EDUCAŢIA ECOLOGICĂ LA CICLUL PRIMAR

Prof. Marşeu Rodica Lavinia

Şcoala cu clasele I – VIII Dudeştii Noi, jud. Timiş

„Nu putem schimba pe alţii, dar dacă ne putem schimba pe noi înşine, putem înceta schimbarea înfăţişării Pământului”. (Melodie Beattie)

Coordonatele actuale ale vieţii cotidiene impun abordarea în şcoală, alături de alte elemente de educaţie şi probleme legate de educaţia pentru calitatea mediului înconjurător. Astfel se evidenţiază prioritatea majoră a noastră, a tuturor, de a cunoaşte, proteja şi conserva mediul de viaţa, conservarea naturii devenind eficientă şi reală numai atunci când aceasta va face parte integrantă din filosofia şi comportamentul nostru.

Ne aflăm într-un moment al istoriei în care trebuie să orientăm acţiunile noastre, meditând în mai mare măsură la repercusiunile asupra mediului. Aprofundând cunoştinţele elevilor şi acţionând cu mai multă înţelepciune, putem asigura pentru noi înşine şi pentru posteritate condiţii de viaţă mai bune într-un mediu înconjurător mai bine adaptat la nevoile şi aspiraţiile umanităţii. Apărarea şi îmbunătăţirea mediului înconjurător, pentru generaţiile prezente şi viitoare au devenit un obiectiv primordial al oamenilor, o sarcină a cărei realizare va trebui să fie coordonată şi armonizată cu realizarea obiectivelor fundamentale, stabilite deja, de pace şi dezvoltare economică şi socială în întreaga lume.

Viaţa, un dar inegalabil, pe care ar trebui sǎ-l preţuim şi sǎ-l apǎrǎm, este uneori ameninţatǎ de multiplele transformari politice, economice şi sociale. În prezent, mai mult de 5,3 miliarde de oameni folosesc resursele naturale ale pǎmântului. În fiecare colţ al lumii se taie pǎduri, se extrag minerale şi surse de energie, erodând solul, poluând aerul şi apa, creând deşeuri periculoase. Poluarea înseamnǎ modificarea compoziţiei aerului, apelor şi solului datoritǎ unor substanţe chimice, praf şi fum care aduc impuritǎţi şi determinǎ un dezechilibru ecologic natural. Şi devine de asemenea imposibil să scape de consecinţele degradării serioase a mediului: dispariţia speciilor, extinderea deşertului, contaminarea cu pesticide, creşterea problemelor de sănătate, foametea, sărăcia şi chiar pierderea de vieţi umane. Mulţi experţi sunt îngrijoraţi de faptul că, dacă acest ritm de distrugere continuă, vom fi martorii distrugerii treptate chiar a sistemelor care sprijină viaţa pe pământ.

Omul este principalul vinovat de poluarea mediului înconjurǎtor şi tot el suportǎ efectele ei negative asupra sǎnǎtǎţii sale, de la o banalǎ îmbolnǎvire pânǎ la pierderea vieţii. Poluarea naturii se poate produce fie din surse naturale (cataclisme), dar mai ales din surse artificiale, provocate de activitatea necontrolatǎ a oamenilor. Pe plan mondial se constatǎ o preocupare asiduǎ pentru rezolvarea dezechilibrelor care s-au produs, pentru aplicarea unor mǎsuri speciale de exploatare a resurselor planetei, a conservǎrii resurselor în prag de dispariţie sau de reciclare acolo unde este cu putinţǎ.  Ca urmare se impune ca, încǎ din clasele primare, copiii sǎ cunoascǎ formele de viaţǎ existente în mediul înconjurǎtor şi sǎ înveţe sǎ le ocroteascǎ. Ei trebuie sǎ cunoascǎ în acelaşi timp resursele naturale care asigurǎ viaţa precum şi principalele cauze şi forme de manifestare ale dezechilibrelor naturale din mediul înconjurǎtor, îndeosebi ale celor produse de activitatea omeneascǎ- poluarea aerului, a apei, a solului.

Educaţia timpurie este baza educaţiei şi  autoeducaţiei continue ale viitorului cetǎţean, cǎruia ne pregǎtim sǎ-i asigurǎm compatibilitatea cu valorile europene. Ceea ce învaţǎ copiii în  primii ani reprezintǎ mai mult de jumǎtate decât vor învǎţa în tot restul vieţii. Aşadar, educarea omului trebuie începutǎ din copilǎrie, componentele dezvoltǎrii sale fizice şi psihice mergând în paralel cu componentele personalitǎţii.

