|
IMPORTANŢA STUDIERII ORTOGRAFIEI ŞI PUNCTUAŢIEI ÎN ŞCOALĂ
înv. Marc Aurica
Școala Gimnazială Cîmpeni
A învăța elevii să vorbească corect și să scrie corect în limba română este o datorie de onoare a școlii și un act de cultură cu profunde rezonanțe sociale și patriotice. De la cea mai fragedă vârstă este vizibilă deosebirea între felul cum se exprimă un copil de a cărui vorbire s-a ocupat cineva, în familie sau într-o instituţie de învăţământ, şi altul care şi-a însuşit vorbirea pe „apucate”.
Cunoașterea foneticii, educarea pronunției, îmbogățirea vocabularului contribuie la dezvoltarea exprimării orale și scrise a elevilor, la apropierea limbii acestora de un nivel țintă care ar trebui să reprezinte nivelul de exigență al limbii literare. De aceea, predarea gramaticii, această gimnastică a minții, ce formulează legi și indică norme, are un scop imediat, formativ dar si altul, la fel de important, informativ. Max Muller afirma că gramatica este ,,sufletul și sângele unei limbi”. Aceasta presupune, din partea noastră, a celor ce ne ocupăm de educația elevilor, o cunoaștere aprofundată a faptelor de limbă, pentru a oferi noi înșine modele de exprimare. Însuşirea corectă a limbii materne presupune şi cunoaşterea codului exprimării în scris, adică a ortografiei şi punctuaţiei.
Învăţarea ortografiei şi punctuaţiei constituie un obiectiv major al învăţământului primar, iar prin semnificaţia ei depăşeşte înţelesul însuşirii unor semne sau formării unor deprinderi înguste, întrucât stăpânirea ortografiei şi punctuaţiei în sensul lor profund, înseamnă de fapt înţelegerea limbii, descifrarea logicii unui text, a ideilor ce se regăsesc în profunzimea cuvintelor, propoziţiilor şi frazelor care alcătuiesc textul citit sau scris. Însemnătatea învăţării ortografiei şi punctuaţiei este dată şi de consecinţele importante ale acesteia asupra dezvoltării intelectuale generale ale elvilor, cât şi de faptul că scrisul şi cititul reprezintă deprinderi intelectuale de bază care îşi pun amprenta asupra întregii activităţi şcolare a elevilor, influenţând rezultatele învăţării la toate disciplinele.
A învăța elevii să vorbească corect și să scrie corect în limba română este o datorie de onoare a școlii și un act de cultură cu profunde rezonanțe sociale și patriotice. De la cea mai fragedă vârstă este vizibilă deosebirea între felul cum se exprimă un copil de a cărui vorbire s-a ocupat cineva, în familie sau într-o instituţie de învăţământ, şi altul care şi-a însuşit vorbirea pe „apucate”.
Mai târziu, deosebirile sunt legate din ce în ce mai mult de gradul de instrucţie. După cum spunea Eminescu, „limba, alegerea şi cursivitatea expresiunii în expunerea vorbită sau scrisă, e un element esenţial, ba chiar un criteriu al culturii”. Pentru ca elevii să dobândească însă priceperi și deprinderi temeinice de folosire corectă a limbii, atât în comunicarea orală, cât și în cea scrisă, ei trebuie puși în situația de a observa, de a analiza, de a motiva și de a aplica faptele de limbă.
Cunoașterea foneticii, educarea pronunției, îmbogățirea vocabularului contribuie la dezvoltarea exprimării orale și scrise a elevilor, la apropierea limbii acestora de un nivel țintă care ar trebui să reprezinte nivelul de exigență al limbii literare. De aceea, predarea gramaticii, această gimnastică a minții, ce formulează legi și indică norme, are un scop imediat, formativ dar si altul, la fel de important, informativ. Max Muller afirma că gramatica este ,,sufletul și sângele unei limbi”. Aceasta presupune, din partea noastră, a celor ce ne ocupăm de educația elevilor, o cunoaștere aprofundată a faptelor de limbă, pentru a oferi noi înșine modele de exprimare. Însuşirea corectă a limbii materne presupune şi cunoaşterea codului exprimării în scris, adică a ortografiei şi punctuaţiei.
Cultivarea exprimării începe in gradiniță cu aspectul ei oral, decisiv în procesul de formare a individualității copilului. Psihologii afirmă ca 80% din inteligența umană se realizează la varstele mici. De aceea, grija pentru o exprimare corectă, clară și precisă trebuie să constituie o preocupare principală a educatoarei, aceasta având grijă ca fiecare copil să vorbească zilnic cu colegii lui, antrenat de educatoare, dacă e cazul, cu scopul de a-i urmări exprimarea și a o corecta. Aceasta, cu atât mai mult cu cât ei nu sunt preocupați încă de formarea exprimării, ci de conținutul de idei pe care-l transmit.
Odată cu școlarizarea copiilor de la varsta de șase ani, învățământul preșcolar a fost integrat organic, cu responsabilități precise, în invățământul general. În educația și instrucția copiilor, educatoarelor le revin sarcini deosebite, printre care, o pondere prioritară au corectarea și dezvoltarea vorbirii. Un prim punct de plecare în munca de corectare și dezvoltare a vorbirii trebuie sa fie formarea auzului fonematic, adică distingerea și pronunțarea corectă a fonemelor, a sunetelor care au o funcție in limbă.
