EDUCAŢIA ÎNTR-UN CONTEXT INTERCULTURAL

Instit. Elena Grigore,

C.N. “Fraţii Buzeşti”, Craiova, Dolj

REZUMAT

Educaţia se referă la includerea în structurile învăţământului a copiilor, pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate a personalităţii acestora. Trebuie să pornim de la ideea că şcoala are datoria de a asigura şanse egale tuturor elevilor.

Disciplina în educaţie nu înseamnă supunere, obedienţă totală, necondiţionată, ci trebuie să fie indusă printr-o serie de activităţi care să genereze comportamentul adecvat, disciplinat.

Educaţia trebuie să vizeze nevoile de învăţare ale tuturor copiilor, tinerilor, adulţilor, ale celor excluşi ,urmărind astfel, dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea respectului faţă de drepturile omului şi faţă de libertăţile sale fundamentale.

“Un cuvânt bine gândit poate schimba lumea”

Constantin Noica

Educaţia se referă la includerea în structurile învăţământului a copiilor, pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate a personalităţii acestora. Trebuie să pornim de la ideea că şcoala are datoria de a asigura şanse egale tuturor elevilor. Unii inţeleg prin şanse egale crearea unor condiţii identice: programe comune, manuale de un singur ghid, etc. Dar sistemul şcolar care asigură aceleaşi condiţii de instruire pentru toţi elevii reprezintă o inegalitate, deoarece ei nu profită în acelaşi fel de aceste condiţii. A asigura şanse egale elevilor înseamnă a asigura posibilităţi maxime de dezvoltare fiecăruia, în funcţie de aptitudinile şi interesele sale. Pentru ca activitatea instructiv–educativă să fie profitabilă pentru toţi elevii, aceasta trebuie să se realizeze diferenţiat. Educaţia diferenţiată vizează adaptarea activităţii de instruire la posibilităţile diferite ale elevilor, la capacitatea de înţelegere şi ritmul de lucru propriu unor grupuri de elevi sau chiar fiecărui elev în parte. Dreptul la educaţie, alături de cel de a exista, de a trăi sănătos  este fundamental. Societatea este obligată să-i asigure copilului exercitarea acestui drept. Copilul învaţă de când se naşte. Prima lui şcoală este familia, apoi prietenii şi orice alt grup social din care copilul face parte într-un moment anume. Este ,,acea şcoală a vieţii’’, care debutează  din copilăria  timpurie şi se menţine de-a lungul întregii existente. Mediul şcolar îl ajută apoi, după cei ,,7 ani de acasă’’, să se adapteze mai bine lumii, prin ştiinţă şi cunoaştere. Dezvoltarea capacităţilor mentale şi modalitatea de a le folosi eficient sunt contribuţiile majore ale şcolii, unde copilul găseşte tot ceea ce este necesar ,,construirii’’ unui om capabil de acţiune, cu conştiinţa morală vie. Educaţia disciplinează şi ordonează interiorul fiinţei umane, cât şi relaţiile  acesteia cu semenii. Disciplina în educaţie nu înseamnă supunere, obedienţă totală, necondiţionată, ci trebuie să fie indusă printr-o serie de activităţi care să genereze comportamentul adecvat, disciplinat. De multe ori se face confuzie, din păcate, între educaţie şi informare, însă aşa cum educaţia nu poate fi confundată cu şcoala, nici informarea nu se reduce la cea oferită de şcoală. Informaţia, în general, are două laturi: una care favorizează dezvoltarea personalităţii umane, alta care dăunează acesteia. De aceea, tot ce-i poate  fi de folos copilului trebuie să-i fie oferit fie direct, fie prin facilitarea accesului la ea. Copilul trebuie educat să respecte propriile  valori culturale, dar şi ale altor naţiuni, precum şi că nimic nu justifică ideea superiorităţii unuia sau altuia dintre popoare. Implicarea părinţilor în activităţile şcolii trebuie să devină o prioritate, constituind o componentă care să aibă ca fundament transferul de experienţă. Activitatea de concepere a unui plan eficient de educare în spiritul valorilor morale reprezintă un demers complex de angrenare  a resurselor informaţionale, umane, alături de dascălii şcolii trebuind să se afle mereu părinţii, aşa încât eforturile şcolii să fie permanent intărite de sprijinul părinţilor, al comunităţii, în general. Educaţia trebuie să vizeze nevoile de învăţare ale tuturor copiilor, tinerilor, adulţilor, ale celor excluşi ,urmărind astfel, dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea respectului faţă de drepturile omului şi faţă de libertăţile sale fundamentale. Ea trebuie să ia în considerare ori să se fondeze pe diferenţă şi să se deschidă în faţa diverselor valori, o educaţie capabilă să răspundă nevoilor Europei contemporane şi viitoare, caracterizată printr-o perfectă loialitate, respectul persoanei umane, toleranţă, simpatie, sociabilitate, generozitate şi spirit de intrajutorare. Sarcina actuală a şcolii este formarea la elevi a unei conştiinţe europene, prin cultivarea respectului şi solidarităţii faţă de cultura altor popoare. Valori–cheie precum: aspiraţia spre democraţie, respectul drepturilor omului, ale drepturilor copiilor, justiţia socială, toleranţa, pacea, echilibrul ecologic, tradiţiile culturale, etc. Într-o lume marcată de conflicte, readucerea în atenţia tuturor, dar mai ales a copiilor, care reprezintă viitorul omenirii sub toate aspectele, dar mai ales ideologic, a sensului unor cuvinte precum: toleranţă, întelegere, indulgenţă,s.a. poate reprezenta primul pas spre schimbare-schimbarea mentalităţii, a atitudinii faţă de anumiţi semeni, care, din colţul în care i-au împins neînteţegerea, prejudecăţile, ura, caută cu ochii umezi, o speranţă… Formarea omului este o sarcină complexă şi de înaltă răspundere, care trebuie realizată fără rebuturi sau pierderi de valori umane. Îndeplinirea acestei nobile misiuni, cu dezideratul său major de a ameliora progresiv capacitatea adaptativă a omului la cerinţele sociale, revine în principal , şcolii. Formarea capacităţii de adaptare la diverse situaţii de viaţă este condiţionată, într-o mare măsură, de găsirea modalităţilor optime de instruire şi învăţare. Dezvoltarea psihică a elevilor poartă amprenta conţinutului concret al învăţământului şi al modului de realizare a acestuia. Posibilităţile mentale ale copilului sunt mari, iar evaluarea capacităţilor mentale genetice – fluide şi polivalente - este o sarcină dificilă în stadiul actual de dezvoltare socială. Potenţialităţile  intelectuale se realizează în contextul activităţilor în care este antrenat copilul în mod efectiv. Metodologia activităţilor instructiv–educative, modul lor de organizare, pot favoriza ori limita valorificarea deplină a posibilităţilor de dezvoltare psihică de care dispune copilul. Perfecţionarea mijloacelor, a metodelor reale de formare a personalităţii, contribuie la ridicarea nivelului de dezvoltare mentală, afectivă şi morală a copilului. Toleranţa este o valoare morală, iar educarea în spiritul acesteia se inscrie, asadar,  în sfera educaţiei morale. Educaţia morală reprezintă dimensiunea internă a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii care vizează ,,ceea ce este mai profund şi mai accentuat subiectiv în fiinţa umană’’, realizabilă prin raportarea la valorile incluse în normele etice definitorii pentru reglementarea raporturilor omului cu lumea şi cu sinele.

