ÎMPREUNĂ PRIN ARTĂ

Iosim Daniela Cristina, Profesor învăţământ primar

Şcoala Gimnazială Nr. 4 ,,Fraţii Popeea” Săcele

Arta este în esență cea mai profundă expresie a creativității umane. Pe cât de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist își alege singur regulile și parametrii de lucru, se poate spune totuși că arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu și a unui set de valori ce determină ce anume merită a fi exprimat prin acel mediu pentru a induce un sentiment, o idee, o senzație sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu. Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată și ca o formă de cunoaştere, cunoașterea artistică. Arta este modalitatea prin care se realizează relaţia estetică dintre om si realitate, ea îndeplinind funcţia de cunoaştere şi de comunicare.

,,Arta îl formează pe om, învăţându-l să-şi lărgească orizontul…îl educă pentru a deveni o fiinţă cu adevărat umană” (Fischer, Ernest, Necesitatea artei , p.230)

Arta ne aduce mai aproape unii de alţii, ne face să simţim şi să înţelegem ceea ce uneşte umanitatea în diversitatea culturilor şi expresiilor sale. Un tablou, un artefact, o piesă de muzică ancestrală, ne poate spune multe despre istoria civilizaţiilor şi legăturile dintre ele.
Arta ne ajută să explorăm semnificaţia de a fi om, incluzând şi dimensiunile etice şi cele estetice. Dacă ştiinţa şi tehnologia ne ajută să răspundem la întrebările: „ce?” şi „cum?”, arta şi ştiinţele umaniste ne oferă căi de confruntare cu intangibilul, ne ajută să contemplăm „de ce?-ul”, să ne imaginăm, să creăm opera ce ne încântă privirea şi ne înalţă sufletul.
Implicarea în artă a copiilor  este asociată cu  dezvoltarea abilităţilor cognitive, a gândirii critice şi a aptitudinilor verbale. Stimularea prin experienţe artistice conectează  mai profund copiii la lumea lor,  îmbunătăţeste motivaţia,  concentrarea, încrederea în sine şi lucrul în echipă.

Arta este atât o formă de joc, bine reglementată de norme şi tehnici care pot fi dobândite prin studiu riguros, cât şi un domeniu al libertăţii,  în care mintea şi corpul sunt mobilizate pentru a răspunde la întrebări complexe - întrebări la care, uneori, doar  arta  poate răspunde:

Ce este important sau frumos?

De ce ne emoţionează ceva?

Cum pot ajunge să văd ceea ce văd, să simt ceea ce simt?

De ce simetria oferă un sentiment de plăcere?

Copiii învaţă să iubească arta. Ea îi va ajuta să se înţeleagă mai bine unii pe alţii şi le va oferi o deschidere spre noi moduri de a vedea lumea, creând  o bază pentru legăturile sociale şi integrarea copiilor în comunitatea din care fac parte – familie, prieteni, colegi la şcoală.

Iubesc orele de educaţie plastică sau abilităţi practice! Le-am transmis acest lucru elevilor mei fără a le spune în cuvinte. Unii aveau doar 6 ani şi creionul colorat sau acuarela li s-a părut uşor de folosit. Au înţeles că e mai uşor să spui ,,te iubesc!” când pictezi o floare sau când colorezi un fluture. Este normal să foloseşti negrul ca să le arăţi celorlalţi că eşti furios sau bolnav. Unii au acum 9 ani şi folosesc cu plăcere culoarea. Se bucură de fiecare rază de soare şi ştiu să citească suferinţa sau bucuria unui coleg din desenul sau pictura acestuia. Toţi aşteaptă cu nerăbdare ora în care pot spune prin culoare orice, oricum, oricui. Ne jucăm cu culorile, pensula este doar o prelungire a mâinii şi a gândului. Nimeni nu greşeşte, nimeni nu este obligat să facă ce nu îi place sau cum nu îi place. Totul este o joacă şi au multă libertate. Învaţă să compună spaţiul plastic, fără a se teme de foaia de hârtie. Experienţa şi cunoştinţele pe care copilul le dobândeşte jucându-se cu pensula sau creionul, cu culorile sau acuarelele, se reflectă asupra dezvoltării sale psihice, intelectuale şi emoţionale, copilul este mai sigur pe el, îşi înţelege valoarea şi ştie că alegerea pe care o face nu este greşită . Se bucură şă fie original, să transmită ceea ce simte fără teamă, fără îngrădire sau impunere.

