STUDIU PRIVIND EDUCAREA ESTETICĂ PRIN ACTIVITĂŢILE ARTISTICE-PLASTICE

Prof. ȋnv. primar: Andrei Alexandra

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Corbeni, judeţul Argeş

Rezumat: Dat fiind faptul că arta ne construieşte ȋntr-un anumit fel firea noastră a tuturor, următorul studio ne prezintă concepţia pe care o au elevii ȋn ceea ce priveşte noţiunea de frumos, precum şi căteva modalităţi de a optimizare lecţiilor de educaţie plastică.

Cuvinte cheie: curriculum, artă, câmpul noţiunii de frumos, constrastul frumos /urât, ambiguitate, pata picturală, vibraţie

Curriculum-ul actual este predominant intuitiv şi formativ. Ȋnvăţarea activă se realizează prin exerciţii variate, adaptate la posibilităţile de asimilare ale elevilor.

Prima ȋntrebare pe care ne-o adresăm este, dacă studiul artei trebuie sau nu inclus ȋn sistemul educaţional şi la ce poate el folosi. Judecând bine, ajungem la concluzia că, acesta, trebuie introdus, deoarece poate contribui la trecerea cu folos a timpului sau la formarea ȋnţelepciunii. Arta reflectă nevoia omului de a-şi ȋnfrumuseţa viaţa, mai apoi intervine nevoia de a crea frumosul pentru sine şi pentru cei din jur. Lumea este frumoasă şi veselă datorită culorilor. Lumea fără culori ar fi tristă şi mohorâtă.

Acest studiu se referă la formarea câmpului noţiunii de frumos ȋn clasele primare. Pentru a afla care ar putea fi elementele prototip ale câmpului noţiunii de frumos la clasele I-IV, s- a conceput un experiment format din trei teste, care au fost elaborate ȋn câte două variante şi s-a aplicat pe un eşantion de 364 elevi din clasele I-IV. Acest studiu s-a conceput ȋn domeniul artelor plastice.

Testul I: prezintă acelaşi desen, realizat ȋn mai multe tehnici de lucru, expuse pe diverse planşe (P1-P5).

P1.: elementul plastic dominant este liniar;

efecte obţinute: simplitate, claritate, schematism;

P2.: elemente plastice dominante: culoarea, formele, liniile.

efecte obţinute: realism vizual (fotografie),

P3.: elemente plastice dominante: pata de culoare, vibrata ( pata picturală sau tratare picturală);

efecte obţinute: vibraţie, mişcare, ambiguitate.

P4.: elementul plastic dominant: pata de culoare (pată decorativă);

efecte obţinute: nemişcare, decorativism, claritate, simplitate;

P5.: elemente plastice dominante: haşuri liniare, contrastul clar-obscur;

efecte obţinute: ambiguitate, mister, mişcare, vibraţie, tensiune.

Analiza rezultatelor, comparative, pe clase:

Se stabileşte, ca fiind cea mai frumoasă, lucrarea ȋn care culoarea este pată. Astfel, se observă de la clasele I spre clasele IV o creştere a interesului pentru tratarea realistă. La clasele a III-a şi a IV-a, s-au pus şi două ȋntrebări: “De ce considerăm planşa nr… cea mai frumoasă?”, “De ce considerăm planşa nr…. cea mai urâtă?”. Se constată că majoritatea copiilor consideră frumoasă planşa colorată cu pata plată, fiind urmată pe locul al II-lea de planşa colorată realist şi pe locul al III-lea de planşa desenată schematic, simplu.

Pentru copilul de 6-10 ani desenul frumos este acel desen ordonat, curat, clar, cu multe culori vii, ȋmbinate plăcut, precum şi desenul cu personaje. Este apreciată tehnica de culoare realistă, unde subiectul pare real cu toate amănuntele lui. La polul opus, desenul mai puţin frumos, este acela care dă senzaţia de vibraţie, mişcare şi ambiguitate. Copiii resping desenele considerate “mâzgălite”, dezordonate şi mai ales fără culori.

Testul nr. 2: prezintă cinci planşe, ȋn care variază doar tematica. Tehnica de lucru este ȋn pată vibrată

P1.: peisaj de iarnă cu multă zăpadă, peisaj familial, pregnant ca experienţă;

P2.: un portret, cu fond din culori calde, ce scot ȋn evidenţă faţa personajului;

P3.: natură statică, vază cu flori pe un fond rece;

P4.: compoziţie abstractă, ce sugerează o sticlă şi nişte pahare răsturnate, colorate viu şi atrăgător;

P5.: o compoziţie cu personaje ȋn mişcare.

Prin acest test s-a urmărit tematica preferată a elevilor mici. S-a aflat acest lucru după citirea rezultatelor obţinute pe clase şi apoi raportate la numărul total de elevi. Pe primul loc, elevii au aşezat peisajul, pe locul al doilea, compoziţia dinamică, iar pe al treilea loc, natura statică. Au fost slab notate, portretul şi compoziţia abstractă.

