|
EDUCAȚIA ÎN SOCIETATEA GLOBALIZATÃ.
CONCEPTELE LIFELONG ȘI LIFEWIDE LEARNING
Alexandra Pepelea, profesor
Grup Școlar Tehnic de Transporturi Iași
Opțiunea pentru învãțarea pe tot parcursul vieții înseamnã, în societatea globalizatã de astãzi, acceptarea tuturor provocãrilor cu care se confruntã deja educația- la nivelul politicilor, sistemelor și instituțiilor școlare. „Tota vita schola est”, conceptul pedagogului Comenius, va trebui reintegrat realitãții educației contemporane.
„Existența umanã într-o stare de devenire la fiecare stadiu și în situații variate este esența realã a educației.” (Paul Lengrand)
Societatea în continuã evoluție, societatea progresului tehnic și științific, definitã astãzi prin sintagma „societate a cunoașterii”, cu avantajele și dezavantajele pe care le implicã, presupune un efort de regândire și de reorientare a educației, din perspectiva învãțãrii pe tot parcursul vieții. Fenomenul globalizãrii și a crearea sistemelor transnaționale au determinat schimbãri evidente în toate sferele de activitate, inclusiv în domeniul educației și a concepțiilor despre educație. Învãțarea a fost resemnificatã și înțeleasã în strânsã legãturã cu evoluția științificã, economicã, culturalã, ca proces continuu, care începe în copilãrie și continuã pe tot parcursul vieții. Pentru fiecare om viața sa este o școalã, de la leagãn pânã în mormânt., scria pedagogul J.A. Comenius.
În termenii pedagogiei contemporane, conceptul tota vita schola est trebuie legat de realitãțile lumii globalizate, în care indivizii trebuie sã cunoascã cât mai mult despre cât mai multe și sã își asume roluri variate într-o societate care le pretinde din ce în ce mai mult.
Fiecare, scrie pedagogul Constantin Cucoș, trebuie sã fie pregãtit pentru „efectele crescânde ale raționalizãrii existenței noastre”. A învãța sã înveți devine imperativul sistemelor educaționale actuale. Educația permanentã constituie un rãspuns specific la dinamismul existențial, în sensul autoformãrii în funcție de solicitãri multiple și inedite, „este un mod al omului de a se elibera de tensiuni, de crize, de surprizele profesionale neplãcute. Ea este un scut și un sprijin care întãrește încrederea în viitor și în progres; are caracter anticipativ, bazându-se pe obișnuința de a învãța și pe ideea cã într-o societate democraticã fiecare învațã de la fiecare.”
Prin conceptul lifelong learning - învãțarea pe tot parcursul vieții - esențial pentru politicile educaționale din întreaga lume, se înțelege faptul cã învãțarea trebuie sã fie o preocupare pentru toatã viața și nu un proces care se încheie la o anumitã vârstã, dupã finalizarea studiilor obligatorii.
De ce este nevoie sã învãțãm pe tot parcursul vieții? Întrebarea a existat și în mintea bãtrânei din tableta lui G. Cãlinescu și ea poate fi simbolicã pentru mentalitatea câtorva generații: „Tot mai înveți, maicã? (...) Nu-ți ajunge atâta școalã? Școalã primarã, liceu, universitate, ți s-o fi acrit și dumitale. Acum mai pune-te și dumneata pe trai, c-a trecut vremea învãțãturii.” Ea nu înțelege de ce tânãrul chiriaș, devenit între timp profesor, „tot mai învațã” și, în consecințã, îl apostrofeazã zilnic pentru cã „stã toatã ziua cu nasul în cãrți”. Poziția ei este clarã și vehement afirmatã prin exemplul altei chiriașe care, studentã fiind, „Citea și lua aspirinã, lua aspirinã și citea”, pânã când „a isprãvit cartea”, „a terminat și s-a mãritat și acum e bine, la rostul ei”. Este evidentã diferența pe care bãtrâna gazdã, șireatã și foarte volubilã de altfel, o face între „ponosul” pe care îl presupune învãțãtura și „rostul” care înseamnã mariaj și „trai”.
De altfel, tot în tableta din 1938, întâlnim și constatarea, cam persiflantã a babei (în care citim ironia lui Cãlinescu), asupra a ceea ce ar implica meseria de profesor: „Grea meserie și profesoratul asta dacã trebuie sã citești mereu. Copiii citesc, d-ta citești!”
Analizând perspectivele educației actuale, putem reflecta, pornind de la cuvintele și atitudinea vehementã a bãtrânei, la importanța conceputului de învãțare pe tot parcursul vieții, al cãrei sens tânãrul l-a „prins” și bãtrâna nu, tocmai pentru ca aceasta este convinsã cã „prea multã carte stricã” și înțelege prin învãțare un proces anevoios, care te priveazã de plãcerile unei vieți relaxate.
Cele douã concepte ale educației contemporane, lifelong learning și lifewide learning/ învãțarea „de-a lungul” și „de-a latul” vieții nu sunt același lucru cu educația recurentã care se desfãșoarã în sistemul formal de educație. Lifelong și lifewide implicã o înțelegere holisticã a învãțãrii-ontologic, la toate vârstele dezvoltãrii, dar și în toate situațiile oferite de viațã. Pot fi considerate, de aceea, variante conotaționale a conceptului esențial de educație permanentã, referitoare la orice activitate de învãțare deliberatã, formalã sau informalã, desfãșuratã continuu, în diferite medii de învãțare și la toate vârstele.
Conceptul educației permanente nu este nicidecum nou. Referințe despre educația permanentã s-au gãsit „în culturile din China anticã, India, Grecia, în cultura creștinismului timpuriu, în umanismul și neoumanismul de la începutul secolului XIX”. Doctrina educației permanente a fost formulatã în celebrul Memorandum atașat raportului Comitetului pentru Educația Adulților din Anglia, în care specialiști din domeniul educației au subliniat faptul cã educația adulților este parte integrantã a vieții sociale și cã, tocmai de aceea, ea trebuie sã fie accesibilã pentu toți, cât și permanentã.
Educația permanentã este „un proces de perfecționare a dezvoltãrii personale, sociale și profesionale pe durata întregii vieți, în scopul îmbunãtãțirii calitãții vieții, atât a indivizilor, cât și a colectivitãții lor. În prezent, dimensiunea educației se suprapune pe dimensiunea întregii existențe a omului. Potrivit principiului organizatoric și filosofic al educației permanente, educația începe odatã cu nașterea ființei umane și devine o dimensiune a parcursului întregii vieți. Se aflã, prin urmare, în relație directã cu dezvoltarea individualã și cu progresul societãții.
Bibliografie
|
