moisil ­ a fost un matematician român, considerat pãrintele informaticii românesti, Lalescu – cunoscut prin ecuatiile integrale, si altii. Unul dintre cei mai buni profesori de matematicã ai orasului meu, Mangalia, a fost Ignatie Henny. Pentru noi el a fost un model, un geniu si în cinstea lui o stradã îi poartã numele, amfiteatrul Liceului Teoretic „Callatis” la fel îi poartã numele, existã un concurs de matematicã cu numele lui si înca multe

altele.

 

Bibliografie

1. Vasile Breban - Dictionar general al limbii române vol. III, Editura enciclopedicã, 1993

2. Marcel D. Popa - coordonare generalã: Dictionar enciclopedic, vol. I-VII, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 1996-2009

3. Radu Mihãileanu- Interviul ca ambasador al Anului European al Creativitãtii si inovãrii 2009

4. http://www.realitatea.net:IT@ªtiinta

 

Ultima actualizare în Vineri, 26 Martie 2010 19:22
 

Revista cu ISSN

Sanatatea fizica si psihica sub spectrul…

SĂNĂTATEA FIZICĂ ȘI PSIHICĂ SUB SPECTRUL BULLYING-ULUI Profesor educator Mureșan-Chira Gabriel Școala Gimnazială Specială Centrul de Resurse și Documentare pentru Educația Incluzivă/ Integrată, Cluj-Napoca ...

Read more

Arta Baroca Muzicala

ARTA BAROCÃ MUZICALÃ – studiu de specialitate –   Prof. Gloria Ghidiceanu Liceul Teoretic “Henry Coand[” – Craiova     Termenul "baroc" s-a folosit cu sens peiorativ, dorind sã se arate dispretul fatã...

Read more

Acte necesare pentru inscrierea la gradu…

Actele necesare pentru înscrierea la examen GRADUL DIDACTIC II – sesiunea august 2012     1.      Cerere de înscriere, adresată conducerii I.S.J. (se vor preciza: unitatea şcolară, vechimea la catedră, disciplina înscrisă pe diplomă...

Read more

Calculatorul si importanta lui in predar…

CALCULATORUL ŞI IMPORTANŢA LUI ÎN PREDAREA BIOLOGIEI   Profesor Ilinca Ion Şcoala Generală Samarineşti,  judeţul Gorj               Rezumat: În învăţământul românesc, informatizarea a devenit o strategie naţională. Calculatorul este un mijloc tot mai folosit...

Read more

Insertia si calitatea vietii la persoane…

INSERŢIA ŞI CALITATEA VIEŢII LA PERSOANELE CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE   Sîrbu Mihaela Ramona, Profesor itinerant/de sprijin Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei     Dezvoltarea unei abordări comune a calităţii vieţii aplicabilă la...

Read more

Lista olimpiadelor si concursurilor care…

Lista olimpiadelor si concursurilor care pot echivala o proba de bacalaureat Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice a publicat lista olimpiadelor si concursurilor internationale 2015 care le pot aduce olimpicilor burse de...

Read more

Perspective moderne in abordarea strateg…

PERSPECTIVE MODERNE ÎN ABORDAREA STRATEGIILOR DE INSTRUIRE Profesor: Broboană Maria Liceul Tehnologic P.S Aurelian-Slatina Teoria inteligențelor multiple multiple-corolare instrucționale. Contrazicând afirmația că rațiunea,...

Read more

Francofonia in romania

FRANCOFONIA ÎN ROMÂNIA prof. Drăgian Ana-Elena Colegiul Tehnic ,,Constantin Brâncuşi’’ Oradea Momentul care marchează intrarea României în structurile internaţionale ale francofoniei, l-a constituit cea de-a IV-a Conferinţă a...

Read more