Jocul este o metodă valoroasă prin capacitatea sa de a-l ajuta pe copil să se integreze în mediul natural şi social şi de a înţelege lumea înconjurătoare. Copiii îşi pot exersa prin joc diferitele abilităţi şi calităţi: independenţa, imaginaţia, curiozitatea, creativitatea şi capacitatea de a rezolva unele probleme. Va înţelege că şi matematica sau limba română pot fi învăţate prin joc, culorile nu sunt nişte străine, îi pot ajuta să vadă totul în alt fel, să înţeleagă lumea din jurul lor. Pentru că jocul înseamnă explorare, implică interactivitate, participare directă – prin joc copilul dobândeşte capacităţi şi experienţe noi, îşi cultivă spiritul de observaţie, memoria, atenţia, gândirea dar şi spiritul artistic, dragostea pentru frumos, dorinţa de a-i aprecia pe cei din jurul său.

Perceput ca o activitate lejeră şi relaxantă, jocul se va transforma într-o  adevărată situaţie de învăţare ce-l va solicita pe copil într-un mod firesc, autentic şi atractiv. El va putea să descrie lucrarea realizată, va aştepta cu nerăbdare să afle părerile colegilor, impresiile acestora, va înţelege că arta este o metodă de explorare a sentimentelor şi valorilor personale.

La orele de educaţie plastică îşi descoperă aptitudinile. Nu au nevoie de un talent deosebit ca să se joace cu culoarea sau forma. Este o artă să ştii să asculţi! Este o artă să ştii să spui o poveste prin linii şi pete. Arta dă putere şi încredere, vindecă boli sau vindecă suflete, uneori făureşte oameni! Orele de pictură pot face terapie prin artă. Copilul va învăţa să comunice, să arate ce înseamnă pentru el frumosul, dragostea, suferinţa sau frica. Desenul unui copil ne deschide o carte, cartea sufletului. Îi citim suferinţa din ochi şi rănile sufletului din desenul pe care îl face.

Ce este fericirea? Să zicem că este abilitatea de a te simţi satisfăcut de propriile realizări, abilitatea de a te simţi bine singur sau alături de alţii, bucuria de a-i face pe alţii fericiţi.

Ce este optimismul? Să zicem că definim abilitatea de a vedea partea bună a vieţii şi de a menţine o atitudine pozitivă în faţa adversităţilor.

Ce face arta? Îl ajută pe copil să fie fericit cu realizările sale, să privească în mod optimist problemele pe care le are la matematică, de exemplu, şi să-şi cunoască valoarea. El poate avea o inteligenţă vizuală mai dezvoltată şi inteligenţa sa logică/matematică să lase de dorit. Asta nu înseamnă că nu are loc în societate, în familie sau în colectivul de elevi. Inteligenţa vizuală/spaţială este inteligenţa „imaginilor şi tablourilor” şi cuprinde capacitatea de a percepe corect lumea înconjurătoare pe cale vizuală, precum şi capacitatea de a recrea propriile experienţe vizuale. Pictorul, sculptorul, arhitectul, grădinarul, cartograful, proiectantul, graficianul, cu toţii transferă imagini mentale asupra unui obiect pe care îl creează ori îl îmbunătăţesc. Iată o mulţime de meserii frumoase! Fiecare om are un rost în societate, fiecare om are o valoare pe care o descoperă şi cu ajutorul orelor de arte plastice din şcoală. Noi, învăţătorii, îi ajutăm să-şi găsească drumul şi menirea într-o lume imperfectă, să aleagă posibilitatea de a-şi urma pasiunile şi înclinaţiile. Îi învăţăm să nu se lase inhibaţi prin impunerea unui mod de gândire sau de învăţare stereotip, să lucreze împreună, să fie prieteni. La orele de artă dăruim. Dăruim din frumosul sufletului nostru, din bunătatea gândurilor noastre. Aşteptăm ca rezultate o toleranţă crescută la frustrare, o creştere a capacităţii de a amâna satisfacerea dorinţelor şi obţinerea recompenselor, formarea unei abilităţi de autoreglare a dispoziţiilor şi formarea unei atitudini optimiste, pline de speranţe, o atmosferă de înţelegere şi prietenie în clasă.

