EXPRESIA PLASTICĂ ŞI TERAPIA OCUPAŢIONALĂ

Mureşan-Chira Gabriel

Prof. Educator CRDEII, Cluj-Napoca

Educaţia plastică reprezintă o componentă a cărui deziderat este atins atunci când este vorba şi de educaţia persoanelor cu cerinţe educative speciale ca mijloc de realizare a unui echilibru între pregătirea ştiinţifică, literară, cultură generală, o completare a unui conţinut curricular, o formă esenţială de terapeutică cu implicaţii fundamentale în coordonatele implicate în terapia educaţională complexă şi integrată.

Cuvinte cheie: psihoterapia de expresie plastică, reprogramarea solicitărilor terapeutice, arhitectură cognitivă.

“Educând omul, mâna îl multiplică în spaţiu şi timp”

Henri Focillon

Principala interacţiune care se realizează în cadrul terapiei educaţionale complexe şi integrate, este una de o importanţă majoră care încurajează creşterea nivelului de adaptabilitate a individului la mediu, prin acordarea unei atenţii deosebite relaţiilor interpersonale dar şi autocunoaşterii prin raportarea ambelor relaţii la mediu. Educaţia şi arta încă din cele mai vechi timpuri au realizat o sinergie anume, o relaţie sesizată de pedagogie încă din Antichitate şi, aplicată complex la acea vreme de marile şcoli a gândirii în special greceşti. Cultivarea esteticului, a frumosului, a adevăratelor valori, a construit imaginea unui om creator de frumos, un faur al mijloacelor oferite vizual sau auditiv şi care îşi aduc aportul la dezvoltarea armonioasă a personalităţii umane în formare. Aşadar, fiecare epocă a dorit să aşeze în acord cât mai armonios omul faţă de sine şi faţă de lumea ce-l înconjoară, ca fapt profund de civilizaţie, fapt de cultură, informare- orientare în găsirea potenţialului personal al individului. O evoluţie a acestor lucruri a caracterizat umanitatea, fapt ce nu de puţine ori a fost surprins de pedagogie ca o firavă încercare de a educa prin artă, frumos şi valoare, de a imprima de timpuriu valoare în contrast cu nonvaloarea adică, de a dirija inteligent utilul, frumosul, esteticul, cultivarea unui” simt” al frumosului perceput la nivel individual. Educaţia plastică reprezintă o componentă a cărui deziderat este atins atunci când este vorba şi de educaţia persoanelor cu cerinţe educative speciale ca mijloc de realizare a unui echilibru între pregătirea ştiinţifică, literară, cultură generală, o completare a unui conţinut curricular, o formă esenţială de terapeutică cu implicaţii fundamentale în coordonatele implicate în terapia educaţională complexă şi integrată.

Pentru elevii cu cerinţe educative speciale, emoţia artistică, tensiunea creatoare dinaintea debutului activităţii grafice stimulează ingeniozitatea şi ordonează structurile şi substructurile personalităţii, imprimând arhitecturii cognitive un imbold spre inventivitate. Fie direct sau mai puţin direct, terapia ocupaţională şi psihoterapia de expresie plastică ca formă superioară activităţilor terapeutice, se regăsesc în artterapie, lutterapie sau terapie prin dans, fapt ce indică reprogramarea solicitărilor terapeutice bazate pe stimulare, asociată ocupaţiei şi a motivaţiei pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi. Puterea catarhică devine esenţială expresivităţii relaţionale a artei plastice, emoţiile estetice alături de cele cognitive şi morale contribuind la restaurarea, ameliorarea echilibrului psihic a persoanei. Planul artistic exersat de elevii cu cerinţe educative speciale nu caută în mod expres să atingă apogeul esteticului ci, mai degrabă încurajează exprimările libere ale realizatorului prin proiecţia desenului, a stărilor sufleteşti, sau a redării unei secţiuni, imagini, simbol, stimul sau reprezentare. Terapia ocupaţională prin activităţile specifice propuse educaţiei speciale încurajează adaptarea şi integrarea elevilor cu cerinţe educative speciale, procesele de exprimare grafică a acestora la un nivel corespunzător capacităţilor şi potenţialităţilor fiecăruia dintre ei.

Activitatea educativă cu puternic accent plastic, desenul la liberă alegere sau după o temă dată, reprezintă o formă de comunicare non- verbală, o comunicare a stărilor intime sufleteşti dincolo de verbalul care uneori nu poate fi dat în vileag. Asociarea unor elemente de postură corporală, atitudine faţă de o activitate sau alta, faţă de un tip de terapie, sau faţă de culoare, stimul oferit pentru reprezentare, sunt alte aspecte particulare sesizate pe parcursul desfăşurării terapiilor ocupaţionale prin expresie grafică. Planificarea potenţială în vederea realizării unui astfel de proces stimulează arhitectura cognitivă a elevilor cu cerinţe educative speciale, fiind vorba de un tandem al înţelegerii vizual- mentalului prin prelungirea actului gândirii şi activarea mecanismului de redare grafică prin coordonare oculo- motorie şi motricitate fină, prin intermediul mâinilor, individul intrând în contact cu rigorismul gândirii. Are loc o altfel de cunoaştere a lumii, una plastică şi cognitiv- afectivă, o reprezentare elegantă a existenţei omului. În acest sens, propunerile viitoarei cercetări se concentrează pe analiza produselor activităţii elevului cu cerinţe educative speciale prin limbajul grafic relevat prin lucrările realizate.

Bibliografie:

1. Birţ, M.A., Psihiatrie. Prolegomene clinice, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2001

2. Doru,V. P., Raluca, M., Terapie ocupaţională pentru persoanele cu deficienţe, Editura Muntenia, Constanţa, 2005

3. Nicolae, Jurcău, ( coord)., Pedagogie, Editura U.T. Press, Cluj- Napoca, 2001

Webografie:

1. http://www.unideusto.org/tuningeu