ELEVI CU TULBURĂRI DE ÎNVĂŢARE

Învăţător Radu Emilia Rodica

Şcoala cu clasele I –VIII Nr. 19 „Avram Iancu” Timişoara

         Sintagma „tulburări de învăţare” este cunoscută în literatura de specialitate sub diverse denumiri:  deficienţe de învăţare, „greutate” sau „dificultăţi de învăţare” şi a fost introdusă în literatura de specialitate anglosaxonă, în 1963, la întâlnirea unui grup de părinţi cu copii cu dificultăţi de învăţare.

         Elucidarea diverselor aspecte, legate de tulburări de învăţare, a suscitat un interes deosebit în rândul specialiştilor din diferite domenii de activitate: medical, pedagogic, psihologic, asistenţă socială, cât şi în rândul familiilor acestor elevi.

Majoritatea definiţiilor date tulburărilor de învăţare, în ţările dezvoltate ale lumii, au câteva trăsături comune. În acest sens, tulburările sau deficienţele de învăţare ale elevilor sunt caracterizate prin:

·                    disfunţiile sistemului nervos central;

·                    diferenţele şi dezechilibrele dintre nivelul de dezvoltare al funcţiilor şi proceselor psihice;

·                    dificultăţi în realizarea unor sarcini de învăţare şcolară;

·                    discrepanţa dintre nivelul achiziţiilor şi potenţialului elevului;

Cauzele principale ale deficienţelor de învăţare, rezidă, în special, în disfuncţii cerebrale, configuraţia heterocronică şi configuraţia defectuasă a proceselor psihice, caracterizate prin anumite greutăţi în realizarea unor sarcini de învăţare şi realizarea unor performanţe sub posibilităţile reale ale elevului.

Cercetările recente au pus în evidenţă faptul că acestor cauze li se poate adăuga  şi o alta, care rezidă în prezenţa la un elev a unui alt tip de inteligenţă, diferită de inteligenţa şcolară, solicitată de procesul de învăţământ.

Principale tulburări întâlnite în mod frecvent la elevii cu deficienţe de învăţare sunt următoarele: [1]

·                    deficienţe de atenţie, datorită cărora elevii nu se pot concentra asupra lecţiei predate, decât pentru perioade scurte de timp, atenţia fiindu-le uşor distrasă şi capacitatea de concentrare redusă;

·                    deficienţe de motricitate generală şi fină cu dificultăţi de coordonare spaţială a motricităţii fine şi cu un nivel sărac al actelor motorii;

·                    dificultăţi în prelucrarea informaţiilor perceptive auditive şi vizuale. Mulţi elevi au greutăţi de

recunoaştere a sunetelor limbii, dar recunosc uşor literele şi cuvintele scrise sau prezintă dificultăţi ale memoriei de scurtă durată (MSD);

·                    lipsuri în dezvoltarea unor strategii cognitive de învăţare. Majoritatea elevilor sunt incapabili să-şi organizeze activitatea de studiu şi sunt lipsiţi de un stil propriu de învăţare;

·                    tulburări ale limbajului oral legate de recepţie, nedezvoltarea vocabularului, slaba componentă lingvistică şi prezenţa deficienţelor de limbaj;

·                    dificultăţi de citire prezente la 80% dintre elevi; principalele greutăţi sunt legate de recunoaşterea, decodificarea şi înţelegerea cuvintelor citite;

·                    dificultăţi de scriere manifestate prin greutăţi aperente în realizarea unor sarcini ce solicită activităţi de scris;

·                    dificultăţi în realizarea activităţilor matematice, concretizate prin slaba însuşire a simbolurilor şi calculului matematic, precum şi a noţiunilor spaţiale temporale folosite la această disciplină;

·                    tulburări de comportament social datorate nivelului scăzut al formării deprinderilor sociale,  ce determină perturbarea modalităţilor de acţiune şi reacţia la diverse situaţii specifice, dificultăţi în stabilirea de relaţii sociale; de iniţiere şi păstrare a relaţiilor de prietenie.