Nu lucrarea realizată este valoroasă, ci participarea afectivă a copilului la realizarea ei, dorinţa sa de a exprima sentimente, de a găsi drumul cel mai bun în viaţă. La şcolarul mic accepţiunea creativităţii ca act manifestat, finalizat într-un produs de mare originalitate, rămâne valabil doar în cazurile de copii excepţionali. Sensul curent al creativităţii la şcolarii mici este acela de potenţial, de factori sau capacităţi aptitudinale predictive pentru performanţele de mai târziu. Fantezia începe să găsescă noi domenii de exercitare. Desenul devine încet, încet mai încărcat de ,,atmosferă”. Clişeele de pomi, case sau persoane devin puncte de plecare pentru individualizări de teme, se câştigă tehnica predării elementare a perspectivei şi a desenării suprapuse a obiectelor din desen. Subiectul capătă consistenţe şi compoziţii. Încep să se manifeste stilurile şi aptitudinile creatoare pe aceste planuri. Desenele, deşi inundate de elemente proiective ca şi compoziţia, antrenează formarea de abilităţi care se dezvoltă după 9 ani, când aceste activităţi devin iar de interes pentru copii.

Am încercat să le ofer oportunitatea de a vedea că lucrările realizate de ei, imaginaţia lor, gândurile lor sunt apreciate şi de alţii. Am trimis picturi sau colaje la diverse concursuri judeţene, naţionale şi internaţionale. Au avut succes! S-au bucurat de diplome, de locurile I, II şi III. Picturile copiilor mei, mai mici sau mai mari, au ajuns şi în proiectele eTwinning la care am participat. Le-au văzut copii din Estonia, Marea Britanie, Franţa, Polonia, Italia sau Bulgaria. Şi noi am privit desenele lor cu interes şi bucurie, am aflat că şi lor le place arta plastică şi am devenit prieteni. Arta ne-a dat oportunitatea de a lega prietenii, dincolo de graniţele ţării. Am realizat în clasă o expoziţie permanentă pentru amenajarea căreia le-am cerut ajutorul, le-am folosit ideile. Suntem buni prieteni, împărtăşim idei, oferim materiale de lucru celor care nu au, sugerăm şi expunem păreri personale. Facem totul împreună! Niciodată nu râdem de lucrările altora şi nu ironizăm persoane. Îi invităm în clasa noastră pe cei mai mici sau mai mari care vor să ne vadă expoziţia, le dăm explicaţii, le dăm sfaturi şi îi încurajăm. Şi părinţii ne-au fost mereu alături. Ei au oferit materialele necesare, apecierea şi înţelegerea de care am avut nevoie la început. Nici noi nu am fost mai prejos! De Crăciun le-am oferit fiecăruia câte un tablou de iarnă, vesel, colorat şi original. A fost o adevărată sărbătoare şi o bucurie când lacrimile din ochii părinţilor au spus ,,Bravo, sunt mândru de tine! Pictura ta este minunată!”

