Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Educatia pentru toleranta necesara in invatamantul primar
Miercuri, 08 Mai 2013 18:34

EDUCAŢIA PENTRU TOLERANŢĂ NECESARĂ

ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

 

Prof. înv. primar Tőes Dumitrița-Nicoleta,

Școala Gimnazială Răstolița, jud. Mureș

 

            Referatul conține necesitatea integrării educației pentru toleranță în școală, educarea elevilor în spiritul toleranței și a respectului. Educația pentru toleranță, un nou tip de educație, poate fi integrată prin intermediul disciplinelor ce aparțin ariei curriculare ”Om și societate”, poate fi studiată ca disciplină opțională sau prin activități extrașcolare desfășurate cu elevii. Utilizarea unor metode de învățământ adecvate, precum și îmbinarea celor tradiționale cu cele moderne în educarea elevilor prin toleranță și contribuția noastră, a cadrelor didactice, au efecte benefice în ceea ce privește tolerarea reciprocă a elevilor și combaterea violenței în școală.

 

               Toleranţa ar putea însemna faptul de a recunoaşte şi a accepta modul de a fi al altor persoane sau grupuri, adică faptul de a nu interzice, a nu împiedica şi a nu interveni în comportamentul respectivei persoane sau a grupului. Este vorba de respectarea libertăţii celuilalt, a modului său de a gândi, simţi şi acţiona, a convingerilor sale.

               Deosebirea fundamentală dintre toleranţă şi indulgenţă constă în faptul că indulgenţa ar putea fi privită ca un exces de toleranţă, în sensul că, din dorinţa de a nu se leza specificitatea nimănui, se permite, în numele toleranţei, încălcarea oricărui principiu moral.

           Noile alternative educaţionale îşi vor găsi aplicabilitate şi condiţionate de un discernământ sănătos pot oferi soluţii optime pentru veritabila educaţie completă şi modernă.

           Sunt chiar frecvente conflictele între un anumit elev şi profesor, dobândind în viziunea celor mai mulţi, caracterul unei  „probleme personale”. Adolescenţii devin şi mai necruţători, pretind să li se ofere posibilitatea de exprimare, de dezbateri legate de temele lecţiilor. Cum trebuie înţeleasă aici toleranţa ? Acceptarea compromisului oricând şi oriunde este o cale tristă, iar înţelegerea tradusă prin indiferenţă  la tot ce e abatere şi lipsa sancţionării juste nu şi-ar atinge scopul . Elevii ocupă imediat terenul lăsat liber şi aduc în favoarea lor un răspuns la replică formulat în mod explicit ca un reproş : „Dacă nu e nici o ordine, de ce unul dintre noi ar face excepţie ? ’’O toleranţă controlată, corelată  cu personalitatea deschisă, dar puternică a profesorului ar putea stăvili din agresivitatea vârstei . Atitudinea poliţienească ar fi ridicolă şi infructoasă, vizând un adolescent de optsprezece ani . Necesitatea  de autoafirmare şi de tratare de pe un plan apropiat este mai viu resimţită acum, comparativ cu perioadele anterioare. A oferi elevului adolescent dreptul la opinie, la susţinerea propriilor idei fără impertinenţă constituie o alternativă ce-şi dovedeşte eficienţa . Să încurajeze discuţia, să nu refuze să recunoască temeinicia opiinilor elevilor, să recunoască propriile înfrângeri sunt dovezi de înţelegere justă a personalităţii elevului adolescent. Indulgenţa nu trebuie însă să degenereze în favoritisme sau să încarce cu sentimente de frustrare pe cei rămaşi în afara  „graţiei”.

            Educaţia pentru toleranţă poate beneficia de aportul mai multor discipline de învăţământ. Iată câteva dintre ele:

v     cultura civică: presupune favorizarea acţiunilor de identificare şi respectare a diversităţii, de respectare a drepturilor celorlalţi prin analogie cu drepturile proprii, armonizarea individualităţii cu grupul, promovarea toleranţei ca atitudine activă;

v     Istoria, poate realiza această cerinţă prin punerea accentului pe convieţuirea paşnică dintre diferite etnii şi popoare, pe iniţiativele de pace. Din prisma toleranţei ar putea fi privite diversele orânduiri social – politice care au marcat evoluţia omenirii, documentele care reglementau, în diversele epoci, conduitele indivizilor, diversele tipuri de dictaturi, împreună cu doctrinele lor intolerante, modul cum s-au constituit diverse organizaţii internaţionale, viaţa şi activitatea unor personalităţi care au luptat pentru respectarea drepturilor omului.

v     Religia are la bază principiul unităţii fundamentale a spiritului religios, principiul neutralităţii confesionale, principiul toleranţei care înseamnă acceptare.

v     Filosofia, disciplină cu vocaţie complexă, poate dezvolta la elevi spiritul toleranţei, abordând şi problematica drepturilor omului şi a egalităţii dintre oameni.

v     Geografia îşi manifestă potenţialul formativ mai ales în ceea ce priveşte educaţia interculturală şi pentru acceptarea diversităţii.

v     Consilierea şi orientarea, prin realizarea unor activităţi în cadrul cărora elevul să fie ajutat să se cunoască pe el însuşi şi să-şi îmbunătăţească imaginea de sine.

     Metode susceptibile de a fi aplicate pentru educarea elevilor în spiritul toleranţei:

·        Expunerea, poate fi utilizată şi când li se prezintă elevilor unele elemente de ordin istoric, sau referitoare la drepturile omului, la democraţie, la nediscriminare.