Distribuţia diverselor tulburări de învăţare este diferită în funcţie de vârsta copiilor.

La vârsta preşcolară cele mai des întâlnite tulburări de învăţare sunt cele legate de întârzierile în dezvoltarea motorie a limbajului, deficienţele de limbaj, insuficienta precizie a conceptelor şi slaba dezvoltare cognitivă.

La copiii de vârstă preşcolară tulburările de învăţare se pot confunda cu cele de dezvoltare.

Relaţia dintre aceste două tipuri de tulburări se datorează faptului că tulburările de dezvoltare insufucient compensate, pot duce, în planul şcolarităţii, la apariţia unor tulburări de învăţare.

În perioada micii şcolarităţi, elevii cu deficienţe de învăţare, prezintă deificultăţi la diverse discipline de învăţământ: citire, scriere, matematică şi au probleme de concretizare a atenţiei şi  deprinderi motorii deficitare, manifestate prin imposibilitatea ţinerii corecte a stiloului în activitatea de scriere.

Odată cu intrarea în perioada puberală, conştientizarea  propriilor probleme duce la apariţia unor tulburări emoţionale şi sociale.

În adolescenţă, agravarea deficienţelor de învăţare determină deteriorarea imaginii de sine  şi apariţia unor reacţii de respingere socială, ce duc la instalarea unor comportamente deviante.

Deficienţele de învătare nerecuperate în perioada şcolarităţii, îl vor însoţi pe individ şi la vârsta adultă, când pot genera grave probleme de adaptare socială şi culturală.

Tulburările de învăţare sunt prezente la copii din toate ţările lumii, indiferent de cultura, limba şi mediul social de apartenenţă.

În prezent, numărul elevilor cu deficienţe de învăţare este în continuă creştere, în diferite ţări ale lumii şi din cauza includerii în această categorie a copiilor cu intelect de limită şi handicap mintal uşor. Frecvenţa acestora atinge pragul maxim la grupa de vârstă 9-14 ani.

Recuperarea elevilor cu deficienţe de învăţare este un proces complex, ce se desfăşoară în echipe interdisciplinare de specialişti, conform unor programe adaptate şi individualizate, pentru categoria de deficienţe de învăţare căreia i se adresează.

Şcoala românescă posedă o bună tradiţie în tratarea dificultăţilor de învăţare întâmpinate la elevi.

În trecut, pentru sprijinirea elevilor cu dificultăţi de învăţare, au fost înfiinţate, în ţara noastră clase de recuperare. Acestea au fost concepute să funcţioneze ca „sisteme deschise cu program prelungit, cu cadre didactice special pregătite, cu efectiv redus de elevi, în scopul individualizării muncii de recuperare”.

În prezent, cercetătorii recomandă integrarea totală a copiilor cu deficienţe de învăţare în învăţământul obişnuit, şi se preconizează şi includerea acestora în şcoala cea mai apropiată de domiciliu şi în comunitatea în care trăiesc, prin crearea unei vaste reţele de sprijin. Specialiştii din cele mai diverse domenii – defectologi, psihologi, pedagogi, logopezi, terapeuţi ocupaţionali, kinetoterapeuţi, medici şi asistenţi sociali, sunt solicitaţi să se alăture echipelor de intervenţie pentru ajutorarea acestor elevi.

Bibliografie

Lerner W. Janet – Learning disabilities-theories, diagnosis and teaching strategies, Seventh edition, Houghton Meffin Co. Boston, N.Y. 1997.

Kulcsar Tiberiu – Factorii psihologici ai reuşitei şcolare, EDP, Bucureşti, 1978.

Neveau, Popescu, Paul, M. Zlate, T. Creţu – Psihologie şcolară, Univ. Bucureşti, 1987

Gh. Radu, D. Popovici – Tulburări de dezvoltare la copii şi problematica integrării lor şcolare (1998)

B. Zorgo, I. Radu – Studii de psihologie şcolară, EDP, Bucureşti, 1979.