La cercul de pictură am avut o experienţă ce ne-a arătat că împreună reuşim! L-am primit alături de noi pe unul din elevii unei clase I, un elev cu grave probleme de comportament. Fără a le cere cineva, copiii i-au spus ce fac ei, care este tema, ce idei au avut ei şi i-au cerut să nu deranjeze. Au reuşit să-i capteze atenţia, i-au oferit creion şi foaie şi ,,Acvariul” său a fost unul dintre cele mai interesante. A predominat negrul, liniile groase, apăsate, dar timp de o oră a fost ocupat şi a făcut cu plăcere totul, fără a deranja activitatea, fără a se purta urât cu ceilalţi copii. Cel mai mare peşte ocupa foaia ca un adevărat despot, iar ceilalţi peştişori abia îşi făceau loc lângă el. După ce a plecat din clasă, toţi au interpretat desenul său. Au înţeles că problemele le are în primul rând acasă, că este supus unui tată autoritar, că încercările lui de a fi rău sau chiar violent copiază comportamentul unui adult - tatăl. Au dat şi mici sfaturi: să fie invitat mai des la activităţile noastre, să organizăm o expoziţie cu lucrările lui, să-i spunem de câte ori avem ocazia să stăm de vorbă cu el ce desene frumoase face, ce mult ne-ar place să-i fim prieteni şi să-l ajutăm să treacă peste necazuri.

Dr. Howard Gardner spunea în cartea sa ,,Teoria inteligenţelor multiple”, publicată în 1983:

,,Îmi doresc pentru copiii mei ca aceştia să înţeleagă lumea nu numai pentru faptul că lumea este fascinantă şi mintea omului este curioasă. Vreau ca ei să înţeleagă lumea astfel încât să o poată face mai bună. Cunoaşterea nu este acelaşi lucru cu moralitatea, dar, dacă vrem să evităm greşelile anterioare şi să avansăm pe direcţii productive, trebuie să fim în stare să înţelegem. O parte importantă a acestei înţelegeri constă în a şti cine suntem şi ce putem face... În ultimă instanţă, trebuie să sintetizăm pentru noi înşine ceea ce înţelegem. Într-o lume imperfectă pe care o putem influenţa în bine sau în rău, conştientizarea faptului că orice încercare contează este aceea care ne defineşte ca fiinţe umane."

Şi eu îmi doresc pentru copiii mei o lume frumoasă, colorată şi luminoasă, aşa cum o văd ei prin ochi de copil. Îmi doresc pentru fiecare din ei un loc, cel mai bun loc sub soare, acolo unde se potrivesc, acolo unde este nevoie de ei. Cred că desenând sau pictând, privind operele de artă dintr-un muzeu, ascultând muzică de calitate, amenajând o cameră, o casă sau o grădină după propriile idei, fiecare din ei îşi poate aduce fericirea în viaţă. Avem nevoie de suflete de artişti care într-o lume a computerelor, a maşinilor, a deplasărilor cu viteze mari, să picure un strop de culoare în gri-ul imparţial al fiecărei zi. Îmi doresc să fie numai copii fericiţi, pensula sau creioanele colorate să lumineze vieţile lor, să plângă doar de fericire sau din cauza emoţiilor produse de întâlnirea cu frumosul, cu arta! Ea să fie cea care să ne aducă mereu împreună, să ne ajute să luăm decizii bune, drepte, din suflet, nimeni să nu sufere sau să rănească pe altcineva!

Bibliografie

Achitei Gh. – Frumosul de dincolo de artă, Bucureşti, Editura Meridiane, 1988

Constantin P. – Culoare, artă, ambient, Bucureşti,Editura Meridiane, 1979

Cristea M. – Ghid metodic de educaţie plastică, Bucureşti, Editura Petrion,1990

Demetrescu C. – Culoare, suflet şi retină, Bucureşti, Editura Meridiane, 1965

Fischer, E. - Necesitatea artei, Bucureşti, Editura Meridiane, 1968

Itten I. – Arta culorii, Bucureşti, Biblioteca Academiei Romane, 1987

Iucu R. – Instruirea şcolară, Iaşi, Editura Polirom, 2001

Golu M., Dicu, A. – Culoare şi comportament, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1974

Mihăilescu D. – Limbajul culorilor şi formelor, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1980

Roşca, Al. – Creativitate, modele, programare, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1967

Şchiopu U. – Psihologia copilului, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983

Tonitza N. – Scrieri despre artă, Bucureşti, Editura Meridiane, 1962