O componentǎ a noilor educaţii si implicit a educaţiei timpurii este educaţia ecologicǎ. ,,A înţelege natura înseamnǎ a înţelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii atât de ameninţatǎ azi, înseamnǎ a contribui la fericirea omenirii.” (citat dupǎ Eugen Pora)

Educaţia ecologicǎ urmǎreşte formarea unui om cu un comportament adecvat în ceea ce priveşte mediul înconjurǎtor, comportament care sǎ se manifeste prin acţiuni concrete nu numai prin informare teoreticǎ. Cunoştinţele ecologice se asimileazǎ în mod treptat şi trebuie sǎ porneascǎ  de la observarea şi înţelegerea  fenomenelor dupǎ care se dezvoltǎ viaţa, deci trebuie sǎ aibǎ la bazǎ cunoaşterea relaţiei cauzǎ-efect. educaţia de mediu sporeşte conştientizarea problemelor şi înţelegerea valorilor personale prin „descoperirea” atitudinii şi înţelegerii, ajutându-i pe elevi să-şi evalueze şi să-şi clarifice sentimentele în ceea ce priveşte mediul şi cum contribuie la problemele acestuia. Ajută fiecare persoană să înţeleagă faptul că oamenii au valori diferite, iar conflictele dintre acestea trebuie abordate pentru a preveni şi rezolva, în final, problemele de mediu. Educaţia de mediu este şi practică, în sensul învăţării unor lucruri cum ar fi plantarea unui copac până la reducerea consumului sau cum să trăim producând un impact negativ cât mai mic asupra mediului.

Educaţia ecologică accentuează aceste cinci obiective:

Conştientizarea: ajută elevii să capete o înţelegere şi sensibilitate faţă de întreg mediul şi problemele lui; le dezvoltă abilitatea de a pricepe şi de a deosebi stimulentele, de a procesa, rafina şi extinde aceste percepţii; contribuie la folosirea acestor abilităţi noi în mai multe contexte.

Cunoaşterea: ajută elevii să capete o înţelegere de bază privind funcţionarea mediului, interacţiunea oamenilor cu mediul şi despre cum apar şi cum pot fi rezolvate problemele legate de mediu.

Atitudinea: ajută elevii să capete un set de valori şi sentimente de grijă pentru mediu, motivaţia şi devotamentul de a participa la menţinerea calităţii mediului.

Deprinderi: ajută elevii să capete abilităţile necesare identificării şi investigării problemelor mediului şi să contribuie la rezolvarea problemelor acestuia.

Participarea: ajută elevii să capete experienţă în utilizarea cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite, în vederea unor acţiuni pozitive şi bine gândite care vor conduce la rezolvarea problemelor mediului.

Mulţi oameni susţin că elevii de pretutindeni – în special din zonele urbane – pierd legătura cu

lumea naturală. În multe locuri, experienţele în aer liber nu sunt o parte obişnuită a instrucţiei; experienţele în aer liber se reduc adesea la câteva ieşiri în clasele primare în loc ca ele să fi fost folosite de-a lungul întregii perioade de şcolarizare a elevului. Aducerea elevilor în mediul înconjurător în mod regulat este o parte importantă a unui program conştient de educaţie a mediului. Nimic nu poate înlocui propriile experienţe care îi ajută pe elevi să-şi înţeleagă propria comunitate, sistemele naturale şi problemele mediului.

Educaţia ecologică cultivă şi un sistem de valori. Copiii se maturizează, sistemul de valori pe care ei îl promovează influenţează opţiunile şi deciziile pe care ei le iau referitor la toate aspectele vieţilor lor, inclusiv problemele de mediu. Valorile aduc de asemenea consistenţă vieţii unei persoane, ceea ce o ajută să realizeze un concept mai bun despre sine. Calitatea mediului se reflectă direct în vieţile elevilor şi a familiilor lor.

„Universul este atât de bine creat, încât a-şi dori să îi învăţ şi să îi aplic principiile, în loc să îl exploatez în mod orbesc şi cu frica pentru supravieţuire”. (R. Buckminster Fuller)

Bibliografie

Ecologie, suport didactic clasele III-IV, Bucureşti, Editura Erc Press Educativ, 2004

Ghid metodic pentru cadrele didactice. Învăţământ primar – Educaţie ecologică şi protecţia mediului, 2007