S-a constatat şi ȋn cazul celui de-al doilea test că, peisajul a fost apreciat ȋn unanimitate, acest lucru s-a datorat pentru că peisajul le este mai familiar, mai pregnant ȋn experienţa lor de zi cu zi. Mulţi copii(mai ales băieţii), au fost atraşi de compoziţii cu personaje. Acestora le place mişcarea şi veselia. Băieţii au preferat desenul cu sportul lor preferat. A contat mai puţin felul cum a fost realizat şi mai mult faptul că desenul avea personaje, minge, gazon, porţi pentru marcarea golurilor. Dimpotrivă, fetele l-au considerat urât, pentru că ele nu par a fi atrase de fotbal, preferând, mai degrabă, peisajul sau florile. Portretul a fost considerat “urât” pentru că la această vârstă ei au imaginea omului ȋntreg, pe când aici el era “neterminat”.

Testul nr. 3: are doar patru planşe, cu lucrări relativ abstracte, cuprinzând doar figuri geometrice prezentate ȋntr-o mare varietate de culori. S-a dorit ca ele să sugereze elevilor sau să le dea senzaţia de ordine, dezordine, simetrie sau asimetrie.

P1.: figurile geometrice aşezate ȋn ordine ca vagoanele de tren. Culorile predominante sunt cele preferate la această vârstă.

P2.: aceleaşi figuri aşezate ȋn dezordine pe planşă. Şi aici culorile atrag privirea.

P3.: formele geometrice sunt aşezate de o parte şi de alta a unei axe, ȋn culori cu tehnica pata plată, ȋn contraste puternice. Sugerează simetria.

P4.: formele geometrice sunt aşezate ȋntr-o figuraţie unică, ce poate sugera copiilor un anumit obiect(după imaginaţia fiecăruia).

Testul a fost prezentat elevilor ca şi celelalte, fără nicio explicaţie, dar având aceleaşi cerinţe. Iată rezultatele obţinute pe ȋntreg numărul de elevi.

Locul I- cea mai frumoasă (simetria);

Locul II- asimetria

Locul III- dezordinea

Răspunsurile lor au reflectat ȋn mare parte faptul că, ei nu ȋnţeleg ȋncă desenul abstract. Ultima planşă (asimetria) a fost controversată. Când a fost aşezată ȋntr-o anumită poziţie, care putea sugera elevilor o formă reală, atunci preferinţele au fost mai multe la număr. Când poziţia i-a fost schimbată şi obiectul real nu a mai apărut atât de pregnant, preferinţele au scăzut. Astfel, putem deduce că, vârsta copiilor studiaţi cere lucruri concrete, reale, adevărate, ȋntâlnite ȋn experienţa lor de viaţă.

Concluzii:

Experiementul a scos ȋn evidenţă fluiditatea domeniului frumosului şi imposibilitatea de a obţine rezultate exacte.

La momentul ȋncheierii experimentului, câmpul noţiunii de frumos, la cei 364 elevi testaţi, se configurează aproximativ astfel: claritatea, simplitatea, ordinea, pata plată, pregnanţa formei, simetria, asimetria, contrastul puternic ȋntre formă şi fond. La polul opus avem- neclaritate, ambiguitate, complexitate exagerată, vibraţie excesivă, mister, tensiune, dezordine.

Ȋn ȋncheiere, putem releva câteva modalităţi de optimizare a constituirii câmpului noţiunii de frumos:

• exerciţiul de la orele de educaţie plastică, să-i ajute pe copii să privească, să vadă, să caute şi să extragă informaţii despre culoare, linie, formă, cu ajutorul cărora să observe apoi “frumosul”;
• punerea ȋn contact a elevilor cu lucrări autentice;
• familiarizarea treptată cu elementele limbajului plastic;
• expoziţia (ȋn clasă sau şcoală) a unor lucrări şi discutarea acestora scoţându-se ȋn evidenţă părţile valoroase ale tablourilor;
• organizarea vizitelor la muzee şi galerii de artă .

Ȋnsemnătatea frumosului ȋn viaţa oamenilor este azi poate mai mare ca oricând ȋn istorie, deoarece frumosul devine o putere capabilă să acţioneze spre binele nostru ȋn cele mai diferite domenii. Rolul şcolii este acela de a oferi cheia de descifrare şi asimilare a valenţelor frumosului.

Bibliografie:

1. Maria Cristea, Metodica predării educaţiei plastice ȋn ȋnvăţământul primar şi preşcolar, Editura Corint, Bucureşti, 2009

2. Radu Adrian, Educaţia plastică la orice vârstă. Manual pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, educatoare, ȋnvăţători, profesori de desen “, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2008