·        Problematizarea are ca nucleu o situaţie-problemă, având ca temă necesitatea limitării toleranţei, conflictele valorice, infirmarea unor stereotipuri.

·        Dezbaterea, având drept cerinţă esenţială desfăşurarea unei discuţii la care să participe toţi elevii, pe teme ca: necesitatea toleranţei în societatea actuală, limitele toleranţei, documente ONU, prezenţa unor stereotipuri în societate şi efectele lor asupra relaţiilor interumane.

·        Studiul de caz, având drept punct de pornire manifestări de intoleranţă, discriminare sau excludere, situaţia în care s-au confruntat şi se confruntă persoanele sau categoriile de persoane supuse marginalizării, exemple de bune practici.

·        Jocul de rol

·        Brainstorming-ul

·        Linia valorilor

·        Eseul

·        Proiectul

·        Portofoliul

 

         Activităţile extraşcolare pot contribui şi ele la realizarea acestei dimensiuni a educaţiei. 

         Întâlniri ale elevilor cu anumiţi invitaţi: specialişti şi activişti în domeniul drepturilor omului, reprezentanţi ai ONG–urilor, persoane aparţinând unor minorităţi naţionale, persoane cu disabilităţi, reprezentanţi ai asociaţiilor persoanelor cu deficienţe, reprezentanţi ai diferitelor culte religioase.

        Clubul drepturilor omului, unde s-ar putea organiza activităţi cu participarea unor invitaţi, precum şi alte dezbateri pe tema drepturilor omului.

        Întâlniri cu elevi aparţinând altor popoare, altor rase sau altor culturi.

        Voluntariatul.

        Colaborarea cu revista şcolii sau cu presa locală.

        Celebrarea Zilei Internaţionale a Toleranţei.

             În calitate de cadru didactic, pot contribui la educarea elevilor în spiritul toleranţei prin:

v     Afişarea într-un loc vizibil din clasă a principiilor care stau la baza toleranţei;

v     Sărbătorirea Zilei Internaţionale a Toleranţei;

v     Întâlniri ale elevilor cu anumiţi invitaţi: specialişti şi activişti în domeniul drepturilor omului, reprezentanţi ai ONG–urilor, persoane aparţinând unor minorităţi naţionale, persoane cu disabilităţi, reprezentanţi ai asociaţiilor persoanelor cu deficienţe, reprezentanţi ai diferitelor culte religioase;

v     Concurs ,,Să fim toleranţi!”;

v     Iniţierea de activităţi care au în vedere sprijinirea persoanelor aflate în dificultate;

           După părerea mea, acţiunea educativă pentru promovarea în cât mai mare măsură a toleranţei în rândul viitorilor cetăţeni, ar trebui concepută şi realizată în mod unitar, la nivelul tuturor şcolilor, fie sub forma unui opţional, fie ca un proiect educativ naţional, cu popularizarea rezultatelor în presa naţională.

 

Bibliografie

 • Cucoş, C.: Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, Ed. Polirom, Iaşi

• Marcus, S.: Componenta didactică, Ed. All, Bucureşti

• Şchiopu, U (1997): Dicţionar de psihologie, Ed. Babel, Bucureşti


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:

 

Revista cu ISSN

Modele de subiecte pentru evaluarea init…

Modele de subiecte pentru evaluarea initiala   Pe site-ul oficial al Ministerului Educatiei au fost deja publicate modele de teste pentru evaluarile initiale la care vor fi supusi absolut toti elevii in cursul...

Read more

Calendarul pentru Evaluarea Nationala si…

Calendarul pentru Evaluarea Nationala si admiterea in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2012-2013     Calendarul de desfasurare a Evaluarii Nationale pentru elevii clasei a VIII-a in anul scolar 2011-2012 ---- Anexa la...

Read more

Mari matematicieni ai antichitatii

Mari matematicieni ai antichitatii

MARI MATEMATICIENI AI ANTICHITĂŢII   Prof. Popp Loredana Şcoala cu clasele I-VIII SINANDREI   Euclid din Alexandria Euclid din Alexandria originar din Damasc(ca. 325 î. Hr, 265 î. Hr) a fost un matematician grec care a...

Read more

Desfasurarea concursului pentru ocuparea…

CAPITOLUL IV  Desfasurarea concursului      Art. 18. -    (1) Dupa validarea dosarelor de concurs si afisarea listei candidatilor admisi pentru sustinerea probelor de concurs, comisia de organizare si desfasurare a concursului afiseaza...

Read more

CLIL LESSON PLAN Proiect de activitate d…

CLIL LESSON PLAN   Date: 25th March 2011 Teacher: Ofelia Subject: Chemistry Topic: The Periodic Table Type of lesson: consolidation and revision Grade: 7th (age level: 12- 13) Aims:   Revising and consolidating the name and the symbol...

Read more

Tabel personal didactic promovati la exa…

Tabel personal didactic promovaţi la examenele pentru obţinerea gradului didactic II   Vezi tabel nominal cuprinzând personalul didactic care a promovat examenele pentru obţinerea gradului didactic II, anexa 2   la ordin  nr. 3129...

Read more

Dantura impecabila un lux accesibil

Dantura impecabila, un lux accesibil Cand ne gandim la o dantura fara cusur, deja avem in plan multi bani, multa durere si multe hopuri peste care trebuie sa trecem. Nu este...

Read more

Studiu psihologic privind pregatirea ele…

STUDIU PSIHOLOGIC PRIVIND PREGĂTIREA ELEVILOR Profesor învăţământ primar Postolică Steluţa, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Piatra - Neamţ   Încă de la apariţia şi...

Read more