IMPORTANŢA STIMULĂRII CREATIVITĂŢII ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI

Marinescu Larisa Eromanga, Profesor Psihopedagog,

Centrul de Pedagogie Curativă HD - locaţia Lupeni, Judeţul Hunedoara

Creativitatea poate fi definită ca trăsătură complexă a personalităţii umane, constând în capacitatea de a realiza ceva nou, original sau o activitate imaginativă adaptată astfel încât să producă rezultate care sunt atât originale cât şi de valoare.

Nu avem idee ce se va intampla în viitor, cum se vor desfăşura lucrurile. Educaţia este cea care trebuie sa ne ajute sa ne adaptăm pentru un viitor pe care încă nu îl putem decât bănui cu atât mai puţin înţelege. Copiii dispun de un mare potenţial de creativitate, iar noi suntem responsabili de  valorificarea acestuia. Ei au o extraordinară capacitate de a se adapta unor situaţii inedite, sunt talenaţi şi creativi, iar un sistem educaţional prea rigid nu face decât să înăbuşe ceea ce ar trebui dealtfel sa scoatem la iveală.

Un copil are nevoie de reguli pentru a-şi însuşi anumite conduite, însă de multe ori acestea ridică un zid care îl împiedică să se manifeste firesc, de frica sancţiunii. Greşeala şi asumarea acesteia sunt inerente actului de creaţie. De pildă pentru un copil demontarea maşinuţelor pe care le are poate fi o modalitate de cunoaştere, de înţelegere a mecanismului de funcţionare, sau pentru unul căruia îi place să picteze, iar în demersul lui strică materialele de lucru, sancţiunile din partea părinţilor sau ale dascălilor nu fac decât să înăbuşe din faşă posibile talente care incearcă să iasă la iveală.

Această rigiditate se regăseşte din păcate şi în maniera de predare a multor cadre didactice, care pun în plan secund sufletul copilului, starea lui de bine, ocupându-se doar de îmbogăţirea lui cognitivă şi evident sistemul de învăţămant care pune accentul pe discipline cum ar fi limba română, matematica şi mai puţin pe muzică. sport, educaţie artistică, plastică, dans, etc., activităţi care sunt iubite de copii dar care din păcate sunt cenuşăresele sistemului de învăţământ.  Astfel, copilul este educat să se axeze pe discipline „de viitor”.

Alternativele educaţionale sunt cele care doresc să ofere copilului posibilitatea de a-şi dezvlta liber gândirea imaginativă, punând accentul pe afectivitate şi voinţă.

„Omul este liber – spune R. Steiner – în măsura în care poate asculta de sine însuşi, în fiecare clipă a vieţii sale.”

Forţa fanteziei nu este altceva decât forţa naturală de creştere, metamorfozată în ceva sufletesc. Urmând îndemnul lui Steiner, dacă vrem să aflăm ce e fantezia, trebuie să studiem mai întâi forţa vie care lucrează la crearea formelor vegetale, forţa vie care lucrează la crearea formaţiunilor minunate din interiorul organismului uman, pe care o produce Eul, tot ceea ce se desfăşoară în vastul univers, o muncă plăsmuitoare de forme, tot ceea ce se desfăşoară în regiunile subconştiente ale Cosmosului, o activitate de plăsmuire, modelare şi creştere. Poate atunci vom avea o noţiune despre ceea ce înseamnă forţă a fanteziei.

Creativitatea a fost definita şi ca procesul interpersonal sau intrapersonal al carui rezultat sunt produse originale, semnificative si de o inalta calitate. In cazul copiilor, accentul ar trebui pus pe proces, adica pe dezvoltarea si generarea de idei originale, care pare sa fie baza potentialului creativ.

Preşcolarul se află în stadiul în care descoperă lumea, este curios de tot ceea ce îl înconjoară, astfel ca trebuie să îi dăm ocazia, să îl stimulăm “să vadă”, “să simtă”, „să miroase” lucrurile pentru ca mai apoi să le poată transpune artistic într-o manieră originală. Sensibilitatea copiilor pentru frumos are ca punct de plecare dezvoltarea simţului estetic, prin perceperea formelor, mărimilor, îmbinarea culorilor.

Educaţia artistico-plastică nu poate fi neglijata, deoarece pe lângă faptul ca are o contribuţie majoră în ceea ce priveşte dezvoltarea cognitivă (stimulează funcţiile perceptive, memoria vizuală şi tactilă, formarea reprezentărilor, etc),  din punct de vedere afectiv creaza un cadru în care elevii îşi pot descoperii natura interioara. Aceste activităţi îi ajuta pe copii sa descopere frumosul din lucrurile care îi înconjoara şi să le valorizeze, îi ajuta să se exprime într-o manieră necenzurată, îi ajută să iubească natura şi oamenii. Acestea sunt adevarate terapii de care sufletul are nevoie pentru a se putea îmbogăţii spiritual.

 “Citind” creaţiile copiilor care au o mare încărcătură simbolistică, putem descifra stadiul intelectual în care se află, nevoile pe care le au, aspiraţiile, modul în care ei percep lumea în general. Doar cunoscând aceste lucruri putem să înţelegem cu adevărat copilul şi să îl ajutăm, să îl ghidăm în ceea ce are nevoie şi nu în ceea ce considerăm noi că ar avea nevoie.

În momentul în care copilul uzează de anumite materiale (lut, vopsele, etc) pentru a crea ceva, el deţine controlul asupra lor, se simte independent şi valorizat,  în acel moment este impulsionat să se mobilizeze, simte că el este important şi că doar de el depinde cum va ieşi acel lucru. Este de dorit ca el să aibă posibilitatea să îşi aleagă materialele de lucru şi modalitatea în care va realiza lucrarea, chiar dacă trebuie să respecte o anumită temă.

Un rol foarte important în stimularea creativităţii îl are motivaţia, atmosfera de lucru şi cadrul în care se desfăşoară activitatea.  Pentru un copil este extrem de important să se simtă valorizat şi evidenţiat atunci  când realizează ceva, fiind impulsionat astfel şi pentru viitoarele activităţi. În ceea ce priveşte atmosfera de lucru, aceasta trebuie să fie destinsă, copilul nu trebuie să lucreze în tensiune şi critică, iar o muzică liniştitoare în surdină pe lângă atitudinea blândă şi plină de tact a celui care dirijează activitatea este binevenită. Cadrul ideal pentru desfăşurarea acestor activităţi este natura, cel mai de preţ terapeut.

Activităţile artistico-plastice sunt extrem de benefice mai ales în cazul copiilor cu dizabilităţi, pentru care ele devin cea mai la îndemână modalitate de comunicare. Ele contribuie la formarea autonomiei personale, la dezvoltarea psihomotricităţii, la modelarea voinţei şi la exprimarea afectivităţii. Astfel copilul va căpăta încredere în forţele proprii precum şi forţa interioară de a lupta cu boala. Aceste activităţi desfăşutrate ritmic vor scoate copilul cu dizabilitati din izolarea lui, vor suprima monotonia, starea de regresiune sau complexele legate de prezenta handicapului, vor favorizeaza adaptarea si evolutia clinica către ameliorare.

Astfel, măsura în care creativitatea copilului reuşeşte să iasă la iveală  depinde de inventivitatea, arta şi dăruirea cu care cadrul didactic ajunge la sufletul copilului.

Bibliografie:

Barron, Frank and David M. Harrington, Creativity, Intelligence and Personality, 2003

Ion Albulescu, Pragmatica predării. Activitatea profesorului între rutina şi creativitate, Editura Paralela 45, 2009