DIDACTICA LECTURII

prof. MIHAELA MELINTE,

Colegiul Tehnic „Traian Vuiaˮ, Galaţi

Motivarea elevilor pentru lectură depinde în mare măsură de efortul pe care îl face fiecare profesor. Astfel, trebuie avute în vedere anumite aspecte care condiţionează o bună punere în scenă a lecturii în şcoală (care sunt finalităţile pe care le urmăreşte fiecare profesor, care sunt modalităţile prin care poate ajunge la finalităţile urmărite şi cum sunt acestea integrate în viziunea de ansamblu asupra predării-învăţării disciplinei, cum se evalueză şi în ce măsură elevii şi-au format şi dezvoltat competenţele şi atitudinile respective).

Cuvinte cheie: lectura simplă, lectura iniţială, re-lectura, lectura selectivă, lectura plurală, lectura metodică

Ca efect al unei acţiuni raţionale, lectura reprezintă o interacţiune dintre percepţia (grafică sau auditivă), care este reprezentată de limbaj, competenţa lingvistică a lectorului şi cunoaşterea contextului şi a stilului existenţial. În procesul interacţiunii, cititorul întâmpină nişte nevoi sufleteşti, devine reflexiv faţă de sine şi se (auto)evaluează în raport cu sine şi cu ceilalţi.

Motivarea elevilor pentru lectură depinde în mare măsură de efortul pe care îl face fiecare profesor. Astfel, trebuie avute în vedere anumite aspecte care condiţionează o bună punere în scenă a lecturii în şcoală (care sunt finalităţile pe care le urmăreşte fiecare profesor, care sunt modalităţile prin care poate ajunge la finalităţile urmărite şi cum sunt acestea integrate în viziunea de ansamblu asupra predării-învăţării disciplinei, cum se evalueză şi în ce măsură elevii şi-au format şi dezvoltat competenţele şi atitudinile respective). Între toate aceste paliere trebuie să existe o strânsă legătură, astfel încât scopurile studiului literaturii în şcoală să fie clare şi pentru elevi, nu doar pentru profesori.

Pentru ca lectura să devină motivantă pentru elevi este nevoie ca ea să fie centrată pe sensurile pe care un text le poate genera (reading for meaning); să fie interactivă (receptorul intră într-un dialog cu textul, pune întrebări, încearcă să formuleze răspunsuri personale); lectura să fie exersată (elevilor li se vor crea oportunităţi de a citi în scopuri diverse texte variate; profesorul trebuie să folosească, în mod consecvent, în orele de literatură un algoritm de lucru cu textul); lectura să aibă un scop pe care elevii să-l poată identifica (plăcere, cunoaştere, autocunoaştere, descoperirea unor strategii de lectură etc.); lectura să fie încurajată (prin atitudinea personală a profesorului care valorizează lectura, dar şi prin feedback-ul pe care-l dă elevilor). În orice caz, ora de literatură trebuie să mizeze în primul rând pe lucrul cu textul. Aceasta înseamnă că, în cadrul unei lecturi dirijate de către profesor, elevul deconstruieşte textul pentru a-i reconstrui semnificaţiile.

Totodată, orele de literatură trebuie să ofere un cadru, aplicat consecvent, de receptare a textului. Se poate porni de la cele patru relaţii care se creează între cititor şi text, identificate de Judith Langer:

• a păşi din exterior spre interior: intrarea în lumea textului;

• a fi în interior şi a explora lumea textului;

• a păşi înapoi şi a regândi datele pe care le avem;

• a ieşi din lumea textului şi a obiectiva experienţa.

  În proiectarea procesului lecturii, este necesar să avem în vedere componentele de bază ale sistemului de lucru: lectura simplă, lectura iniţială, re-lectura, lectura selectivă, lectura plurală, lectura metodică; Activităţile conexe pot veni în sprijinul procesului lecturii: utilizarea surselor de documentare disponibile, activitatea de producere a sensurilor lecturii (munca în comun cu toată clasa, munca pe grupe, munca în tandemuri, munca individuală).