În perspectiva pedagogică, educaţia morală reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a constiinţei morale a personalităţii umane, proiectată la nivel teoretic şi la nivel  practic. Formarea –dezvoltarea conştiinţei morale şi a conduitei morale la nivel ,,psihosocial’’ angajează ,,practica morală’’, bazată pe atitudini proiectate şi realizate în toate ciclurile vieţii, integrate, în mod special, în plan atitudinal.

Bibliografie:

Cucoş Constantin, “Pedagogie”, Ed. Polirom, Bucureşti, 2006.

Kate Burke Walsh, “Predarea orientată după necesităţile copilului”, C.E.D.P. Step by Step, Bucureşti,1999.

REZUMAT (Traducere – lb. spaniolă)

EDUCACION-CAMINO HACIA LA ENSENANZA INTERCULTURAL

                                                               Prof. Înv. primar Elena Grigore, C.N. “Fraţii Buzeşti”, Craiova, Dolj

                                                                    “Una palabra bien pensada puede cambiar el mundo”

                                                                                                                              Constantin Noica

            La educacion se refiere a la inclusion en las estructuras de la ensenanza a los ninos, para ofrecer un ambiente favorable al desarollo optimo y equilibrado a la personalidad para ellos. Hace falta empezar de la ideea que la escuela tiene el deber de asegurar las oportunidades identicas para todos los alumnos.

           Unos entienden con la expresion ¨oportunidades iguales¨ ofrecer unas condiciones identicas: programas comunes, libros iguales para todos. Pero el sistema escolar que ofrece condiciones de ensenanza iguales representa una desigualdad porque no todos los alumnos aprovechan de la misma manera las oportunidades. Asegurar oportunidades iguales para todos los alumnos significa asegurar posibilidades maximas de desarollo a cada uno, tenendo en cuenta las aptitudes y intereses de cada uno.

           Para que la actividad educacional sea provechosa para todos se tiene que realisarse de manera diferente. La ensenanza diferenciada  tiene que adaptarse a las posibilidades diferentes de los alumnos, a la capacidad diferente de comprension, del ritmo individual de cada uno. El derecho a la ensenanza junto con el de existir, de vivir es fundamental. La sociedad es obligada  asegurar a todos estos derechos. El nino  aprende desde su nacimiento. La primera escuela es la familia, después los amigos y los grupos sociales a los que pertenece en un momento dado. Es “la escuela de la vida” con la que empeza la infancia y se mantiene durante toda la vida.

          La escuela ensena después de los “siete anos de casa” a los ninos la posibilidad de adaptarse mejor al mundo, dirigiendoles hacia la ciencia y el conocimiento. El desarrollo de la capacidad mental y el modo de usarla de manera eficiente son los deberes mayores de la escuela, donde el nino encuentra todo lo que sea necesario para transformarse en una persona activa y responsable para la sociedad.

          La ensenanza disciplina y pone orden en la vida de cada uno y tambien en las relaciones con nuestros seres. La disciplina en educación no significa esclavitud o servilismo incondicionado. Ella tiene que ser introducida de manera paliativa a travers de actividades que lleve al alumno a un comportamiento adecuado, disciplinado.

Muchas veces nacen confusiones entre la educación y la información, pero asi como la educación no puede ser confundida con la escuela, tampoco la informacion puede ser reducida  a la que ofrece la escuela.

            La información generalmente tiene dos lados: una que favorece el desarrollo de la personalidad umana, y otra que dana a esta. Por esto todo lo que puede ser provechoso al alumno tiene que ser ofrecido directo facilitando la asimilación de ella. El nino debe ser educado a respetar sus proprios valores culturales, nacionales, y tambien de otras naciones.

Bibliografie:

Cucoş Constantin, “Pedagogie”, Ed. Polirom, Bucureşti, 2006, pag. 60-66

Kate Burke Walsh, “Predarea orientată după necesităţile copilului”, C.E.D.P. Step by Step, Bucureşti,1999, pag. 45-49