In clasa I, învățătorul continuă munca educatoarei privind dezvoltarea auzului fonematic, corectarea și dezvoltarea vorbirii, precizarea și îmbogățirea vocabularului. Sarcina prioritară a predării limbii române în această clasă constă în însușirea de către elevi a citit-scrisului. Acum se realizează primul salt calitativ în procesul de învățare: trecerea de la fonem la grafem, de la sunet la literă. Totodată, acum începem să le formăm elevilor primele deprinderi ortografice care presupun respectarea unor norme precise. Preocuparea pentru pronunțarea, citirea și scrierea corectă a cuvintelor, pentru despărțirea în silabe, pentru rostirea corectă a sunetelor izolate și în cuvinte o manifestă învățătorul nu numai în orele de limba română (citire-scriere), ci și în cadrul celorlalte obiecte, folosind în acest sens exerciții variate de analiză și sinteză fonetică și un material didactic adecvat. În ciclul primar, în învățarea ortografiei elevul parcurge mai multe etape, deoarece predarea limbii române se realizează potrivit principiului concentric. Învățătorii sunt primii care au raspunderea formării de deprinderi ortografice. Multe din aceste deprinderi se însușesc concomitent cu învățarea citit-scrisului. În primele două clase elevii învață limba fără să li se precizeze terminologia. Cunoștințele lor ortografice și de punctuație au o slabă fundamentare teoretică, multe limitându-se la caracterul empiric sau reducându-se la explicații și rezolvări situaționale. În clasele a III-a și a IV-a lărgim baza cunoștințelor teoretice, prin precizarea și definirea lor, pornind de la observarea deliberată a faptelor de limbă. Elevii își însușesc acum minimul necesar de norme ortografice.
În ciclul gimnazial se lărgește sfera cunoștințelor teoretice și se acordă o importanță deosebită procesului de abstractizare și conștientizare. Calea principală de formare a deprinderilor de utilizare corectă a limbii prin studiul gramaticii este exercițiul. Elevii sunt puși acum în situația de a observa ceea ce este general și caracteristic pentru limba (tendințele ei), acordându-se atenția cuvenită tuturor componentelor ei. La clasele I-IV motivările ortografice au un caracter limitat, rezumându-se doar la nivelul fonetic al limbii, în timp ce în ciclul gimnazial, prin ele verificăm înțelegerea cunoștințelor morfologice predate și asigurăm însușirea conștientă a ortogramelor. Profesorul de limba română trebuie să înteleagă însă că ,,pentru fenomenul lingvistic nu există de obicei o singură, ci mai multe posibilități de explicare”. Cunoștințele gramaticale insușite în ciclul gimnazial trebuie să ducă la înțelegerea faptelor de limbă în interdependența lor, la stabilirea de relații corespunzătoare între acestea și la formarea unor deprinderi temeinice și trainice de scriere corectă.
În clasele primare, deprinderile ortografice se realizează mai puţin pe baza însuşirii noţiunilor gramaticale şi mai mult pe baza experienţei de vorbitori a elevilor, care este mult mai bogată decât ceea ce-şi însuşesc studiind morfologia şi sintaxa. Copilul trebuie să înveţe să simtă că atunci când rosteşte ”scrie-mi” sunt două cuvinte pronunţate împreună, chiar dacă nu ştie ce sunt acestea ca părţi de vorbire. Învăţarea citit-scrisului, perfecţionarea continuă a deprinderilor de scris se efectuează concomitent cu asimilarea regulilor gramaticale, ceea ce conferă limbajului scris şi oral o bază mult mai solidă.
Învăţarea ortografiei şi punctuaţiei constituie un obiectiv major al învăţământului primar, iar prin semnificaţia ei depăşeşte înţelesul însuşirii unor semne sau formării unor deprinderi înguste, întrucât stăpânirea ortografiei şi punctuaţiei în sensul lor profund, înseamnă de fapt înţelegerea limbii, descifrarea logicii unui text, a ideilor ce se regăsesc în profunzimea cuvintelor, propoziţiilor şi frazelor care alcătuiesc textul citit sau scris. Însemnătatea învăţării ortografiei şi punctuaţiei este dată şi de consecinţele importante ale acesteia asupra dezvoltării intelectuale generale ale elvilor, cât şi de faptul că scrisul şi cititul reprezintă deprinderi intelectuale de bază care îşi pun amprenta asupra întregii activităţi şcolare a elevilor, influenţând rezultatele învăţării la toate disciplinele.
Pentru ca elevii să dobândească însă priceperi şi deprinderi temeinice de folosire corectă a limbii atât în comunicarea orală, cât şi în cea scrisă, ei trebuie puşi în situaţia de a observa, de a analiza, de a motiva şi de a aplica faptele de limbă. Cu alte cuvinte, învăţătorul trebuie să ajute elevii să-şi însuşească conştient şi temeinic cunoştinţele care fundamentează teoretic deprinderile respective, să dirijeze şi să controleze exersarea aplicării în practică a normelor ortografice şi de punctuaţie, până la automatizarea activităţii. De asemenea, e dator să-i lămurească şi să-i convingă de necesitatea şi importanţa învăţării scrierii corecte.
A învăţa elevii să vorbească şi să scrie corect în limba română presupune nu numai un proces de cunoaştere a normelor şi o atitudine de disciplină socială, ci şi un sentiment de dragoste şi de respect faţă de limba naţională, în care toţi vorbitorii trebuie să vadă ca Alecsandri „tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc”.
Prin cuvinte exprimăm cele mai diferite idei și cele mai variate stări afective, ceea ce acordă limbii calitatea de a reflecta gândirea în cele mai fine si mai subtile nuanțe ale ei. Eminescu a subliniat de multe ori că ,,limba și legile ei dezvoltă cugetarea”.
Bibliografie:
Articole asemanatoare relatate:
|