  Având în vedere dificultăţile de vocabular, sau chiar de sintaxă, ale textelor literare, profesorul trebuie, în primul rând, să caute mijloace prin care să menţină partea agreabilă a textului literar, reducând sau suprimând obstacolele posibile. Pentru acesta profesorul dispune de mai multe mijloace: explicarea elementelor necunoscute sau dificile ale textului literar, deoarece există riscul platitudinii în rolul asumat de profesor. Fabricarea unui text filtru pentru cititorii debutanţi, orientat spre textul autentic, epurat de dificultăţi. Semnificarea sensurilor textului este atunci facilitată de acest supratext ales, în mod special, de către profesor. Folosită îndelung însă, acestă procedură va contribui la formarea unei lecturi imediate, dar nu va construi postura de lector activ, producător de sens. Sub spectul formării unor deprinderi autonome de interpretare şi de înţelegere a textului literar, este de preferat ca elevii înşişi să caute sensurile termenilor care construiesc problema în lucrările de referinţă: dicţionarul, gramatica. Odată realizată lectura se poate merge mai departe, trecând de la lectură la comunicare. Prin exerciţii bazate pe fidelitatea faţă de text, cititorii urmează să probeze că au înţeles textul literar, realizând o sinteză a impresiilor de lectură. Aceasta se poate efectua în diferite moduri: pe baza unui rezumat simplu individual, care să preia punctele esenţiale, mai ales pentru pregătirea unei redactări, pe baza notelor de lectură, care sintetizează conţinutul, sub forma unei fişe utile într-o fază ulterioară; În al doilea rând, cititorul va fi solicitat să producă propriul text, acest obiectiv terminal va puea fi atins în mai multe moduri: prin realizarea unui comentariu personal referitor la text, în care fiecare să poată exprima într-o manieră cât se poate de originală. Cititorul îşi va putea exprima opinia care nu va fi o simplă reproducere a activităţii în comun; Transformarea globală a textului, pentru care cititorul este solicitat să modifice relatarea după plac sau la indicaţiile profesorului. De exemplu a schimba perspectiva narativă, trecând de la persoana I la persoana a III-a sau invers, a transforma o relatare într-un text intim, a trece de la o bandă desenată la un text scris sau invers.

  Producerea de text derivat, inspirat de textul de plecare, pe baza unor exerciţii de parodie. A scrie în maniera unui autor este o metodă de a demonstra mecanismele secrete din care este constituit textul literar. Respecând originalitatae textului literar, este mai bine să nu se facă din acesta un simplu obiect de contemplaţie; exerciţii de variaţii în planul viziunii şi al conţinutului. Având în vedere dificultăţile de vocabular sau chiar de sintaxă ale textelor literare, profesorul trebuie, în primul rand, să caute mijloace prin care să menţină partea agreabilă a textului literar şi anume plăcerea de a citi, reducând sau suprimând obstacolele posibile. În acest scop un profesor poate dispune de mai multe mijloace: mai întâi de toate explicarea elementelor necunoscute sau dificile ale textului literar, deoarece există aici riscul platitudinii în rolul asumat de profesor; elaborarea unui text–filtru pentru cititorii debutanţi, orientat spre textul autentic, epurat de dificultăţi. Semnificarea sensurilor textului este atunci facilitată de acest supratext ales, în mod special, de către profesor. Folosită îndelung, însă această procedură va contribui la formarea unei lecturi imediate, dar nu va construi postura de lector activ, producător de sens. Sub aspectul formării unor deprinderi autonome de intrepretare şi de înţelegere a textului literar este de preferat ca elevii înşişi să caute sensurile termenilor care construiesc problema în lucrările de referinţă: dicţionarul, gramatica sau enciclopedia.

  Astfel, demersul de abordare a textului în ora de literatură trebuie să se desfăşoare într-un cadru coerent, algoritmizat, să se bazeze pe lucrul cu textul, să fie realizat prin diverse forme de organizare a clasei, astfel încât să le poată dezvolta elevilor strategii de lectură adecvate unor texte diverse.

  Bibliografie

1. Florentina Sâmihăian în Lectura. Repere actuale, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2005;
2. Octavia Costea, Didactica lecturii: O abordare funcţională, Institutul European, Iaşi 2007.
3. Matei Călinescu, A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii, Editura Colegium, 2007.