EDUCAŢIA ADULŢILOR. SCURT ISTORIC

Alexandra Pepelea, profesor

Din perspectiva înţelegerii educaţiei şi învăţării ca proces continuu, pe durata întregii vieţi, a creşterii importanţei capitalului uman în condiţiile economice actuale, a globalizării tuturor domeniilor de activitate, aspectele ce ţin de educaţia adulţilor capătă valenţe şi perspective noi.

Ca sferă a cunoaşterii, educaţia adulţilor a fost identificată în 1833 de către A. Capp, istoriograf german în domeniul pedagogiei, care a introdus în mediile ştiinţifice noţiunea de andragogie.  Din punct de vedere al psihologiei vârstelor, subiectul a fost tratat de C. G. Yung şi E. Erikson[1], cel din urmă clasificând opt stadii sau cicluri ale vieţii, dintre care trei adulte- tinereţea sau începutul vieţii adulte, viaţa adultă mijlocie şi bătrâneţea. D.E.Super[2] utilizează criteriul poziţiei faţă de angajarea profsională, menţionând intervalul 25-44 de ani ca vârstă a maturităţii şi integrării în profesie, cu identificarea domeniului profesional specific, 44-65 de ani- intervalul menţinerii, dominat de integrarea profesională şi vârstele înaintate ce se caracterizează prin dezangajare profesională.

Allport[3] identifică şase trăsături specifice adultului: conştiinţa de sine largă, relaţii şi raporturi intime, securitate emoţională fundamentală, preocupare obiectivă, obiectivare de sine, armonie relativă cu propriile achiziţii din experienţa personală.

Cercetările de psihologia dezvoltării dovedesc că la vârsta adulţilor se menţine capacitatea de învăţare, adulţii având în schimb alte motivaţii şi alte nevoi pentru care aleg să se implice în activităţi de învăţare. Pentru că trebuie să îşi asume şi să schimbe roluri sociale, adultul are nevoie să ştie de ce învaţă un anumit lucru, doreşte să înveţe experimentând, învaţă când subiectul constituie pentru el o valoare cu aplicabilitate imediată şi va fi cu siguranţă mai interesat de subiecte care se referă la profesia sau la viaţa sa personală.

Prima tentativă europeană de a crea o instituţie de învăţămând pentru adulţi a avut loc în Anglia, în 1597, odată cu deschiderea şcolii Gresham College pentru negustorii şi artizanii din Londra. De la revoluţia industrială, iniţiativele s-au multiplicat, concretizându-se în înfiinţarea şcolilor serale, a cercurilor de studii şi a cursurilor prin corespondenţă. În Franţa de exemplu, în 1869, s-au înregistrat 34000 de cursuri pentru adulţi, care foloseau metoda conferinţelor urmate de discuţii.

Între secolele XVIII şi XX, programele de educaţie a adulţilor cunosc un avânt deosebit. Prima şcoală superioară  pentru adulţi este considerată cea organizată de Grundtvig în Danemarca, concepută ca instrument de educaţie cetăţenească şi gopodărească, menită să sporească eficienţa gospodăriei ţărăneşti. De altfel, Nikolai Frederik Severin Grundtvig(1783-1872), funcţionar şi scriitor danez, este considerat fondatorul tradiţiei nordice de a „învăţa pentru viaţă”. Conceptul său de „învăţământ pentru oameni simpli” s-a bazat pe ideea că educaţia trebuie să fie accesibilă oricui pe durata întregii vieţi şi că ea a trebui să cuprindă nu doar achiziţii cognitive, ci şi responsabilitate civică, dezvoltare personală şi culturală. De aceea astăzi, proiectele Grundtvig se bazează pe parteneriate internaţionale, care lucrează produse inovatoare pentru sistemul european educaţional în beneficiul adulţilor.

Prima conferinţă internaţională asupra educaţiei adulţilor a avut loc în 1949, la Elsinore şi a definit obiective care vizau valori umaniste în contextul unei lumi destructurate de război.

După 1950, sub patronatul UNESCO, conceptul de educaţie a adulţilor devine unul universal, tendinţă marcată şi de înfiinţarea instituţiilor internaţionale şi naţionale pentru acest scop. Cooperarea dintre întreprinderi şi  serviciile specializate pentru educaţia adulţilor din universităţi  a dus, de exemplu în Franţa, la încurajarea adulţilor de a urma asemenea cursuri, prin acordarea concediilor individuale de studii universitare.

În România, înainte de 1989, educaţia adulţilor avea înţelesul culturii de masă, fiind integrată în instituţii aservite ideologic, deci nu se poate vorbi, până la această dată, de un segment reprezentativ. După 1989, iniţiativele au fost reduse şi s-au bazat în special pe relansarea unor modele din trecut (de exemplu, iniţiativa de reînfiinţare a Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român, având ca obiective instruirea şi educarea adulţilor prin cursuri generale şi prin extinderea cunoştinţelor profesionale). Alte iniţiative, mai benefice, au constat în înfiinţarea de instituţii noi, după modelul occidental, cum a fost organizarea atelierelor de formare a managerilor în educaţia adulţilor sub denumirea de „formarea formatorilor”.

La 23 februarie 1993, se înfiinţează Asociaţia Naţională a Universităţilor Populare(ANUP), prin reunirea a peste 100 dintre cele 360 de universităţi populare existente la acea dată în România. ANUP este membră EAEA(European Association of Adult Education), colaborează cu IIZ- DVV(Dutscher Volkshochschul –Verband, Asociaţia Universităţilor Populare Germane), precum şi cu specialişti în educaţia adulţilor din Marea Britanie, Danemarca,  Ungaria, Austria şi Belgia. De la înfiinţare, ANUP a organizat numeroase seminarii, conferinţe, întâlniri pentru formatorii în educaţia adulţilor, respectând dezideratele europene din Declaraţia de la Hamburg, 1997. Totodată, ANUP este activă în promovarea unei legi speciale pentru educaţia adulţilor, prin conştientizarea societăţii civile, a partidelor politice şi a guvernanţilor în ceea ce priveşte importanţa şi recunoaşterea acestui domeniu.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă(ANOFM), organism cu personalitate juridică din subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, a fost abilitat în martie 2003, cu responsabilităţi privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, promovarea politicilor, strategiilor şi programelor de stat în domeniul dezvoltării pieţei forţei de muncă, protecţiei sociale a persoanelor aflate în cautarea unui loc de muncă, prevenirii şomajului şi a combaterii efectelor acestuia pe plan social. ANOFM oferă gratuit servicii atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, cât şi pentru agenţii economici.

Institutul Român de Educaţie a Adulţilor(IREA) a fost înfiinţat la Timişoara, în martie 2000, ca o organizaţie non-profit, un institut de cercetare pe lângă Catedra de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest din Timişoara. Scopul institutului este de a asigura suport ştiinţific şi metodologic tuturor instituţiilor de educaţie din România, de a face legătura între mediul academic şi activităţile practicienilor din sectorul educaţiei adulţilor.

Pentru adult, importantă este dorinţa de învăţare. În egală măsură, el va vrea să ştie cum învaţă, de ce învaţă, cu cine şi de la cine învaţă. Societatea de astăzi i-a pus la dispoziţie mijloacele necesare prin care îşi va putea realiza dorinţele personale şi necesităţile sociale.

Suntem, aşadar, deplin conştienţi că în şcoală învăţăm  o lecţie după care dăm un test, dar că în viaţă dăm un test, după care învăţăm o lecţie!

www.wikipedia.com

www.anup.updalles.ro

www.anofm.md

www.irea.ro